A murit majestatea sa Mihai I Regele Romaniei

Ai ratat buletinul de ştiri? Nu este nici o problemă, găseşti aceleaşi informaţii şi aici.
Avatar utilizator
Romeo
Administrator
Administrator
Mesaje: 7007
Membru din: 03 Ian 2007, 15:38
Localitate: Bucuresti
Contact:

A murit majestatea sa Mihai I Regele Romaniei

Mesajde Romeo » 05 Dec 2017, 14:48

Regele Mihai I s-a nascut pe 25 octombrie 1921 la Sinaia si a decedat pe 5 decembrie 2017 Aubonne, Elveția.
Măria sa a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.
Să-l iertăm pentru greșeli și să-l cinstim pentru faptele bune!
Dumnezeu să-l ierte!

Oglinda - Începutul adevarului (1993)


Imagine
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.

Share This



Avatar utilizator
-SuD-CyBeR-
Designer
Designer
Mesaje: 665
Membru din: 04 Iul 2015, 20:30

Re: A murit majestatea sa Mihai I Regele Romaniei

Mesajde -SuD-CyBeR- » 05 Dec 2017, 15:40

Împreună cu el și Noblețea Românească. Dumnezeu să-l odihnească !
Spoiler: arată
“Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea.”
Ultima oară modificat 05 Dec 2017, 15:57 de către -SuD-CyBeR-, modificat 1 dată în total.
Imagine
Avatar utilizator
Amy
V.I.P.
V.I.P.
Mesaje: 256
Membru din: 03 Oct 2007, 04:25
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: A murit majestatea sa Mihai I Regele Romaniei

Mesajde Amy » 05 Dec 2017, 15:53

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Avatar utilizator
Romeo
Administrator
Administrator
Mesaje: 7007
Membru din: 03 Ian 2007, 15:38
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: A murit majestatea sa Mihai I Regele Romaniei

Mesajde Romeo » 06 Dec 2017, 13:16

”În ziua când moare Regele gândiți-vă la moartea voastră”, ne îndeamnă Alina Mungiu Pippidi într-o zi încărcată de emoție sinceră sau căutată.

Într-un astfel de moment sensibil, mii de români se gândesc încă la străbunicii, bunicii sau tații lor morți de-a lungul și de-a latul Rusiei unde au fost cărați cu bou-vagoane pornite din Moldova imediat după 23 august 1944.
Soldați pe un front în prag de prăbușire, întins între Carpați și Prut, aceștia au avut o singură vină. S-au încrezut orbește în proclamația regelui lor pe care-l auziseră la radio spunând răspicat: “Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere”.

Deși unii dintre camarazi i-au prevenit să fugă din calea Armatei Roșii, ei s-au abandonat sau au fost luați cu forța de sovietici. Aveau totuși o pavăză. Credeau în cuvintele trimisului lui Dumnezeu pentru români, prin urmare capturarea lor era cel mai probabil o simplă eroare administrativă. Urmau să fie eliberați în curând.

N-a fost așa. Armistițiul nu era semnat, dar ei nu știau asta.

Profitând de lipsa oricărui document oficial, prezumtivii aliați au încărcat peste 160.000 de soldați români ca pe vite și i-au dus în lagărele sovietice. Zi de zi, timp de 20 de zile, până la 12 septembrie 1944 când România a încheiat oficial armistițiul, la Moscova.

După război, în timp ce mulți dintre ei mureau de foame aproape de Cercul Polar, regele lor era decorat de călăul lor, Stalin, cu Ordinul Pobeda. Suveranul a acceptat distincția bolșevică, apoi a plecat cu ea din țară, îndesată în puținele bagaje pe care a apucat să le ia.

Când abdicarea lui a fost anunțată în teribilul lagăr de la Morșansk, chiar în noaptea de Anul Nou 1948, prizonierii români tocmai începuseră un program artistic “bășcălios”, să le treacă timpul între nenumăratele greve ale foamei. Vestea plecării forțate a regelui le-a încremenit pe față hohotele de râs provocate de șopârlele și măscările la adresa bolșevicilor, strecurate în cuplete.

Radu Mărculescu descrie scena în cartea lui, “Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică”:

“Singura voce care mai putea ridica un protest și articula o rezistență era acum eliminată! (Bine, cel puțin, că n-a avut soarta țarului) Vai de capul nostru! De unde să mai așteptăm vreo mântuire? Tăcuți, ne așezarăm pe bănci și pe marginea paturilor, cu ochii în pământ, să nu ni se vadă lacrimile, iar eu, încet și cu răbdare, rupsei hârtia mea cu șolticării și măscări de Anul Nou bucățică cu bucățică, până am făcut-o confetti. “Reprezentația nu va mai avea loc. Suntem în doliu” Nimeni dintre noi n-a închis ochii în noaptea aceea. Dintr-o petrecere de Revelion am făcut un priveghi”.

Pentru ei, regele a murit în noaptea aia, într-o pădure de lângă Tambov.

Luat prizonier în noiembrie 1942 la Cotul Donului, înainte de armistițiu, Mărculescu avea să se întoarcă în țară abia în 1951, după 9 ani în care a fost ros de dor, de frig, de inaniție și de barbaria comunistă. Aici a trebuit să mai îndure 6 ani de spart piatră și tăiat stuf în lagărele românești. A murit la 96 de ani, la fel ca regele, cerând în ultimele sale clipe să fie sculat în picioare din scaunul cu rotile în care-și petrecuse ultimii ani din viață. Fostul profesor de limba română de dinainte de război și pictorul de biserici din perioada comunistă e înmormântat la Belu, pe o alee cu piatră de râu.

Alte zeci de mii de prizonieri n-au avut norocul lui blestemat și zac acum în gropi comune, uitate în stepa rusă. Cei mai mulți dintre ei au crezut în rege și l-au iubit ca pe ochii din cap până în ultima clipă a vieții lor.

Doar Dumnezeu știe dacă regelor lor i-a iubit la fel.

Dumnezeu să-l ierte!

Sursa - Costin Stucan
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.

Share This


Înapoi la “Ştiri & Evenimente”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator

cron