Alexandru Lapusneanu - caracterizare

Discuţii legate de sculptură, păreri şi opinii despre sculptorul preferat.
Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Alexandru Lapusneanu - caracterizare

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 21:27

tema mea :)) pentru teza!

_________________________________________

Alexandru Lăpuşneanul – caracterizare


Imaginea lui Lăpuşneanu, personaj creat de Negruzzi, nu se poate suprapune datelor oferite de istorie şi desigur nici nu se recomandă din punctul de vedere al cerinţelor impuse de o operă beletristică.
Alexandru Lăpuşneanu este personajul principal al nuvelei cu acelaşi titlu prin calităţi de excepţie şi efecte extreme, Negruzzi reuşind să întruchipeze un personaj unic prin complexitatea acestuia. Este aşezat în centrul nuvelei, toate celelalte personaje, ca şi acţiunile prezentate, sunt orientate spre reliefarea caracterului acestuia.
Aşa cum e înfăţişat, trăsătura sa dominată, care le subordonează pe toate celelalte, este dorinţa de putere, de a o cuceri şi de a o păstra cu orice preţ.
Erou romantic, Lăpuşneanu este alcătuit din puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează în împrejurări deosebite. Autorul îşi urmăreşte personajul, de-a lungul celor patru capitole, din momentul intrării în ţară şi până în clipa morţii. Tot ceea ce se întâmplă în această nuvelă poartă pecetea durităţii lui Lăpuşneanu.
Astfel în capitolul I Lăpuşneanu este prezentat de către autor, în detaliul frapant, amănunţit, conducându-ne astfel în mijlocul stării de spirit a personajului. Caracterizarea acestuia este facuta inderect ,Negruzzi utilizează dialogul ca procedeu de caracterizare astfel personajul relevându-şi propriile sale trăsături prin intermediul gesturilor, al gândurilor. Se observă că Lăpuşneanu vorbeşte în pilde, folosindu-se de exclamaţii şi întrebări retorice, intrând astfel în categoria personajelor romantice.
Prin puterea de evocare a dialogului, printr-o observaţie a gesturilor, a mimicii se dezvăluie toată mişcarea a viitorului tiran.
Când rememorează întâia domnie a lui Lăpuşneanu, autorul foloseşte o succesiune de interogaţii retorice, redând astfel furia personajului. Boierii îi cer lui Lăpuşneanu să părăsească ţara, acesta însă este hotărât să-şi recupereze tronul. Din reacţia lui Lăpuşneanu se conturează două amănunte specifice acestui personaj: cinismul şi dorinţa de răzbunare.
Replicile exprimă atitudini vizibile, starea sufletească a eroilor în timpul vorbirii asigurând caracterul scenic.
Lăpuşneanu îi primeşte pe cei trei boieri nu prea fericit , ba chiar cu sila, „silindu-se a zâmbi”.Replicile arată siguranţa se sine şi atitudinea provocatoare a domnului care-i face pe duşmanii săi să-şi dezvăluie ostilitatea şi intenţiile adevărate: „Am auzit, urmă Alexandru, de bântuirile ţării şi am venit s-o mântui; ştiu că ţara m-aşteaptă cu bucurie”. Ultima parte a replicii este scânteia care declanşează răspunsul învăluit în viclenie al lui Moţoc şi răspunsul dur, ferm, autoritar, într-o izbucnire de furie şi ură abia stăpânită a Lăpuşneanului, exprimat în replici scurte, tăioase, care arata impulsivitatea, omul violent, politicianul fără scrupule, neîngăduitor în înfruntarea cu boierii. Replicile au rămas memorabile, căpătând valoare de sentinţă.
Negruzzi însoţeşte replicile cu observaţii asupra fizionomiei personajului, care reflectă trăirile interioare ale eroului: „răspunse Lăpuşneanul, a căruia ochi scânteiară ca un fulger”.
Când Moţoc, plin de umilinţă, îi cere lui Lăpuşneanu să-l ia de partea sa, Lăpuşneanu dă dovadă de inteligenţă curaj. Cu ajutorul unui proverb Lăpuşneanu îl caracterizează pe Moţoc: „lupu păru-şi schimbă, da năravul ba”.
Printr-o singură linie, Lăpuşneanu surprinde liniile caracteristice boierilor: Veveriţă, duşman vechi, dar cinstit, Spancioc este tânăr cu multă dragoste de ţară, Stroici e naiv, de aceea nu cunoaşte minciunile, iar Moţoc e „învechit în zile rele” şi „ciocoi făţarnic”.
Dorinţa de putere n-ar valora nimic dacă n-ar fi susţinută de o serie de alte calităţi care să-i dea posibilitatea de manifestare şi dintre acestea, cea mai importantă este abilitatea în ceea ce priveşte relaţiile umane. Abilitatea de a face promisiuni liniştitoare pentru ceilalţi şi care, personal, nu-l angajează cu nimic. Tot de această ţine şi capacitatea de a-şi stăpâni impulsurile violente, atunci când are ceva de câştigat de pe urma acestui lucru.
Este expert în manipulare şi declară cu cinism acest lucru atunci când, la început, hotărăşte să-i cruţe, deocamdată, pe boieri, şi pe Moţoc în special: „te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile norodului”.
Alexandru Lăpuşneanu în prima sa domnie, a vrut să mulţumească tot poporul. Faptul că acest lucru nu i-a reuşit atrage după sine vina personajului. Grecii numesc acest moment, moment numit hybris.
Prin urmare Lăpuşneanu a fost alungat de la tron, fapt care a dat naştere poftei de răzbunare.
Procedeele de caracterizare cu care operează autorul în acest prim capitol sunt procedeele de caracterizare directă,din spusele autorului; autorul reţine câteva detalii de comportament sau de expresie care au însă o greutate extraordinară în definirea trăirilor personajului: „muşchii i se suceau într-un râs nervos. O astfel de tehnică de portretizare este experimentată de realişti în tehnica detaliului semnificativ sau frapant, precum şi procedeul de caracterizare indirectă (prin dialog). Dialogul este de esenţă dramatică, este lăsat să curgă liber, autorul nu intervine nici cu scurte intervenţii scenice astfel încât capitolul are un aspect dramatic, iar personajul are consistenţa tensionată şi complexă a unui personaj viu. Lăpuşneanu este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică, ambiţie şi fermitate în organizarea răzbunării împotriva boierilor trădători, aceasta fiind unica raţiune pentru care s-a urcat pentru a doua oară pe tronul Moldovei: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu”.
Dacă în primul capitol portretul lui Lăpuşneanu este scos în evidenţă prin intermediul antitezei dintre boieri şi Lăpuşneanu în al doilea capitol, caracterizarea lui Lăpuşneanu reiese din antiteza conflictuală dintre domniţa Ruxanda şi el. domniţa Ruxanda e plină de înţelepciune, gingăşie pe când Lăpuşneanu e crud, nemilos şi făţarnic. Este de observat în acest capitol momentul în care Lăpuşneanu înfuriat de cerinţa domniţei, şi anume de a înceta omorurile, pune mâna pe jungher. Este o reacţie necontrolată a lui, nepotrivită pentru un domnitor. Prin această acţiune, Lăpuşneanu dovedeşte a fin un om obişnuit să judece şi să facă dreptate singur, după propriile reguli.
Auzind cererea domniţei, Lăpuşneanu o mustră „pentru vorbele nebune”, dar promite în final că va înceta cu omorurile, însă nu înainte de a-i da leac de frică. Lăpuşneanu în momentul de faţă, disimulează, dorind să fie calm şi se poartă autoritar faţă de soţia sa, dar şi cinic pentru că în sine leacul promis o va îngrozi. Este o reacţie de-a dreptul maladivă a personajului dând încă o dată dovadă de cruzime, spirit diabolic şi spirit de răzbunare.
Procedeele pe care autorul le foloseşte în capitolul doi sunt: caracterizare directă şi caracterizare indirectă.
În capitolul trei îl surprinde pe Lăpuşneanu intrând în biserică prilej pentru autor să realizeze descrierea costumului eroului.
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.

Share This



Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Rezumat Popa Tanda

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 21:28

POPA TANDA

De Ioan Slavici

REZUMATUL NUVELEI

Marele clasic,Ioan Slavici,este scriitorul ce prezinta cu foarte mare finete viata oamenilor din satele transilvanene. De aceea si in nuvela Popa Tanda autorul se opreste asupra vietii preotului Trandafir,din satul Butucani. Slavici se refera in mod special la trasaturile de caracter al personajului,in jurul caruia sa infiripa intreaga actiune.
Pentru inceput preotul Trandafir se afla in satul sau natal unde slujeste cu mare credinta pentru enoriasii sai,insa ce pacat ca acesta este un om prea direct,lucru care ii supara pe consateni,determinandu-i sa-l reclame la protopop. Reclamatia este luata in considerare,asa incat preotul Trandafir se vede obligat sa paraseasca satul natal si sa se mute in satul Saraceni,al carui nume reprezinta starea defapt a oamenilor de acolo. Preotul in aceasta situatie se vede obligat inca de la inceput sa ia atitudine fata de indolenta noilor consateni. Aceasta conjunctura il obliga ca in prima duminica sa tina o slujba in care sa prezinte pilda “Fiului risipitor”,crezand ca prin aceasta va reusi sa schimbe ceva in atitudinea satenilor. Nadejdea ii este spulberata pentru ca pe masura ce trece timpul,oamenii din sat nici macar nu se mai oboseau sa mearga la biserica,asa ca de multe ori,preotul s-a vazut nevoit sa slujeasca numai pentru clopotarul Cozonac. Vazand ca lucrurile se agraveaza ,preotul hotaraste sa umble el prin sat cu sfatul si cu vorba buna,darnici asa nu reuseste sa faca nimic. Daca vorba buna si sfatul nu au dat roade,parintele a mai gasit o alternativa,aceea de a-I batjocori pe sateni,insa vorbele s-au intors impotriva-i. Cele doua modalitati au fost un esec total,i-a mai ramas in final o varianta,aceea de a ocara pe oricine-i iesea in cale. Ocara insa i se intoarce impotriva,dar pe langa ea preotul se pomeneste din nou cu o reclamatie,insa de data aceasta episcopul nu-i mai da curs,asa incat preotul ramane in satul Saraceni,la fel de sarac precum consatenii sai.
Situatia disperata il determina pe preot sa ceara ajutor lui Dumnezeu pentru a rezolva intr-un fel problemele grave ale familiei sale. Miracol sau nu ,situatia preotului se schimba in bine,el reuseste ca din putinul zestrei sotiei sa inceapa a-si rezolva problemele,asa incat incet incet transformarile sunt vadite. Aceasta conjunctura atrage dupa sine invidia consatenilor,care fara discernamant il numesc la inceput “omul dracului”,dar in timp prin a-i urma exemplul saracenii ajung la fel la randul lor oameni gospodari,ce reusesc sa-si schimbe radical viata. Autorul nu se opreste cu prezentarea aici,ci merge mai departe,astfel incat actiunea este plasata dupa zece ani,cand preotul Trandafir este imbatranit,dar considerat de consateni “omul lui Dumnezeu”.
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.
Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Popa Tanda - caracterizare

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 21:29

Întreaga creaţie a lui Slavici, este o pledoarie pentru echilibrul moral pentru chibzuinţă şi înţelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni şi păstrarea măsurii în toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sancţionată de autor.

Părintele Trandafir, este personajul principal care a dat şi numele nuvelei – Popa Tanda. Prin caracterizarea directă încă de la începutul nuvelei este descris preotul Trandafir ca un om energic, harnic, strângător şi de ispravă. Părintele este „drept şi cumpănit” în manifestări, însă cam greoi şi lipsit de tact, „prea de-a dreptul, prea verde-făţiş”.

Părintele Trandafir este „om bun, harnic si grijitor”, învăţase multă carte şi, după moartea tatălui său, ajunsese popă în satul Butucani, sat mare, cu „oameni ce stare şi cu socoteală”.

El cânta mai frumos decât tatăl său, dar din cauza sincerităţii şi a fiului său direct de a spune ce gândeşte a fost mutat în satul Sărăceni. Aici, preotul se conduce după câteva principii învăţate la seminar sau din cărţi aşa că, văzând el sărăcia cumplită în care se zbăteau sătenii, decide să ridice satul, trezind în oameni dragostea de muncă.

Preotul este caracterizat indirect, prin propriile gânduri şi fapte. Pentru a-i convinge pe săteni de necesitatea muncii părintele Trandafir încearca mai întâi cu blândeţea predicilor sau a sfaturilor zilnice pe care le susţinea în faţa sătenilor. Rezultatele sunt însă nule, aşa că popa recurge la ocară, apoi la batjocură. Satenilor nu le păsa de strădaniile popii credeau ca el se zbate în zadar, de aceea l-au poreclit Popa Tanda, de la verbul a „tândali”, care înseamnă „a-şi pierde timpul”, „a lucra încet şi neîndemânatic”.

Fiind foarte ambiţios şi hotărât, pentru că „unde pleacă mergi şi ajunge, ori moare pe drum” îşi ridica în cap tot satul. Văzând că eforturile lui sunt în van, pe părinte îl cuprinse o frică neînţeleasă, „începu să plângă greu” şi să se roage. Iluminat de Dumnezeu, preotul înţelege că „omul este dator să se îngrijească mai întâi de sine şi de familia lui şi începu a se face om ca lumea, a se îngriji mai întâi de binele casei sale”.

Tată şi soţ iubitor, preotul se hotărăşte să se apuce de treabă în propria gospodărie. Astfel, părintele Trandafir îi face fericiţi pe cei apropiaţi. El constituie apoi o pildă, un exemplu de hărnicie pentru toţi sătenii, care sunt cuprinşi de entuziasmul numai urmate de satisfacţii. La început, oamenii treceau pe lânga casa popii şi nu se puteau abţine să nu zică că popa e omul dracului.

În finalul nuvelei, autorul prezintă din nou, în mod direct pe părintele Trandafir, batrân rău de tot „verde, vesel şi harnic”, înconjurat de nepoţi, de copii şi ocrotit cu dragoste de preoteasă.

Acum, sătenii care treceau pe drum şi rugau pentru sănătatea preotului şi considerau că este protejatul lui Dumnezeu. Părintele Trandafir este un prototip al satelor înapoiate, care, prin puterni sa personalitate reuşeşte să le ridice în rândul colectivităţilor înfloritoare.Popa Tanda poate fi simbolul idei de încredere a oamenilor în puterea exemplului, personal sau proverbului că „omul sfinţeşte locul”. Personajul ilustrează concepţia etică a lui Ioan Slavici, deoarece el reprezintă un model uman de chibzuinţă şi înţelepciune, care îşi capătă fericirea prin iubirea de oameni şi păstrarea măsurii în toate
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.
Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Re: Alexandru Lapusneanu - rezumat

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 21:30

Alexandru Lăpuşneanu
Costache Negruzzi
~rezumat~

Expozitiune:
Alexandru Lăpuşneanu, izgonit după prima domnie, se reîntoarce cu armată de mercenari turci şi intră în Ţara Moldovei. Un grup şi anume Moţoc, Stroici, Spancioc şi Veveriţă, îl aşteaptă şi îl roagă să facă drum întors, pentru că ţara nu îl vrea. Lăpuşneanu, însă le răspunde că el îi vrea şi asta este de ajuns.
Intriga:
Instalat pe tron, domnitorul se răzbună pe cei pe care îi consideră vinovaţi de eşecul lui din timpul primei domnii: le confiscă averile, îi ucide, comite numeroase atrocităţi.
Desfăşurarea acţiunii:
Soţia sa, Ruxandra, este oprită într-o zi de o jupăneasă căreia Lăpuşneanu îi ucisese soţul şi îi luase moşia. Aceasta o roagă pe domniţă să intervină pe langă voievod, să pună capăt crimelor şi o avertizează că o să raspundă pentru faptele soţului său. Demersul Ruxandrei pe lângă Lăpuşneanu pare să aibă success. Lăpuşneanu îi spune că va înceta să mai ucidă şi că îi va da un leac de frică.
Punctul culminant:
Merge la biserică şi în faţa întregii obşti boiereşti, cere împăcare, invitându-i la un ospăţ domnesc. Stroici şi Spancioc, intuind că este vorba despre un complot, fug peste graniţă. Lăpuşneanul organizează întâlnirea cu mult fast, dar înainte de a se aşeza la masă, boierii sunt ucişi de mercenari domneşti. Apoi capetele lor sunt aşezate într-o piramidă, după rang. Între timp, sub ferestrele domneşti se adună sărăcimea oraşului, revoltată din cauza vieţii grele pe care o duce. Derutată mulţimea cere dreptate şi, pentru că cineva vehiculează numele vornicului Moţoc, ei doresc capul acestuia.
Deznodământ:
Lăpuşneanul se îmbolnăveşte de friguri şi se retrage în cetatea Hotin. Bătrân şi cu mintea rătăcită, Lăpuşneanul vrea să fie călugarit după obiceiul pământesc pentru ca Dumnezeu să îi ierte păcatele. Dar când se trezeşte şi se vede călugărit cere să I se aducă fiul pentru a-l ucide, considerându-l vinovat de complot. Sfătuită pe boierii fugari (Stroici şi Spancioc) şi de mitropolit, Ruxandra îl otrăveşte pe Lăpuşneanul.
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.
Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Nuvela - Caract. generale

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 21:31

Nuvela – Caracteristici generale

Definiţie!
Nuvela este o opera epica de intindere relativ redusa cu un numar relativ redus de personaje in care este redata o intamplare din viata unuia sau a mai multor personaje.

Este o opera epica pentru ca autorul isi esxprima indirect gandurile, sentimentele, ideile, conceptiile prin intermediul personajelor si al actiunii.
Intalnim narator, personaje, actiune.
Modul de expunere predominant este naratiunea.
Naratiunea se desfasoara liniar cronologic, prin inlantuirea secventelor narative.
Se observa tendinta de obiectivizare – naratorul se detaseaza de personajele sale.
Intamplarile relatate sunt obiective.
Actiune mai dezvoltata ca a schitei.
Actiunea savarsita de personaje ale caror caracteristici se desprind dintr-un puternic conflict.
Timpul si spatiul sunt clar delimitate conferind verosimilitate textului.
Se acorda importanta deosebita caracterizarii personajului, caracterizat in raport cu actiunea.
Are o constructie epica riguroasa.
Mai mare decat schita, mai mica decat romanul si in functie de temele tratate, nuvelele sunt:
Istorice, psihologice, fantastice, sociale.
Nuvela istorica este inspirata din trecutul istoric, dar se face apel la fictiune si la viziunea autorului.
Tema: evocarea unei perioade din istoria nationala – locul si timpul bine delimitate.
Subiectul prezinta intamplari consumate in istorie.
Personajele au numele si trasaturile unor personalitati istorice realizate prin transfigurare artistica, conform cu viziunea autorului.
Reconstituirea epocii se realizeaza prin culoarea locala (obiceiuri, traditii, limbaj, vestimentatie) redate prin naratiune si descriere.
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.
Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Basmul - Caract gen.

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 21:32

1.Definitie generala: Basmul este specia epicii populare si culte, cu larga raspnadire, in care se nareaza inatmplari facntastice ale unor personaje imaginare (feti-frumosi,zane, animale si pasari nazdravane etc.), aflate in lupta cu forte malefice ale naturii sau ale societatii,simbolizate prin balauri,zmei,vrajitoare etc., pe care ajung sa le biruiasca in cele din urma.

Definitie: Basmul cult este specia narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice cu o actiune care implica fabulosul si care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou.

2.Trasaturi:
fantasticul este localizat, personajele par sa traiasca intr-un mediu humulestean, se comporta taraneste si vorbesc moldoveneste.Apar mai multe motive: -motivul calatoriei, neascultarii, imparatului fara nume, recompensarea binelui, motivul casatoriei.Imbinarea naratiunii cu dialogul si cu descrierea

Formule tipice: initiala, mediana, finala.
umanizarea fantasticului (fabulosului) prin comportamentul, gestica, psihologia si limbajul personajelor cifra magica trei

3.Tema: o reprezinta lupta dintre bine si rau si specific basmelor binele triumfa.Maturizarea lui Harap-Alb , din aceasta cauza basmul poate fi considerat un bildungsroman.

4.Motivele:
a) motivul probelor- care nu este specific nu numai basmului popular, ci si basmului cult,spanul supunandu-l pe Harap-Alb la incercari primejdioase,cu speranta ca va scapa de el: sa-i aduca "salati din gradina ursului"; capul si pielea unui cerb fabulos, batute in nestemate; sa o aduca pe fata imparatului Ros, ca sa se insoare cu ea.Ajutat de Sfanta Duminica, de furnici si de albine,de prieteni si povatuit permanent de calul sau,Harap-Alb reuseste sa invinga toate probele.

b) motivul razbunarii malefice- dat in vileag,Spanul se repede ca un "cane turbat si peteaza capul lui Harap-Alb",dar fata il inconjoara" cu cele trei smicele de mar dulce", il stropeste cu apa vie si il invie, acesta trezindu-se ca dupa un somn greu.Atunci calul fermecat il apuca pe span si 'mi ti-l azvarle in inaltul cerului",de unde cade pe pamant si moare.

c) motivul calatoriei- aceasta calatorie are ca scop maturizarea lui Harap-Alb, este un drum de initiere.

d)motivul neascultarii- Harap-Alb primeste sfat de la tatal sau,sa se fereasca de omul-span si de imparatul Ros.Cand Harap-Alb porneste la drum si ajunge in codru se intalneste cu omul-span,acesta propunandu-i sa-l accepte ca insotitor, dar Harap-Alb il refuza de doua ori. A 3a oara cand il intalneste, era cam derutat din cauza traseului si atunci il accepta pe span ca insotitor nemai tinand cont de sfatul primit de la tatal sau.

5.Momentele subiectului :
In expozitiune aflam ca craiul,care are trei baieti, primeste o scrisoare de la fratele sau, Imparatul-verde care avea doar fete.Acesta ii spune sa trimita pe cel mai curajos baiat dintre feciorii lui ca sa-i preia tronul.Dupa ce fratii sai s-au intors acasa, mezinul vrea sa-si incerce norocul, dupa sfatul dat de o batrana, Sfanta Duminica, care ii zice sa-i ceara tatalui sau "calul, armele si hainele cu care a fost el mire",desi hainele sun "vechi si ponostie", iar "armele ruginite".Baba il sfatuieste sa puna o tava cu jaratic in mijlocul hergheliei si sa aleaga acel cal care va veni "la jaratic sa manance".

In intriga : voinicul, "dupa ce saruta mana tata-sau", plaeca la drum, luand carte din partea tatalui si, prin dreptul podului, "numai iaca ii iesa si lui ursul inainte".Calul se napusti asupra ursului si mezinul ridica buzduganul sa loveasca, dar, cand sa izbeasca ursul, un glas de om ii spuse : "Dragul tatei,nu da, ca eu sunt".Craiul isi sfatuieste fiul sa se fereasca "de omul ros, iara mai ales de cel span",ii da si pielea de urs pentru orice eventualitate si primeste binecuvantarea parintelui sau. Fiul craiului si calul pleaca in calatorie "si merg ei o zi, si merg doua,si merg patruzeci si noua",pana cand intalnesc in codru "un om span" care se ofera drept "sluga la drum".

Voinicul il refuza, dar "la o stramtoare de drum iaca ca spanul iar ii iese inainte,prefacut in alte straie" si cu glas mieros ii cere sa-l ia sluga.A treia oara spanul iese in cale "imbracat altfel si calare oe un cal frumos" tocmai cand fiul craiului se ratacise prin codrii intunecosi,acceptand in final sa-l angajeze drept calauza.Ajungand ei la o fantana, care "nu avea nici roata,nici cumpana, ci numai o scara de coborat pana la apa",spanul coboara in put, umple pleoasca, apoi il sfatuieste pe fiul craiului sa intre si el ca sa se racoreasca.Tanarul il asculta pe span,dar acesta tranteste capacul peste gura fantanii si-l ameninta ca daca nui povesteste totul despre el "cine esti, de unde vii, si incotro te duci",acolo ii vor putrezi oasele.Sub amenintarea mortii, feciorul de crai jura pe varful palosului ca va fi sluga supusa spanului, care se va da drept nepotul imparatului ...
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.
Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Harap alb - rezumat

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 21:32

Povestile lui Creanga au un caracter realist, fantasticul fiind puternic individualizat si umanizat.
Structura compozitionala are ca element constitutiv calatoria intreprinsa de Harap-Alb, care devine un act initiatic in vederea formarii eroului pentru viata.

Inca de la inceput, fiul cel mic al Craiului isi va dovedi calitatile deosebite, fiind afectat de dojana tatalui mahnit de nereusita celor doi baieti mai mari. Prin mila si bunatate craisorul castiga sprijinul Sfantei-Duminici care il va ajuta sa si gaseasca un cal pe masura. Odata ce voinicia tanarului a fost dovedita, tatal tine sa il instruiasca, dandu i o serie de sfaturi intelepte, rezultat al unei indelungate experiente de viata.

Conflictul este determinat de nerespectarea sfaturilor parintesti, eroul fiind nevoit sa refaca experienta tatalui, pe care calul il purtase, in tinerete, prin aceleasi locuri. Intalnirea cu Spanul este, deci, o reluare a vesnicului conflict dintre cele doua forte, simboluri ale binelui si raului. Spanul, impostor, ajuns nepotul imparatului Verde, vrand sa l piarda, il supune pe Harap Alb la diferite incercari.

Construite cu o arta desavarsita, episoadele in care eroul este trimis sa aduca salati din gradina ursului, pielea cerbului din padure si pe fata imparatului Ros, sporesc tensiunea narativa. Cea de a treia incercare presupune la randul ei alte “trei” probe, cifra 3 revenind in mai multe randuri, ca si in basmele populare.

Incercarile la care este supus sunt menite a l pregati ca viitor conducator, mostenitor al unchiului sau, dar si in vederea casatoriei, prin stapanirea “farmazoanei cumplit” care era fata imparatului Ros. Toate obstacolele sunt depasite cu bine cu ajutorul: furnicilor, albinelor si a lui Gerila, Setila, Pasarila Lati Lungila, Flamanzila, Ochila.

In final, Harap Alb, ajutat de calul nazdravan, este repus in drepturi, iar Spanul este demascat si pedepsit.In desfasurarea epicului, personajele sunt puternic umanizate, ceea ce permite individualizarea lor si creare unor psihologii complexe, pe care nu le intalnim in basmul popular.

Harap Alb devine un erou exemplar, nu prin insusiri miraculoase (cum se intampla in basmele folclorice), ci prin extraordinara lui autenticitate umana. Stapanit adeseori de fric, plin de naivitati si slabiciuni omenesti, este nevoit sa dea primele probe de curaj si barbatie. Bunatatea si mila il situeaza in registrul simbolistic al fortelor binelui. Prin ele isi face ajutoare care il scot din impas.

Infrangerea propriilor slabiciuni in procesul anevoios al devenirii il conduce la dobandirea constiintei de sine si a libertatii sale morale. Eroul individualizat si prin nume are de infruntat multe primejdii fara de care destinul sau de conducator intelept, receptiv la durerile si suferintele celor multi nu s ar fi implinit.

Lui Harap Alb ii este opus Spanul, simbol al fortelor raului, intruchipand inumanul. Ca si in cazul celorlalte personaje, scriitorul isi mentine atitudinea realista.

Prefacut, schimbandu si infatisarea, manifestand o falsa solicitudine, Spanul reuseste sa l determine pe fiul de crai sa l tocmeasca in slujba sa, in ciuda sfatului parintesc. Odata ajuns sluga, el isi construieste un plan minutios de supunere a stapanului sau. Prin viclenie si stratagema diabolica, reuseste sa l subordoneze, schimband astfel identitatea fiului de crai.

In continuare, impostorul se comporta ca un adevarat tiran, injosindu l pe erou in orice fel posibil. Neindurator, il supune pe Harap Alb unor incercari menite a l duce la pieire. In final, este demscat si pedepsit, in numele dreptatii si al demnitatii, aspiratii etern umane.
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.
Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Re: Alexandru Lapusneanu - caracterizare

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 21:33

”Povestea lui Harap-Alb” a fost publicata in “Convorbiri literare” in 1877.Eminescu o reproduce imediat in ziarul “Timpul”
Actiunea reliefeaza conflictul dintre fortele binelui si ale raului, dintrea adevar si minciuna, iar deznodamantul evidentiaza triumful valorilor positive asupra celor negative, toate aceste elemente fiind specifice basmului.Semnificatia titlului”Harap-Alb” reiese din scena in care Spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana.

Naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul,fiul craiului isi schimba statutul de nepot al Imparatului Verde in acela de sluga a Spanului. Numele este un oximoron,avand sensul de “rob alb”,deoarece”harap”inseamna”negru, rob”. Devenit sluga Spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb pe care i-l daduse acesta, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau, intucat jurase pe palos. Fantasticul este construit prin impletirea elementelor realiste cu cele fabuloase, ca specific ancestral al basmelor,insa,in aceasta proza narativa, Creanga imbina supranaturalul popular cu evocarea realista a satului moldovenesc, de unde reiese si originalitatea acestei creatii.

Personajele sunt reala si fabuloase, iar acestora cu personajul principal reflectesprijinul acordat pentru invingerea raufacatorilor (personaje antagoniste)si se numesc donatori,(eroi supranaturali care-i ofera un obiect miraculous pentru a-l ajuta la nevoie) sau ajutoare. Secventa narativa care ilustreaza sederea la curtea Imparatului Verde este structurata in mai multe episoade inlantuite, care,ca in orice basm se constituie in tot atatea probe fabuloase la care este supus protagonistul.Intr-o zi, avand la masa “niste salati minunate”,care se obtineau cu multa greutate, Spanul ii porunceste slugii sa-i aduca acele bunatati din gradina ursului.Calul fabulos il duce in zbor pe Harap-Alb la Sfanta Duminica,iar aceasta il ajuta sa-si indeplineasca misiunea sis a treaca proba.

Structura “Povestii lui Harap-Alb”cuprinde o simbolistica bogata si o suita de motive care ii asigura amplitudinea.De exemplu, ca sa ne referim la cele mai importante, podul, insula,fantana,sunt toposuri cu incarcatura mitica unde se savarsesc ritualuri de initiere. PODULsimbolizeaza trecerea spre o alta lume, de la un mod de existenta la altul.Podul este ,mai intai,locul unde este selectat cel mai vrednic dintre feciori,mezinul,vrednic de initiere.Un alt pod pe care trebuie sa-l treaca Harap-Alb este unul al incercarii fondului sufletesc, cand Harap-Alb ocroteste viata furnicilor, numite cu emotionanta omenie, ”gazulite nevinovate”. Intotdeauna podul inseamna o intrare in necunoscut.

PADUREA basmul “cere” ca eroul sa strabata neaparat o padure.Si acest simbol este ambivalent:pe de o parte e un centru de intimidate, un loc sacru(Bachelard)pe de alta parte semnifica labirintul.Aceasta din urma acceptie este cea mai frecventa in basm:”Si mergand el tot mergand inainte prin codri intunecosi, de la un loc se inchide calea si incep sa i se incurce cararile, incat nu se mai pricepe fiul craiului incotro sa apuce si unde sa mearga”.Scrie V.I.Propp ca oriunde s-ar duce eroul (sau eroina) ”se trezeste invariabil in padure”;Anume aici incep aventurile ;”Padurea figureaza un ritual al intierii”.

FANTANA are tot o dubla conotatie:capcana si un spstiu al linistii,al fertilitatii, un loc de regasire a sinelui.Intr-un tinut pustiu,rasare dintr-o dat un element primordial:apa,o fantana a vietii.Amagindu-l pe Harap-Alb sa intre in fantana(unde este apa si racoare),Spanul reuseste sa obtina substituirea.Grota din interiorul labirintului-fantana devine din “uimita incantare”,”grota de spaima”(BACHELARD).Intri cu o identitate si iesi cu alta;un nou nascut cu un nume nou.Aceasta metamorfoza a fost echivalata cu

ATHANORUL(Vasile Lovinescu).
Materia prima a “Povestii lui Harap-Alb” este alcatuita din mai multe motive.Pentru Propp motivele se pot gasi in fiecare cuvant.
MOTIVUL DRUMULUI INITIATIC
Drumul este destinul omului.Pe acest drum, eroul se fortifica,”prinde la minte”,castiga iubire slava si putere.Parcurgerea lui imita ritualic sensul existentei.
Secventa narativa a calatoriei, combinand realul cu fabulosul,este alcatuita din mai multe episoade,in carese manifesta alta trasatura specifica basmului si anume aceea a prezentei donatorilor.

Dupa un timp, calatorii vad un roi de albine care se invarteau bezmetice, neavand pe ce sa se aseze.Atunci Harap-Alb işi scoata palaria,o asaza pe pamant cu gura in sus, iar albinele se ingramadesc acolo. Voinicul ciopleste un bustean si le face adapost,dupa carecraiasa albinelor ii da o aripa,ca, in caz de nevoie,Harap-Alb sa-i dea foc,si ea ii va veni in ajutor.

Un loc aparte in galeria de personaje din “Povestea lui Harap-Alb” il ocupa eroii carnavalesti:Gerila ,Flamanzila,Setila,Ochila si Pasari-Lati-Luhgila.Aceste
personaje apartin”realismului grotesc”(Mihail Bahtin), dar un grotesc special, care se mentine in sfera de emanatie populara,elementele ce-l compun fiind amplificarea ,reprezentarea bizara,hilarul, tratarea vesela in spiritual libertatii carnavalesti.

Este viziunea eroic-populara, alegorizanta si hiperbolizanta si perceptia lumii pe dos.Negresit, Gerila, Flamanzila,Setila,Ochila si Pasari-Lati-Lungila sunt oameni hiperbolizati, caricaturizati”pe dos” precum gigantii lui Rabelais.Viziunea carnavaleasca reclama o lume fundamental ape materialitatea fecunda.
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.
Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Harap Alb - caract .persj. princ

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 21:34

Personajele (oameni dar şi fiinţe himerice cu comportament omenesc) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele şi răul in diferitele lor ipostaze.

Harap – Alb, asemenea oricărui Făt Frumos din basmul popular este un personaj principal, fiind prezent în toate momentele subiectului, pozitiv, real şi nu fabulos (nu are nici o calitate supranaturală, Călinescu asemănîndu-l cu un făclău de la ţară datorită mentalităţii sale).

Este de asemenea un personaj rotund; nu este doar fiul de împărat şi mezinul, mai înzestrat decât ceilalţi, ci o fiinţă complexă, cu defecte şi calităţi. Deşi este atât de mult ajutat de ceilalţi, lectorul inocent considerându-l o marionetă, calităţiile îi sunt relevate de fraze ezoretice: inteligent, bun, înţelept, sociabil, vesel.

Învaţă din greşeli, progresează şi cu fiecare secvenţă este mai aproape de iniţierea în viaţă. Dacă personajul din basmul popular are firea turnată, colindă lumea în căutare de fapte vitejeşti, este atotştiitor, urmând intocmai sfaturile, Harap – Alb se transformă, evoluează, este într-o continuă căutare a desăvârşirii sale spirituale, caracterizându-se prin instabilitate psihică (nu respectă porunca tatălui său) şi nu are experienţă, ghidându-se după aparenţe. De asemenea este un personaj tridimensional, care te surprinde (atunci când dă calului cu frâul în cap).

Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat este o iniţiere în vederea formării lui pentru a devenii conducătorul unei familii, pe care urmeaza să şi-o întemeieze. Deşi este înzestrat cu importante calităţi, are şi slăbiciuni omeneşti, momente de tristeţe şi de disperare, de satisfacţie a învingătorului, toate conducând la desăvârşirea lui ca om.

Faptele eroului se desfăşoară în limita umanului, probele care depăşesc sfera realului fiind realizate cu ajutorul celorlalte personaje cu puteri supranaturale.

Mezinul, impresionat de dezamăgirea tatălui, deoarece ceilalţi doi fraţi nu pot indeplini misiunea dată, se duce în gradină şi „începe să plangă în inima sa.” .

Momentul cheie este cel al întâlnirii tânărului, cu Sfânta Duminică, deghizată în cerşetoare, care îl roagă să o miluiască. El îşi demonstrează altruismul, eroina supranaturală rasplătindu-i generozitatea, dezvăluindu-i destinul excepţional ce-l aşteaptă: „ ... puţin mai este şi să ajungi împărat, cum nu a mai stat pe faţa pământului, aşa de iubit, de slăvit şi de îndrăgit.”

Cele trei superlative absolute dezvăluie armonia şi fericirea în sens uman, împlinite prin dragoste, renume şi putere. Demnităţii, sensibilităţii, blândeţei, milosteniei, Harap – Alb le adaugă răbdarea şi stăruinţa în refacerea hainelor destrămate şi curăţarea armelor ruginite, ce au aparţinut tatălui său.

Voinicul pleacă la drum şi prin dreptul podului (loc de pătrundere spre o altă lume; trecerea de la imaturitate la maturitate), „numa iacă îi iese şi lui ursul înainte”. Acum are loc începutul maturizării spirituale, dovedindu-şi o calitate: mila, când cruţă ursul la auzul unei voci.

Întâlnirea cu spânul este punctul de plecare, cu multiple semnificaţii, mezinul refăcând călătoria din tinereţe a tatălui său. Codrul în care se rătăceşte simbolizează lumea necunoscută flăcăului, care greşeste pentru prima oară.

Nesocotirea sfaturilor tatălui său, declanşează un şir nesfârşit de întâmplări periculoase care îi pun viaţa în pericol: „tata mi-a dat în grijă, când am pornit de acasă, ca să mă feresc de omul roş, iar mai ales de cel spân, cât oi putea [...] daca n-ai fi spân, bucuros te-aş tocmi”.

Mezinul craiului, lipsit de experienţă, se încrede în spân, astfel devenind sluja acestuia, işi asuma numele de Harap – Alb, dovedind însă loialitate şi supunere faţă de stăpân, pentru că jurase pe paloş.

El devine robul – ţigan nedumerindu-l pe unchiul său şi pe fetele acestuia, ce simt o simpatie spontană pentru el, insă nu îşi incalcă cuvântul dat.

Ca în toate basmele şi aici trebuie trecute probele „focului” – este supus probelor de aducere a sălăţilor din Grădina Ursului şi a capului şi pielii cerbului din Pădurea Cerbului, probe ce constituie un adevărat elogiu adus omului în lupta cu forţele situate la un nivel inferior al gândirii, dar mult mai puternice.

Probele la care îl supune spânul sunt menite a-l deprinde pe flăcău cu greutăţiile vieţii, cu faptul că omul trebuie să învingă toate piediciile în viaţă, pregătindu-l pentru viitor.

Harap – Alb este ajutat de cel mai bun prieten – calul - , şi de Sfânta Duminică. În trecerea acestor probe, Harap – Alb este umanizat, el se teme, se plânge de soarta, cere ajutorul celor în care are încredere, semn că învăţase ceva.

O altă experienţă este întîlnirea cu omul Roş, călătoria la curtea acestuia este un necontenit prilej de iniţiere , deprinzând învăţătura că orice fiinţă, oricât de neinsemnată sau ciudată este, este de folos.

Cele cinci personaje întâlnite în drumul său: Gerilă, Sertilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă îi devin ajutoare şi îl ajută în trecerea probelor.
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.
Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Doua loturi - caract.

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 21:34

Doua loturi
De I.L.Cragiale
Caracterizarea lui Lefter Popescu

Fiind de mai mare intindere si cu o actiune mai complicata decat a schitei, nuvela are si un numar mai mare de personaje,cu importanta diferita in derularea evenimentelor.

Asa se explica si faptul ca in opera literara "Doua Loturi" fiind o nuvela, intalnim un personaj principal, Lefter Popescu, si personaje secundare si episodice.

Lefter Popescu este personajul principal al acestei nuvele, intrucat participa la toate momentele actiunii, iar toate celelalte personaje actioneaza in functie de comportamentul si de atitudinea lui, de relatia pe care o stabilesc cu acesta, cu cele mai multe dintre ele aflandu-se in conflict temporar sau de durata.

El este un mic functionar, un slujbas neinsemnat al statului care duce o existenta stramtorata, starea lui sociala si materiala fiind evidentiata chiar de numele pe care il poarta, care sugereaza lipsa banilor, saracia (Lefter) si banalitatea (Popescu), nume predestinat unui om care nu are nici un fel de castig in viata.

Lui ii surade ideea de a se imbogati pe neasteptate, desi initial este sceptic in privinta castigurilor.Gasirea lozurilor devine pentru el o obsesie, fiind gata sa renunte chiar si la slujba.

Dupa ce isi aminteste ca a pus biletele in jacheta el devine violent, brutal si intra in conflict cu toti, indiferent ca e vorba de sotie, de prieteni de dusmani.El se comporta astfel deoarece este suspicios si are impresia ca nimeni nu doreste sa devina bogat.

Are si momente de generozitate, insa o generozitate interesata, caci ofera o parte din posibilul castig capitanului Pandele si comisarului Turtureanu pentru ca i-a imprumutat bani ca sa cumpere biletele la loterie respectiv pentru a-l ajuta in gasirea biletelor .El evolueaza intre speranta si disperare si apoi trece de la deznadejde la explozii de furie: tipa la sotie, sparge farfuriile si le bate pe chivute.

In momentul gasirii biletelor, el traieste clipe minunate, de fericire si satisfactie.Bucuros ca in sfarsit poate sa-l trateze si sa-i vorbeasca sefului de la egal la egal, isi inainteaza demisia.Aceasta fericire tine insa foarte putin, pentru ca biletele erau inversate, si atunci cand constata ca visul sau de imbogatire s-a naruit, disperarea atinge cote maxime si se comporta ca si un nebun: il jigneste pe bancher, isi da palme si pumni, bate din picioare, se jeleste, face un taraboi de nedescris.

Cu toate aceste manifestari ale sale, d-l Lefter este un om obisnuit, insa situatia in care se afla este una neobisnuita si de aceea comportamentul sau este anormal.De asemenea el nu este un inadaptabil, sau o victima a societatii, ci este o victima a hazardului.

De remarcat este faptul ca, in ciuda situatiilor comice in care se afla personajul, atitudinea autorului nu este una batjocoritoare, ci chiar il priveste cu compasiune.

Trasaturile de caracter ale personajului sunt prezentate, dupa cum am vazut, atat direct de catre autor, de alte personaje sau de personaj insusi, ori se desprind indirect din faptele, comportamentul, gandurile si framantarile sale sufletesti, din limbajul folosit sau chiar din numele purtat....
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.
FFF
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 889
Membru din: 23 Dec 2008, 16:30
Localitate: Tg Mures

Re: Alexandru Lapusneanu - caracterizare

Mesajde FFF » 22 Feb 2010, 21:35

sursa? :)
Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Re: Alexandru Lapusneanu - caracterizare

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 21:36

revin cu alte dupa ce le descarc din portofoliul de scl

hf
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.
Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Re: Alexandru Lapusneanu - caracterizare

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 21:36

FFF scrie:sursa? :)



scz de dublu post..
sursa este putin internet si putin cartea de scoala:)

am primit nota 10 pe majoritatea
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.
Malaciuca_Mop
Power User
Power User
Mesaje: 191
Membru din: 11 Mai 2008, 16:18
Localitate: BUCURESTI

Re: Alexandru Lapusneanu - caracterizare

Mesajde Malaciuca_Mop » 22 Feb 2010, 22:02

si cred ca daca te pun sa vorbesti liber nu legi doua vorbe ...hai hf mai baga niste citire si mai vorbim
Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Re: Alexandru Lapusneanu - caracterizare

Mesajde Andu » 23 Feb 2010, 17:29

Malaciuca_Mop scrie:si cred ca daca te pun sa vorbesti liber nu legi doua vorbe ...hai hf mai baga niste citire si mai vorbim


:))
bne mha ...:))
eu am 10 an de an la romana :)
dar akm ce sa facem..
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.

Share This


Înapoi la “Sculptură”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori