Scrisoarea III - Mihai Eminescu

Discuţii legate de sculptură, păreri şi opinii despre sculptorul preferat.
Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Scrisoarea III - Mihai Eminescu

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 21:59

Comentariul.

Scrisoarea III

Istoria nationala ca si creatia populara au fost izvoare statornice carora Eminescu li s-a adresat pe parcursul intregii sale creatii, de la avantata oda de tinerete: "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie..." la opera de maturitate care este "Scrisoarea III". Lucrarea este axata pe tema trecutului istoric al carui simbol este pentru poet Mircea cel Batran, si este alcatuita in spirit romantic pe baza unei severe antiteze dintre trecutul eroic din "veacul de aur" si prezentul decazut.

Impletire de modalitati artistice apartinand genurilor liric, epic si dramatic, "Scrisoarea III" este alcatuita din doua parti. Prima parte are, la randul ei, in componenta mai multe tablouri. Pe un fundal de feerie, poetul infatiseaza in primul tablou visul unui sultan "dintre aceia" de a deveni stapanul lumii. Alegoric, puterea otomana in crestere este figurata prin Luna preschimbata in fecioara si coborata pe pamant. Imaginea copacului crescand din inima sultanului semnifica implinirea visului de dragoste lumeasca al intemeietorului Imperiului Otoman ale carui cuceriri in vremea lui Baiazid ajung sa ameninte libertatea Tarii Romanesti.Tabloul este opera unui artizan care-si alege mijloacele cu pricepere si cu simtul masurii. Epitete, metafore, comparatii, personificari, inversiuni, enumeratii, repetitii concura la impresia de fabulos oriental: "Inflorea cararea ca de pasul blandei primaveri", "mandra fermecare", "sultan dupa sultan" etc. Motive specific romantice: al codrului, al visuli, al lunii si altele sporesc farmecul poeziei.

Cu caracter dramatic, cel de-al doilea tablou ii aduce in prim plan pe Mircea si Baiazid, imaginati intr-un dialog care le infatiseaza trasaturile., individualizandu-i puternic in legatura cu ceea ce reprezinta. Infatuat, dispretuitor, doritor de noi cuceriri Baiazid ii cere voievodului muntean sa i se inchine. Amenintarea e drastica: "De nu schimb a ta coroana intr-o ramura de spini". Abil diplomat, masurat in gesturi si cuvinte, simplu "dupa vorba, dupa port", intelept, demn, scrutand lucid responsabilitatea pe care o are in fata istoriei, dar, mai presus de toate, patriot inflacarat, domnitorul roman vrea sa evite varsarea de sange, luptand pentru cauza dreapta a libertatii si independentei tarii. Stapan pe sine, Mircea simte ca "tot ce misca-n tara asta" ii este aliat de nadejde. Procedeul artistic dominant in aceasta parte este antiteza prin care politicii de expansiune a lui Baiazid i se opun insusirile poporului roman, intruchipate de "domnul Tarii Romanesti": cumintenia, simtul masurii, ospitalitatea.

In centrul celui de-al trilea tablou, prin excelenta descriptiv, se afla batalia de la Rovine, Prezentata intr-un admirabil joc al perspectivelor, de la apropiat la departat, de la terestru la cosmic. Tabloul de lupta este dominat de miscare, imaginile se succed potrivit unei tehnici anticipand-o pe ce a cinematografiei, dinamismul fiind principala caracteristica a artei poetului in acest fragment. Verbul primeste o stralucire inegalabila, tocmai prin puterea de a sugera zbuciumul de pe campul de lupta: ""ies", "implu", "roiesc", "iau", "bat", "vin", "ridica", "se clatina" etc. La plasticizarea tabloului contribuie si inspiratele imagini auditive si vizuale: "codrul clocoti de zgomot", "coifuri lucitoare", "lanci scanteie lungi in soare", menite sa redea vacarmul de pe campul de batalie. Textul dezvaluie acum noi insusiri ale domnitorului roman: "Mircea insusi mana-n lupta vijelia-ngrozitoare / Care vine, vine, vine, calca totul in picioare....". Tot aici apar arhaisme fonetice, lexicale etc: "implu", "nouri", "coifuri", "lanci", "arcuri" termeni ce se refera la arta militara a timpului. Efecte stilistice deosebite se obtin prin asocierile inedite de cuvinte: "Cad arabii ca si palcuri risipite pe campie", "Peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata" sau chiar "grindin-otelita".

Tablul cu care se incheie partea intai este descriptiv, si infatiseaza odihna vitejilor lui Mircea in momentul inserarii. Poetul introduce aici, in contrast cu tumultul scenei anterioare, o nota idilica, accentuata de scrisoarea fiului de domn, trimisa "dragei sale de la Arges mai departe", scrisoare prelucrata de Eminescu dupa o doina de catanie culeasa de el insusi.

Inainte de a incepe satira politica, poetul se intoarce inca o data indurerat spre "veaculde aur" de care "se-nvrednicira cronicarii si rapsozii". Elogiul emotionant al poetului este inchinat celor care au ctitorit, Basarabilor si Musatinilor.

In partea a doua a poeziei, societatea contemporana lui Eminescu este supusa unei critici necrutatoare. Poetul cultiva sarcasmul si ironia, satira incarcandu-se de puternice accente pamfletare. Ctitorilor trecutului, prin antiteza, li se opun "saltimbancii si irozii", gloriile efemere, oamenii "ce se lupta cu retoricele suliti", veritabili actori de circ. Principala tinta a atacurilor lui Eminescu este politicianul liberal al carui portret caricatural grotesc este masura intreaga a indignarii si dezgustului marelui poet:
"Vezi colo pe uraciunea fara suflet, fara cuget,Cu privire-mparosata si la fata umflat si buget,Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri [...]Quintesenta de mizerii de la crestet pana-n talpa."
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.

Share This



Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Re: Scrisoarea III - Mihai Eminescu

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 22:00

Rezumatul

Istoria nationala ca si creatia populara au fost izvoare statornice carora Eminescu li s-a adresat pe parcursul intregii sale creatii, de la avantata oda de tinerete: "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie..." la opera de maturitate care este "Scrisoarea III". Lucrarea este axata pe tema trecutului istoric al carui simbol este pentru poet Mircea cel Batran, si este alcatuita in spirit romantic pe baza unei severe antiteze dintre trecutul eroic din "veacul de aur" si prezentul decazut.
Impletire de modalitati artistice apartinand genurilor liric, epic si dramatic, "Scrisoarea III" este alcatuita din doua parti. Prima parte are, la randul ei, in componenta mai multe tablouri. Pe un fundal de feerie, poetul infatiseaza in primul tablou visul unui sultan "dintre aceia" de a deveni stapanul lumii. Alegoric, puterea otomana in crestere este figurata prin Luna preschimbata in fecioara si coborata pe pamant. Imaginea copacului crescand din inima sultanului semnifica implinirea visului de dragoste lumeasca al intemeietorului Imperiului Otoman ale carui cuceriri in vremea lui Baiazid ajung sa ameninte libertatea Tarii Romanesti.Tabloul este opera unui artizan care-si alege mijloacele cu pricepere si cu simtul masurii. Epitete, metafore, comparatii, personificari, inversiuni, enumeratii, repetitii concura la impresia de fabulos oriental: "Inflorea cararea ca de pasul blandei primaveri", "mandra fermecare", "sultan dupa sultan" etc. Motive specific romantice: al codrului, al visuli, al lunii si altele sporesc farmecul poeziei.
Cu caracter dramatic, cel de-al doilea tablou ii aduce in prim plan pe Mircea si Baiazid, imaginati intr-un dialog care le infatiseaza trasaturile., individualizandu-i puternic in legatura cu ceea ce reprezinta. Infatuat, dispretuitor, doritor de noi cuceriri Baiazid ii cere voievodului muntean sa i se inchine. Amenintarea e drastica: "De nu schimb a ta coroana intr-o ramura de spini". Abil diplomat, masurat in gesturi si cuvinte, simplu "dupa vorba, dupa port", intelept, demn, scrutand lucid responsabilitatea pe care o are in fata istoriei, dar, mai presus de toate, patriot inflacarat, domnitorul roman vrea sa evite varsarea de sange, luptand pentru cauza dreapta a libertatii si independentei tarii. Stapan pe sine, Mircea simte ca "tot ce misca-n tara asta" ii este aliat de nadejde. Procedeul artistic dominant in aceasta parte este antiteza prin care politicii de expansiune a lui Baiazid i se opun insusirile poporului roman, intruchipate de "domnul Tarii Romanesti": cumintenia, simtul masurii, ospitalitatea.
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.
Andu
Bronze Member
Bronze Member
Mesaje: 914
Membru din: 16 Oct 2009, 19:58
Localitate: Constanta

Re: Scrisoarea III - Mihai Eminescu

Mesajde Andu » 22 Feb 2010, 22:00

Caracterizare Mircea


In primele randuri ale fragmentului este prezentat sentimentul de superioritate pe care-l are Baiazid fata de Mircea. Baiazid ii vorbeste domnitorului pe o voce ridicata si plina de dispret. In contrast cu Baiazid, Mircea nu ia in seama vorbele pline de laudarosenie si este calm pe tot parcursul poeziei. Mircea il primeste cu ospitalitate, desi nu ar trebui pentru ca Baiazid nu a fost intelegatot si ii vorbeste lui Mircea de pe pozitia invingatorului.

Voievodul nu se sperie de vorbele lui Baiazid, dar el nu doreste razboi, ci doreste pace pentru ca el nu vrea sa sacrifice oameni nevinovati . El vorbeste in numele poporului si de aceea ii spune pe fata tot ce are de zis: ,,De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris si pentru noi Bucurosi le-om duce toate de e pace, de-i razboi.” Desi cu modestie, este foarte ferm si net, in ceea ce spune si sub nici o forma nu face compromisuri in ceea ce priveste soarta tarii.

Ca sa-l impresioneze, Baiazid ii povesteste lui Mircea prin cate batalii a trecut, ce victorii stralucite a obtinut. Eminescu face intentionat o inversiune de date istorice, astfel ca Baiazid se lauda cu victoria asupra cruciadei crestine de la Nicopole si cu faptul ca a cucerit Imperiul Austro-Ungar ajungand cu armatele sale pana la Roma, in mijlocul Europei.

Chiar de la inceput discursul lui Baiazid este incisiv,ba chiar jignitor, numind armata romana si pe conducatorul sau un ciot care este cu neputinta sa-i stea in cale. ,,Cum cand lumea mi-e deschisa a privi gandesti ca pot Ca intreg Aliotmanul sa se impiedice de-un ciot?”.Si mai mult, Baiazid il numeste cu mare dispret il numeste ,,batrane”. ,,O, tu nici visezi batrane, cati in cale mi s-au pus……,,Si de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?Si purtat de biruinta sa ma-mpiedec de-un mosneag?”. Acestui discurs care se incheie pe un ton ridicat si amenintator, Mircea ii opune un raspuns ferm, demn si nepatimas: ,,De-un mosneag, da, imparate, caci mosneagul ce privestiNu e om de rand, el este domnul Tarii Romanesti.”. In aceste vorbe sta toata demnitatea si siguranta pozitiei sale.

In spatele sau brava armata romana asteapta doar un semn pentru a-si apara pamantul stramosesc. Nu numai oamenii sunt implicati in apararea gliei, ci toata natura. ,,Si de-aceea tot ce misca-n tara asata, raul,ramul,Mi-e preieten numai mie, iara tie dusman este”. Mircea nu se lasa impresionat de faima si laudele lui Baiazid si ii raspunde foarte realist ca in decursul timpului aceasta tara si acest popor a fost punct de rascruce in calea multor invadatori condusi de nume rasunatoare la vremea respectiva, dar acestea au trecut precum apa peste pietre si de multe ori plaiurile Tarii Romanesti au fost loc de inmormantare pentru acestea.

Mircea nu se poate lauda cu victorii stralucite ca ale lui Baiazid si nici nu a purtat vreodata batalii asa de importante, dar intotdeauna si-a aparat pamantul si nevoile si neamul cu mare indarjire. Mircea nu este laudaros si nici nu vrea sa-l sperie pe marele sultan, de aceea nu ii spune decat adevarul despre istoria acestei tari. Baiazid il lasa sa vorbeasca si se cam inspaimanta de vorbele acestea, dar nu lasa sa se vada. ,,Mosneagul” Mircea isi probeaza toate faptele si vorbele pe campul de batalie, iar Baiazid trece prin momente groaznice din care nu se stie cum va iesi.

Caracterizarea celor doi conducatori de osti se face prin discursul acestora. Cartacterizarea este indirecta, deoarece se face chiar prin spusele lor. Mircea reprezinta personajul binelui, iar Baiazid este personajul negativ, din lupta intre bine si rau. Mircea este plin de calitati, si omenesti, dar si de bun strateg.

Mircea este milos, atunci cand nu vrea sa sacrifice oamenii de pomana, mai ales ca ei sunt nevinovati, este un bun conducator pentru ca isi pastreaza armata intr-o ordine desavarsita si soldatii sunt foarte bine pregatiti. Mosnegutul din Tara Romaneasca este, poate cel mai viteaz ostean din toata armata pentru ca el este primul care se avanta in lupta. Mircea stie sa faca distingtia dintre o persoana care vrea sa-l intimideze prin vorbele sale si cineva ca vorbeste doar pe un ton ridicat, astfel ca Mircea este un om foarte destept si siret atunci cand este nevoie.

Baiazid este orgolios, plin de ingamfare si vorbeste arogant. Chiar daca are osti multe, el nu a stiut sa le foloseasca, dar si oastea dusmana a fost foarte curajoasa si a lovit ca gerul si crivatul. Conducatorul otoman este rau si crud, pentru ca pe el nu-l intereseaza daca mor ostenii lui in lupta, dar aceasta este castigata. El este dornit sa lupte, sa cucereasta tot mai mult pamant.
Incerci atat de mult sa fi cineva, incat uiti cine esti.

Share This


Înapoi la “Sculptură”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator