Bibliografii!

Discuţii legate de sculptură, păreri şi opinii despre sculptorul preferat.
Dacia1310
BANNED
BANNED
Mesaje: 3
Membru din: 13 Sep 2007, 17:37
Localitate: Bucuresti

Bibliografii!

Mesajde Dacia1310 » 24 Sep 2007, 11:51

Ion Creanga
n. 1837

m. 1889


1837 Ion Creang? se naste pe 1 martie ?n Humulesti. Altii considera ziua de 10 iunie data de nastere a scriitorului. Aceast? ezitare se datoreaz? lipsei unui document care s? ateste ziua de nastere a lui Creang?. El ?si petrece copil?ria ?n satul natal, ceea ce va inspira Amintirile din copil?rie, capodopera sa.

1847
?ncepe scoala ?n satul natal.

1849
Creang? urmeaz? scoala din Brosteni.

1853 Sub numele Ion Stef?nescu, studiaz? ?n T?rgu Neamt.

1860 ?n toamn?, Ion Creang? ?si ?ncepe studiile la Facultatea de Teologie din Iasi.

1864 Devine profesor la o scoal? primar? din Iasi.

1872 Creang? p?r?seste ?nv?t?m?ntul.

1874 Devine profesor din nou, de data asta ?n P?curari.

1875 Ion Creang? ?l ?nt?lneste pe Mihai Eminescu.

1876 Creang? ?ncepe publicarea povestilor ?n "Convorbiri literare".

1879 Creang? este mentionat ?n lucrarea lui Angelo de Gubernatis Dizionario biografico degli scrittori contemporanei (Dictionar bibliografic de scriitori contemporani).

1881 ?ncepe publicarea capodoperei sale: Amintiri din copil?rie.

1883 Creang? se ?mboln?veste.

1884 S?n?tatea sa se deterioreaz? mai mult

1888 Partea a patra din Amintiri din copil?rie apare ?n "Convorbiri literare"

1889
?n data de 31 decembrie, Ion Creang? se stinge din viata in acelasi an cu Mihai Eminescu.
Ultima oară modificat 24 Sep 2007, 11:57 de către Dacia1310, modificat 1 dată în total.

Share This



Dacia1310
BANNED
BANNED
Mesaje: 3
Membru din: 13 Sep 2007, 17:37
Localitate: Bucuresti

Mesajde Dacia1310 » 24 Sep 2007, 11:55

Mihai Eminescu

n. 1850

m. 1889


1850 Mihai Eminescu se naste la Ipotesti pe data de 15 ianuarie ca si al saptelea copil al familiei Eminescu.

1858 ?ntre 1858 si 1860 Eminescu urmeaz? scoala primar?.

1860 ?ntre 1860 si 1861 urmeaz? cursurile Ober Gymnasyum din Cern?uti

1867 Eminescu este angajat ca si sufleur ?n trupa de teatru a lui Mihail Pascaly.

1869 ?n 2 octombrie intr? la Universitatea de Filosofie din Vienna.

1872 1872-1874 Mihai Eminescu este student la Berlin, unde intr? ?n contact cu marea literatur? a lumii.

1873 El primeste o slujb? la Consulatul rom?n din Berlin.

1874 Mihai Eminescu este directorul Bibliotecii centrale din Iasi.

1876 Este corector si redactor al p?rtii neoficiale de ziarului Curierul de Iasi

1877 Eminescu pleac? din Iasi si se stabileste la Bucuresti, unde este redactor la "Timpul"

1878 Mihai Eminescu are o intens? activitate publicistic? la "Timpul, Convorbiri literare"

1883 ?n ianuarie el se afl? ?n spital pentru o perioad?.

1883 ?n 4 iunie Eminescu se ?ntoarce la Iasi, si ?n 28 iunie devine foarte bolnav din nou.

1884 El p?r?seste spitalul dup? o alt? perioad? de convalescent? si face o c?l?torie ?n Italia, pe urm? se ?ntoarce la Bucuresti.

1884 Din 7 aprilie Eminescu se mut? din nou la Iasi.

1886 ?n timpul verii, Mihai Eminescu devine alienat, si boala sa se ?ntoarce, poate mai grav? ca oric?nd. cur?nd el se va simti ceva mai bine.

1887 ?n prim?var?, el se afl? ?n spitalul Sf?ntul Spiridon din Botosani.

1888 Boala se agreaveaz? din ce ?n ce mai mult, astfel ?nc?t Eminescu nu mai poate s? scrie..

1889 Pe 3 septembrie el e din nou ?n spital, de data aceasta la spitaul M?rcuta.

1889 ?n cursul noptii de 15 iunie, la ora 3 am, Mihai Eminescu moare ?n sanatoriul doctorului Sutu.

1889 ?n data de 17 iunie, Mihai Eminescu, cel mai mare poet rom?n, este ?nmorm?ntat la cimitirul Bellu din Bucuresti.
0NY
Utilizator Inregistrat
Utilizator Inregistrat
Mesaje: 34
Membru din: 02 Mai 2007, 16:25
Localitate: ORADEA

Mesajde 0NY » 24 Sep 2007, 22:51

Ms pt ion creanga chiar aveam nevoie:*
Cu buzunarul gol,intelegi repede schema,banul e drog,prostul siringa si femeia vena,in fine nu vreau rutina vreau petrecere latina sa vad grasele pe mese cum dau din gelatina!
Dacia1310
BANNED
BANNED
Mesaje: 3
Membru din: 13 Sep 2007, 17:37
Localitate: Bucuresti

Mesajde Dacia1310 » 25 Sep 2007, 11:02

cp =)))
Florentina
Utilizator Inregistrat
Utilizator Inregistrat
Mesaje: 34
Membru din: 18 Iul 2007, 15:00

Mihail Sadoveanu

Mesajde Florentina » 20 Noi 2007, 17:44

n 5 noiembrie 1880, Paşcani
d. 19 octombrie 1961, Bucureşti
Părinţii lui Mihail Sadoveanu au fost avocatul Alexandru Sadoveanu din Oltenia şi Profira Ursache, fată de răzeşi. Urmează gimnaziul "Alecu Donici" la Fălticeni. ?n timp ce studia la gimnaziu, ?n 1896, intenţionează să alcătuiască, ?mpreună cu un coleg, o monografie asupra lui Ştefan cel Mare, renunţ?nd, ?nsă, din lipsă de izvoare istorice. Urmează apoi cursurile Liceului Naţional din Iaşi, iar la Bucureşti studiază dreptul. Debutează ?n revista bucureşteană Dracu ?n 1897
?n anul 1898 ?ncepe să colaboreze la foaia Viaţa nouă alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ş.a., semn?nd cu numele său, dar şi cu pseudonimul M.S. Cobuz.

?n anul 1904 se stabileşte la Bucureşti, se căsătoreşte, şi va avea unsprezece copii. ?n acelaşi an are loc debutul editorial cu patru volume deodată - Povestiri, Dureri ?năbuşite, Cr?şma lui Moş Precu, Şoimii - ?n care Sadoveanu manifestă predilecţie deosebită pentru istorie. Nicolae Iorga va numi anul 1904 "anul Sadoveanu".
este numit ?n funcţia de director al Teatrului Naţional din Iaşi. ?n acest an publică volumele Povestiri de seară (la Editura Minerva), Genoveva de Brabant, broşura Cum putem scăpa de nevoi şi cum putem dob?ndi păm?nt ş.a. Colaborează la revista Sămănătorul, dar se va simţi mai apropiat spiritual de revista care apărea la Iaşi, Viaţa Rom?nească.

?n anul 1919 editează, ?mpreună cu Tudor Arghezi, la Iaşi, revista ?nsemnări literare. ?n decembrie, revista ?şi anunţă ?ncetarea apariţiei: Viaţa rom?nească ?şi porneşte iar munca pentru cultură şi folos. Noi, cei de la ?nsemnări literare, reintrăm ?n curentul ei cu modestele noastre mijloace. ?n editura revistei ieşene publică volumul de nuvele Umbre şi broşura ?n amintirea lui Creangă, iar la Editura Luceafărul, volumul Priveghiuri.

?n anul 1921 devine membru al Academiei Rom?ne.
?n anul 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Rom?ni, ?mpreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin.

In 1928 publica povestirea Hanul Ancuţei, aparţin?nd perioadei de maturitate a scriitorului, fiind un volum de 9 povestiri, o imbinatie ideala a genului epic şi liric.

?n anul 1936 Mihail Sadoveanu, George Top?rceanu, Mihai Codreanu şi Grigore T. Popa scot, ?ncep?nd cu luna ianuarie, revista lunară ?nsemnări ieşene. La moartea lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului de la revista Viaţa rom?nească.

După anul 1947 scrisul său virează spre noul regim comunist c?nd publică opere ?n cadrul curentului sovietic al realismului socialist, celebre fiind romanul Mitrea Cocor sau cartea de reportaje din URSS Lumina vine de la Răsărit. Devine pentru această activitate preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, funcţia politică maximă ocupată de un scriitor rom?n ?n timpul regimului comunist şi se bucură de toate privilegiile ce decurgeau din aceasta.
Florentina
Utilizator Inregistrat
Utilizator Inregistrat
Mesaje: 34
Membru din: 18 Iul 2007, 15:00

Mircea Eliade

Mesajde Florentina » 20 Noi 2007, 18:05

n. 1907
m. 1986

1907 Mircea Eliade s-a născut pe data de 9 martie ?n Bucuresti Rom?nia, ca al doilea fiu al căpitanului Gheorghe Eliade si al Ioanei Eliade. Initial numele tatălui său a fost Ieremia, si era originar din Tecuci.

1914 Se mută la Bucuresti, unde urmează scoala din strada M?ntuleasa.

1917 Este admis la liceul Spiru Haret.

1921 Pe 12 mai, Mircea Eliade debutează cu Inamicul viermelui de mătase. A fost semnat Eliade Gh. MIrcea.

1923 ?nvată italiana pentru a putea citi Papini ?n original si engleza pentru a-l diti pe Frazer. ?ncepe să ?nvete ebraica si persana.

1925 Eliade este student la filosofie la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti.

1927 Prima lui vizită ?n Italia. ?l vizitează pe Papini, care l-a influentat ?n tinerete.

1928 ?n octombrie el absolvă Universitatea din Bucuresti cu o lucrare despre Campanella.

1928 Pe 20 noiembrie pleacă ?n India.

1928 ?ntre 25 noiembrie - 5 decembrie călătoreste ?n Egipt. Pe 26 decembrie el ajunge la Calcutta.

1930 Din ianuarie p?nă ?n septembrie trăieste ?n Calcutta unde o ?nt?lneste pe Maitreyi.

1931 Decembrie, Eliade părăseste India si se ?ntoarce la Bucuresti..

1933 Mircea Eliade ?si ia doctoratul cu lucrarea Istorie comparată a tehnicilor Yoga.

1936 ?ntre iulie si august Eliade călătoreste la Londra, Oxford, Berlin

1940 Pleacă la Londra ca si atasat cultural.

1941 Din 10 februarie si p?nă ?n 1944 este consilier la ambasada din Lisabona.

1945 16 septembrie, se mută la Paris cu fiica lui, Giza.

1948 ?si ?ncepe colaborarea la revista Critique, sub comanda lui Georges Bataille.

1949 15 iulie Mircea Eliade face o călătorie ?n Italia, unde scrie 300 de pagini din romanul Noaptea de S?nziene.

1950 Participă la Congresul International de Isorie a Religiilor din Amsterdam.

1952 ?n mai pleacă ?n Italia din nou.

1956 Pe 1 Octombrie pleacă la Chicago.

1957 Eliade se mută la Chicago ca profesor de istorie a religiilor la Universitatea din Chicago..

1960 ?n septembrie Mircea Eliade ia parte la Congresul de istorie a religiilor la Marburg

1964 Primeste titlul de Sewele L. Avery Distinguished Service Professor.

1966 Pe 11 mai devine membru al Academiei Americane de arte si stiinte.

1970 August - septembrie vizitează Suedia si Norvegia si participă la Congresul de istorie a religiilor.

1977 Mircea Eliade primeste premiul Bordin al Academiei Franceze.

1985 Devine Doctor Honoris Causa al Universitătii din Washington.

1986 Pe 22 aprilie, la ora 9 am, Mircea Eliade moare si este incinerat a doua zi la Capela Rockfeller din Hyde Park.
Avatar utilizator
mykutz
Administrator
Administrator
Mesaje: 9290
Membru din: 22 Iul 2007, 06:12
Localitate: Bucuresthi
Contact:

Mesajde mykutz » 16 Feb 2008, 15:55

n-avetzi shi cu ceausila ?? :D
Imagine
Banditu
Power User
Power User
Mesaje: 162
Membru din: 22 Ian 2008, 22:48
Localitate: Honolulu

Mesajde Banditu » 17 Feb 2008, 04:50

Eu vreau cu Ileana.
Întâi gândeşte,apoi analizează,păstrează tăcerea ori de câte ori este nevoie,asta-i legea vieţii.
Unk

Mesajde Unk » 17 Feb 2008, 13:15

:D :D EU cu gigi becali :')
Avatar utilizator
mykutz
Administrator
Administrator
Mesaje: 9290
Membru din: 22 Iul 2007, 06:12
Localitate: Bucuresthi
Contact:

Mesajde mykutz » 17 Feb 2008, 15:33

luatzi o carte shi cititi !!!
Imagine
Unk

Mesajde Unk » 17 Feb 2008, 15:44

Dabia citesc pe forum dar cartii ? :D
23 yr
Utilizator Inregistrat
Utilizator Inregistrat
Mesaje: 6
Membru din: 28 Ian 2008, 15:31
Localitate: Casa Din Varful Dealului

ceasca

Mesajde 23 yr » 18 Mar 2008, 16:08

Nicolae Ceauşescu (n. 26 ianuarie 1918, Scorniceşti - d. 25 decembrie 1989, Târgovişte) a fost conducătorul Republicii Socialiste România din 1965 şi până la căderea regimului comunist în această ţară, survenită în 22 decembrie 1989, cu puţin timp înaintea execuţiei sale.
Cuprins
[ascunde]

* 1 Copilăria şi începuturile carierei politice
* 2 Ceauşescu la conducerea României
* 3 Fuga lui Pacepa
* 4 Dictatura şi cultul personalităţii
* 5 Statura politică a lui Ceauşescu
* 6 Datoria externă
* 7 Politica demografică şi sanitară
* 8 Tensiune crescândă - consecinţele politicii economice falimentare
* 9 Revoluţia din decembrie 1989
* 10 Sfârşitul lui Ceauşescu
* 11 Altele
* 12 Imagini
* 13 Bibliografie
* 14 Legături externe
* 15 Note

[modifică] Copilăria şi începuturile carierei politice

Ceauşescu s-a născut în satul Scorniceşti, judeţul Olt, la 26 ianuarie 1918, într-o familie de ţărani. La vârsta de 11 ani, după absolvirea şcolii primare, Ceauşescu pleacă la Bucureşti, unde se angajează ca ucenic cizmar.

În 1932 devine membru al Partidului Comunist din România, formaţiune politică aflată în ilegalitate la acea vreme. În 1933 este arestat pentru prima oară, pentru agitaţie comunistă în timpul unei greve. În 1934 urmează încă trei arestări – pentru colectare de semnături în sprijinul eliberării unor muncitori feroviari acuzaţi de activitate comunistă şi pentru alte acţiuni similare. În urma acestor arestări, este etichetat de autorităţile vremii drept „agitator comunist periculos”, precum şi „distribuitor activ de material de propagandă comunistă şi antifascistă”. După eliberarea din detenţie, Ceauşescu dispare pentru o vreme în „subteran”, dar în 1936 este din nou arestat, de data aceasta fiind condamnat la doi ani de închisoare şi încarcerat la Închisoarea Doftana.

În 1939 o întâlneşte pe Elena Petrescu, cu care se căsătoreşte în 1945 – aceasta va avea o influenţă crescândă asupra carierei sale politice pe parcursul următoarelor câteva decenii şi va fi executată alături de el în 1989. Ceauşescu e arestat şi condamnat din nou în 1940, iar în 1943 este transferat la închisoarea de la Târgu Jiu, unde împarte celula de detenţie cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, în scurt timp devenind protejatul acestuia. După cel de-al doilea război mondial, în timp ce controlul sovietic asupra României devenea tot mai pronunţat, Ceauşescu este numit ca secretar al Uniunii Tineretului Comunist – U.T.C. - (1944-1945).

În urma loviturii de stat şi a abdicării forţate a Regelui Mihai din Decembrie 1947, după preluarea puterii de către comunişti, Ceauşescu devine ministru al agriculturii, iar mai apoi ministru-adjunct al forţelor armate în regimul lui Gheorghiu-Dej. În funcţia de ministru al agriculturii a activat direct la cooperativizarea forţată a agriculturii, a ordonat reprimarea sau arestarea ţăranilor care se împotriveau cooperativizării. În 1952, devine membru al Comitetului Central (CC) al Partidul Muncitoresc Român (PMR), la doar câteva luni după eliminarea "fracţiunii moscovite" (condusă de Ana Pauker) din conducerea partidului. În 1954, Ceauşescu devine membru plin al Biroului Politic al PMR, iar ulterior ajunge să ocupe poziţia numărul doi în ierarhia PMR.

[modifică] Ceauşescu la conducerea României
Ceauşescu ales preşedinte în 1974
Ceauşescu ales preşedinte în 1974

La trei zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceauşescu preia funcţia de secretar general al Partidului Muncitoresc Român (acesta era numele Partidului Comunist Român la acea vreme, după asimilarea forţată, în 1948, a unei aripi a Partidului Social Democrat). Una dintre primele acţiuni ale lui Ceauşescu, odată ajuns la putere, a fost redenumirea Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român. În acelaşi timp, el afirmă că România a devenit o ţară socialistă şi decide schimbarea numelui oficial al ţării din Republica Populară Română (R.P.R.) în Republica Socialistă România (R.S.R.).

În 1967, Ceauşescu devine preşedintele Consiliului de Stat, consolidându-şi astfel poziţia. La începutul carierei sale ca şef al statului, Ceauşescu s-a bucurat de o oarecare popularitate, adoptând un curs politic (aparent) independent faţă de Uniunea Sovietică. În anii ’60, Ceauşescu pune capăt participării active a României în Pactul de la Varşovia, deşi formal ţara va continua să facă parte din această organizaţie până la dizolvarea acesteia. Prin refuzul său de a permite armatei române să ia parte la invazia Cehoslovaciei alături de trupe ale ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia şi o atitudine de condamnare publică activă a acestui act, Ceauşescu reuşeşte pentru o vreme să atragă atât simpatia compatrioţilor săi, cât şi pe cea a lumii occidentale.
Ascultă fragmente din discursul din 1968

În 1974, Ceauşescu îşi asumă titlul de Preşedinte al Republicii Socialiste România. Prin politica sa externă, condusă cu abilitate, dădea impresia că încearcă să se elibereze de dominaţia sovietică, atragând simpatia şi aprecierile unor mari lidei politici ca Charles de Gaulle şi Richard Nixon.[1] În CAER, la indicaţia lui, delegaţiile române se opun la toate propunerile venite din partea URSS. De exemplu, România este una dintre cele doar două ţări comuniste care au participat la Jocurile Olimpice organizate la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii în 1984. De asemenea, România este singura ţară din blocul răsăritean, cu excepţia URSS, care la acea vreme, întreţinea relaţii diplomatice cu Comunitatea Europeană, cu Israelul şi cu R. F. Germania. Un tratat incluzând România pe lista ţărilor favorizate de Comunitatea Europeană este semnat în 1974, iar în 1980 este semnat un acord vizând schimburile de produse industriale între România şi Comunitatea Europeană. Acest fapt a determinat vizitarea oficială a României de către doi preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii (Nixon şi Ford).

În ciuda cursului independent în relaţiile politice internaţionale, introdus încă de Gheorghiu Dej, Ceauşescu se opune cu încăpăţânare introducerii oricăror reforme liberale pe plan intern. În anii ’80, după venirea lui Mihail Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice, opoziţia lui Ceauşescu faţă de linia sovietică este dictată în principal de rezistenţa lui faţă de de-stalinizare. Securitatea continuă să îşi menţină controlul draconic asupra mediilor de informare şi înăbuşă în faşă orice tentativă de liberă exprimare şi opoziţie internă.
Imagine din timpul construirii Casei Poporului (1986)
Imagine din timpul construirii Casei Poporului (1986)

Cu prilejul vizitelor efectuate în 1971 în China şi Coreea de Nord, Ceauşescu e fascinat de ideea transformării naţionale totale, aşa cum era ea prefigurată în programul Partidului Muncitoresc Coreean şi deja pusă în aplicare sub egida Revoluţiei Culturale din China. La scurtă vreme după întoarcerea sa în ţară, Ceauşescu începe transformarea sistemului autohton după modelul nord-coreean, influenţat fiind de filozofia preşedintelui Kim Il Sung (Juche). Cărţi nord-coreene pe această temă sunt traduse în română şi distribuite pe scară largă în ţară.

Începând cu 1972, Ceauşescu trece la punerea în aplicare a unui proiect de "sistematizare" a localităţilor urbane şi rurale. Prezentat de către maşina de propagandă ca fiind un pas major pe calea "construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate", programul debutează la sate prin demolări în masă ale gospodăriilor ţărăneşti şi strămutarea familiilor afectate în apartamente de bloc[necesită citare]. Demolarea satelor este de fapt o încununare a politicii de industrializare forţată, care a dus la destructurarea societăţii rurale româneşti. Apogeul acestui program a fost însă reprezentat de demolarea a numeroase monumente istorice, inclusiv biserici şi remodelarea Bucureştiului în stil ceauşist (peste o cincime din centrul capitalei a fost afectată). Casa Poporului (actualmente sediul Parlamentului) se numără printre cele mai mari construcţii din lume, ocupând in aceasta privinţă locul doi, după Pentagon. Proteste venite din partea unor organizaţii neguvernamentale internaţionale au jucat un rol important în stăvilirea acestor planuri megalomane şi probabil în salvarea a ceea ce a mai rămas din monumentele istorice aflate pe lista neagră a dictatorului.

[modifică] Fuga lui Pacepa

În 1977, Ion Mihai Pacepa, pe atunci director adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (spionaj) al Securităţii, părăseşte ţara şi obţine azil politic în Statele Unite. Plecarea lui Pacepa dă o grea lovitură regimului comunist, iar încercările lui Ceauşescu de a restructura Securitatea nu reuşesc să-i îndepărteze pe toţi colaboratorii lui Pacepa şi să limiteze pierderile. În cartea sa Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief (ISBN 0895265702) (în româneşte: Orizonturi roşii: Cronicile unui spion comunist), apărută în 1986, Pacepa dezvăluie detalii despre colaborarea regimului Ceauşescu cu organizaţii teroriste arabe, activităţile intense de spionaj contra industriei americane, precum şi planurile bine ticluite de a atrage susţinere politică din partea lumii occidentale. După plecarea lui Pacepa, izolarea României pe plan internaţional se accentuează, paralel cu o înrăutăţire a situaţiei economice. Serviciile străine de informaţii îşi intensifică eforturile de infiltrare a Securităţii, în timp ce controlul lui Ceauşescu asupra aparatului începe să se clatine.

[modifică] Dictatura şi cultul personalităţii
Afiş propagandistic pe Calea Moşilor (Bucureşti, 1986)
Afiş propagandistic pe Calea Moşilor (Bucureşti, 1986)

Începând cu anii ’70, Ceauşescu devine obiectul unui cult al personalităţii tot mai deşănţat, nemaiîntâlnit în Europa de la moartea lui Stalin. În acest context, poeţii proletcultişti joacă un rol important. Dictatorul era calificat adesea drept “geniul Carpaţilor” sau “marele conducător”, iar consoarta sa, de altfel semi-analfabetă, drept “savant de renume mondial” şi "mama iubitoare" a poporului. La o şedinţă de deschidere a Marii Adunări Naţionale, Ceauşescu îşi face apariţia purtând un sceptru, similar cu cele folosite de monarhi. Astfel de excese îl determină pe pictorul Salvador Dali să-i trimită dictatorului o telegramă de “felicitare”. Cotidianul central al partidului - Scînteia - nesesizând tonul ei vădit ironic, publică textul integral al telegramei.

Pentru a evita noi situaţii de “gen Pacepa”, Ceauşescu numeşte membri ai propriei familii, în frunte cu Elena, în funcţii cheie de conducere.

[modifică] Statura politică a lui Ceauşescu

Pe parcursul "Epocii Ceauşescu", România devine al patrulea mare exportator european de armament. În pofida acestui fapt, se pare că [necesită citare] fostul şef de stat se visa laureat al Premiului Nobel pentru Pace. În acest sens, Ceauşescu face mari eforturi pentru a obţine statutul de mediator în conflictul israeliano-palestinian, (România fiind singura ţară in contact oficial cu ambii beligeranţi). Mai mult, în anii ’80, el a organizat un referendum pentru aprobarea reducerii personalului Armatei Române cu 5%. Acesta nu îl împiedică să oblige liceenii la pregătire militară, sub forma Detaşamentelor P.T.A.P., să oblige studentele să facă armata, o zi pe săptămână, în primii 3 ani de facultate, şi să organizeze pregătirea militară a tuturor oamenilor muncii, sub forma Gărzilor Patriotice. În aceeaşi perioadă, la iniţiativa dictatorului, sunt convocate frecvent mari "adunări populare" pentru susţinerea păcii mondiale - la care oamenii sunt obligaţi să se prezinte. Principiul "neamestecului în treburile interne" este intens promovat de către Dictatorul care dorea ca nimeni din exterior să nu-l acuze pentru dezastrul în care se afundă ţara. Pe măsură ce îşi consolidează puterea, dictatorul devine paranoic: se visează măreţ personaj istoric, pe linia lui Burebista, a lui Decebal şi a marilor Domnitori. Poeţi de curte, precum Adrian Păunescu, îl proslăvesc pe "Marele Cârmaci". Ajutat de istorici obedienţi, „Mult iubitul şi stimatul” îşi permite să modifice Istoria: Mircea cel Bătrân devine "cel Mare", iar Ioan Vodă cel Cumplit devine "cel Viteaz".

Ceauşescu patronează un sistem politic de tip comunist, cu Partid Unic şi alegeri falsificate grosolan: P.C.R. câştigă cu 99,7%. Oamenii se prezintă la alegeri în procent de 99,9% pentru a nu intra în "vizorul" Securităţii. Este clamată o "Democraţie Socialistă" pe care oamenii trebuie să o accepte şi să o laude în public.

[modifică] Datoria externă

În ciuda regimului său dictatorial, relativa sa independenţă faţă de Moscova are drept rezultat o atitudine binevoitoare (deşi departe de a fi dezinteresată sau neprofitabilă) din partea statelor occidentale. Regimul Ceauşescu beneficiază de unele împrumuturi pentru finanţarea programelor sale economice. În ultimă instanţă, datoria creată se dovedeşte a fi o povara pentru economia româneasca.

În ultimii săi ani la putere, Ceauşescu decide plata datoriilor externe cu orice preţ. În acest scop, o mare parte a producţiei agricole şi industriale a ţării ia calea exportului, privând astfel populaţia până şi de cele mai elementare alimente şi bunuri de consum. Bunurile destinate exportului au standarde de calitate ridicată şi sunt vândute de obicei în pierdere, la preţuri de "dumping". Bunurile destinate consumului intern sunt de calitate inferioară, aşa că oamenii de rând sunt bucuroşi atunci când pot cumpăra bunuri "refuzate la export" din motive calitative. Plata întregii datorii externe, în valoare nominală de 60 de miliarde de lei (10 miliarde dolari), se încheie în vara lui 1989, cu câteva luni înaintea căderii regimului comunist. Ceauşescu organizează un referendum prin care introduce în constituţia României interdicţia de a contracta împrumuturi externe. Pentru a evita deprecierea leului, Ceauşescu a continuat exporturile excesive, acumulând aur în Banca Naţională.

[modifică] Politica demografică şi sanitară

Stimularea forţată a sporului natural al populaţiei a reprezentat una din priorităţile regimului Ceauşescu. Un element important al acestei politici este reprezentat de abrogarea, în 1966, a decretului din 1957 care permitea avorturile la cerere (la acea dată, avortul nu era permis decât în unele ţări comuniste). Prin decretul 770/1966 se permitea avortul terapeutic efectuat în primele trei luni de sarcină numai pe baza unor stricte indicaţii medicale şi doar în cazuri excepţionale se accepta sacrificarea fătului şi până la şase luni. Acest decret cu putere de lege a fost înăsprit prin Decretul 441 din 26 decembrie 1985, care permitea avorturile doar în cazul femeilor care au depăşit vârsta de 42 de ani sau care au dat deja naştere la cel puţin cinci copii. În teorie, mamele a 5 sau mai mulţi copii ar fi avut dreptul la privilegii substanţiale. Mamele "eroine" a 10 sau mai mulţi copii aveau dreptul la o maşină ARO gratuită, transport gratuit cu trenul, precum şi o vacanţă gratuită pe an într-o staţiune balneară.

În timp ce sporul populaţiei este încurajat, mii de copii sunt abandonaţi în orfelinate, iar rata mortalităţii infantile rămâne cea mai mare din Europa.

Regimul Ceauşescu a ignorat problema epidemiei de HIV/SIDA pe motive ideologice, considerând-o specifică societăţii capitaliste. În România anilor 1980 nu se practica testarea HIV a donatorilor de sânge şi a sângelui pentru transfuzii. Acest fapt, la care se adaugă folosirea de ace de transfuzie inadecvat sterilizate în orfelinate, a condus România pe locul doi în topul infecţiilor pediatrice cu HIV în Europa (în anul 2004 s-a asigurat medicaţia şi tratamentul pentru 6000 de bolnavi de HIV SIDA).

[modifică] Tensiune crescândă - consecinţele politicii economice falimentare
Bucureşteni stând la Bucur-Obor la o coadă în 1986
Bucureşteni stând la Bucur-Obor la o coadă în 1986

Ceauşescu introduce un plan de dezvoltare economică în care, mai ales industriei i se imprima un ritm absurd. De exemplu, industria metalurgică, în special cea siderurgică într-o ţară în care resursele de minereu de fier şi cărbune nu sunt deosebite, în condiţiile în care cererea pe piaţa mondială nu mai era aşa de mare datorită unei adevărate revoluţii tehnologice. La toate acestea se adaugă criza energetică mondială care îşi făcuse simţită apariţia. După modelul altor dictatori comunişti, ca Mao Zedong sau Kim Ir Sen, în Capitală încep adevărate lucrări faraonice, prin care se risipesc enorme fonduri financiare. Aceste construcţii, numite ulterior megalomanice, culminează cu Casa Poporului, devenită acum Palatul Parlamentului. Ridicată alături de un bulevard luxos, mai lung şi mai larg decât Champs-Élysées (ce se dorea a fi "Bulevardul Victoria Socialismului"), Casa Poporului a ajuns să fie a doua din lume ca mărime, între clădiri administrative, fiind întrecută doar de Pentagon.

În 1987, o grevă a muncitorilor din Braşov este înăbuşită violent de către regimul Ceauşescu. Organizatorii sunt supuşi unor presiuni psihologice imense din partea organului represiv - Securitatea - controlat de Partidul unic şi de către dictator. Sunt dispersaţi pe teritoriul ţării şi li se stabileşte domiciliu forţat în diferite oraşe, unde sunt supravegheaţi cu atenţie, mai ales la locul de muncă. Tăcerea mediatică este deplină, presa, radioul şi televiziunea fiind controlate 100%. Se răspândesc zvonuri sumbre despre iradierea greviştilor de la Braşov, cu scopul lichidării lor fizice.

De-a lungul anului 1989, Ceauşescu devine tot mai izolat în lagărul comunist. În august 1989, el propune o întâlnire la vârf pentru a discuta problemele comunismului est-european şi a "apărării socialismului" în aceste ţări. Această propunere este însă respinsă atât de către statele Pactului de la Varşovia, cât şi de către China.

În 1989, Ceauşescu pare a ignora total situaţia dezastruoasă în care se afla ţara. El face referinţă în cuvântările sale la "înaltul nivel de trai" atins sub conducerea sa, fără precedent în istoria României, iar televiziunea naţională arată imagini ale dictatorului vizitând magazine special aprovizionate pentru camera de luat vederi, cu rafturile pline de bunuri alimentare. În acest timp, în numele conceptului de alimentaţie raţională, alimentele de bază (zahăr, ulei, carne) sunt raţionalizate la 1 kg/lună de persoană, iar populaţia trece prin momente extrem de dificile, petrecând nenumărate ore pe zi stând la cozi interminabile în faţa magazinelor alimentare care nu aveau mai nimic de oferit. Produsele de import precum cafeaua sunt înlocuite cu surogate (nechezol). Produsele alimentare pentru export sunt înlocuite pe piaţa internă cu surogate (salamul cu soia) sau subproduse fără căutare la export (picioare şi căpăţâni de porc, numite ironic de popor "adidaşi şi calculatoare"). Întreruperile în alimentarea cu apă, curent electric, gaze naturale devin frecvente, iar blocurile de locuinţe sunt doar ocazional încălzite prin sistemul public de termoficare. Benzina, deşi raţionalizată, devine greu de găsit. Oamenii de rând îndură mizeria, întunericul, frigul şi foamea. Politica economică de planificare centralizată conduce la preţuri aberante, fără nici o legătură cu realitatea economică. Producţia este orientată spre investiţii industriale megalomanice, bunurile de larg consum fiind produse în cantităţi insuficiente. Mai importante decât banii devin "relaţiile", mărfurile sunt vândute "pe sub mână", o criză morală distorsionează întreaga societate. Circulă vorba că o "pilă" în comunism este mai valoroasă decât o moşie în capitalism. Nomenclatura, activiştii de partid, se aprovizionează din magazine speciale şi case de comenzi la care oamenii obişnuiţi (inclusiv membrii de rând ai Partidului) nu au acces.

Peisajul social seamănă teribil cu cel descris de George Orwell în romanul 1984. Oamenii sunt mânaţi în turmă la demonstraţiile de susţinere a regimului şi a dictatorului. Elevii, studenţii şi militarii adună recoltele prin muncă voluntar-patriotică sau practică agricolă, eufemisme folosite pentru munca silnică. (Practica agricolă devine materie "de studiu" anuală în toate facultăţile, nota obţinută având pondere în calcularea mediei de absolvire). Întreaga ţară capătă aspectul unui uriaş lagăr de concentrare, din care unii curajoşi au încercat să scape trecând Dunărea înot, fugind cu câte un mic avion utilitar, sau cerând "azil politic" dacă aveau ocazia să iasă în Occident cu ocazia unor concursuri sportive sau artistice.

[modifică] Revoluţia din decembrie 1989

Articol principal: Revoluţia română din 1989
Revoluţia din decembrie 1989
Revoluţia din decembrie 1989

Evenimentele sângeroase de la Timişoara şi Bucureşti din decembrie 1989 au culminat cu căderea lui Ceauşescu şi a regimului comunist.

Spre exasperarea majorităţii covârşitoare a românilor, Ceauşescu este confirmat în fruntea PCR pentru un nou termen de cinci ani, la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989. La acest congres Ceauşescu denunţă Pactul Molotov-Ribbentrop şi cere anularea consecinţelor acestuia.

O tentativă a regimului de a-l evacua pe pastorul reformat maghiar László Tőkés din locuinţa parohială pe care o ocupa de drept la Timişoara, pe motiv că acesta ar fi fost mutat la o altă parohie, întâmpină rezistenţă din partea enoriaşilor, care înconjoară casa parohială într-o demonstraţie de sprijin. Acestora li se alătură şi români, iar demonstraţia capătă în scurtă vreme un caracter mai larg, de protest împotriva regimului comunist. Trupe ale armatei, miliţiei şi Securităţii apar la faţa locului la 17 decembrie 1989 şi deschid focul asupra manifestanţilor.

La 18 decembrie 1989, Ceauşescu pleacă într-o vizită oficială în Iran, lăsându-i soţiei sale, Elena, şi altor colaboratori apropiaţi, misiunea de a înăbuşi revolta de la Timişoara. Revolta continuă să ia amploare. După revenirea sa în ţară, la 20 decembrie 1989, Ceauşescu ţine o cuvântare televizată dintr-un studio de televiziune amenajat în incinta clădirii CC al PCR, în care califică evenimentele de la Timişoara drept o încercare din afară de imixtiune în afacerile interne şi de subminare a suveranităţii României. Până la cuvântarea lui Ceauşescu, mediile oficiale de informare evită cu stricteţe orice referinţă la evenimentele care se derulau în Timişoara, singurele surse de informare fiind posturile de radio din afara graniţelor ţării, precum Radio Europa Liberă şi Vocea Americii. O "adunare populară" în sprijinul regimului este organizată pentru ziua următoare, 21 decembrie, în faţa sediului CC al PCR, într-un loc care, în urma evenimentelor acelei zile, poartă azi numele de Piaţa Revoluţiei. Demonstraţia degenerează în mişcare de răsturnare a regimului. Soţii Ceauşescu, surprinşi de această turnură a lucrurilor, se dovedesc incapabili de a păstra controlul asupra maselor. Populaţia capitalei se adună în Piaţa Revoluţiei, unde se confruntă cu unităţi ale miliţiei şi armatei. Din păcate, raportul de forţe înclină în favoarea forţelor de represiune, bine reprezentate numeric şi bine înarmate, care pînă la miezul nopţii reuşesc să degajeze piaţa şi să aresteze sute de protestatari.

Cu toată întreruperea transmisiunii televizate a demonstraţiei din 21 decembrie, reacţia ineptă şi neajutorată a lui Ceauşescu nu scapă neobservată de telespectatorii din întreaga ţară. Până în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, protestele se răspândiseră deja în toate marile oraşe ale României. Moartea în condiţii suspecte a ministrului apărării, generalul Vasile Milea, este anunţată în 22 decembrie de către posturile naţionale de radio şi televiziune. Imediat după acest anunţ, o şedinţă extraordinară a comitetului politic executiv al PCR are loc, sub conducerea lui Ceauşescu, care cu acest prilej anunţă că preia comanda armatei. Ceauşescu mai face o încercare disperată de a se adresa mulţimii adunate în faţa sediului CC, dar fără succes. Protestatarii forţează uşile şi pătrund în sediul CC, iar cuplului Ceauşescu nu îi rămâne decât opţiunea de a fugi cu un elicopter care îi aştepta pe acoperişul clădirii CC.

[modifică] Sfârşitul lui Ceauşescu
Un român ţine în aer o carte cu portretul lui Ceauşescu la 26 ianuarie 2005, când dictatorul trebuia să împlinească 87 de ani. În fiecare an, un număr mic de români, nostalgici pentru era ceauşistă, vizitează mormântul său de ziua sa de naştere.
Un român ţine în aer o carte cu portretul lui Ceauşescu la 26 ianuarie 2005, când dictatorul trebuia să împlinească 87 de ani. În fiecare an, un număr mic de români, nostalgici pentru era ceauşistă, vizitează mormântul său de ziua sa de naştere.

La 22 decembrie 1989, soţii Ceauşescu părăsesc capitala la bordul unui elicopter pilotat de Vasile Maluţan, împreună cu Emil Bobu şi Manea Mănescu. Fac o scurtă escală la Snagov, după care îşi continuă drumul spre Târgovişte, unde abandonează elicopterul. Cei doi fac autostopul şi sunt luaţi in maşină. În final, fiind aflaţi în custodia miliţiei, cei doi sunt predaţi autorităţilor militare.

La 25 decembrie 1989, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt judecaţi, după un proces sumar de un tribunal militar ad-hoc, condamnaţi la moarte şi executaţi, la câteva minute după pronunţarea sentinţei. Tribunalul respectiv, a cărui legitimitate a fost ulterior contestată, şi-a asigurat un loc special în istorie prin faptul că avocatul însărcinat cu apărarea lui Ceauşescu a făcut front comun cu procurorul, în loc să îşi apere "clientul". Se spune că acest Tribunal ar fi îndeplinit un ordin expres al lui Ion Iliescu, care a preluat Puterea ca urmare a Revoluţiei confiscate de Lovitura de Stat. Conform unui articol din România Liberă, acest tribunal a fost înfiinţat de Ion Iliescu, care nu avea în momentul respectiv nicio calitate oficială, printr-un decret scris de mână într-un WC din sediul MApN[2]. Înaintea execuţiei Elena Ceauşescu a afirmat, fiind pusă în faţă cu executarea separată a fiecăruia şi referindu-se la soţul ei: "Împreună am luptat, împreună murim!", imagini difuzate de documentarul "Doctor horroris causa"[3]. Ambii au fost umiliţi prin a fi legaţi silit la mâini, deşi acceptaseră deja să meargă în mod onorabil la împuşcare[4]. Nicolae Ceauşescu a murit cântând Internaţionala, conform relatărilor unor martori la execuţie.[necesită citare]

Privind retrospectiv, procesul şi execuţia cuplului dictatorial apar ca o barbarie. Trebuie însă remarcat faptul că, la vremea respectivă, majoritatea populaţiei a aprobat execuţia ca o pedeapsă potrivită pentru suferinţele pe care Dictatura le-a impus Românilor. Cetăţenii sperau că fanaticii Regimului vor înceta luptele de gherilă urbană odată cu dispariţia "tiranilor". A rămas de altfel neelucidat răspunsul la întrebarea: "Cine-a tras în noi după 22 ?". Se vehiculează de altfel şi scenariul conform căruia o parte dintre "teroriştii" de după 22 Decembrie 1989 ar fi fost agenţi ai Noii Puteri, care acţionau cu dublu scop: de a justifica lichidarea fizică a lui Ceauşescu şi de a inhiba mişcarea populară democratică şi anticomunistă, care ar fi "măturat" Puterea neocomunistă pe care a instaurat-o Lovitura de Stat iliesciană.



Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

[modifică] Altele

Ceauşescu a avut 3 copii: un fiu, Valentin Ceauşescu ( *1948), înfiat, specialist în fizică şi care nu a deţinut funcţii politice, o fiică, Zoia Ceauşescu ( *1 martie 1949; † 20 noiembrie 2006) şi un fiu mai tînăr, Nicu Ceauşescu ( *1 septembrie 1951; † 25 septembrie 1996), care s-a implicat direct în politică.

Salariul oficial al lui Ceauşescu era de 18000 lei (aproximativ 1200 dolari la cursul oficial de schimb din 1989, având o medie de 14,92 lei, echivalent al salariului mediu din SUA în acea perioada). Din această sumă, Ceauşescu depunea 5000 lei la CEC in fiecare lună, în contul copiilor săi. Au existat zvonuri că deţinea conturi secrete în strănăitate dar urma acestora nu a putut fi descoperită.

Garda personală a lui Ceauşescu consta in numai 40 de membri, responsabili pentru protecţia întregii sale familii, precum şi a locuinţelor acestora[necesită citare]. Şeful gărzii, colonelul Dumitru Burlan, afirmă că întreaga gardă era dotată cu numai două arme automate (dotare insuficientă pentru o apărare serioasă). Colonelul Burlan susţine că Ceauşescu se credea iubit de popor şi nu simţea nevoia protecţiei. De fapt pe Ceauşescu îl apăra tot regimul său şi întreaga Securitate şi nu avea nevoie de o gardă de corp prea puternică.
Ca sa intelegi ca esti prost trebuie sa iti mearga mintea
$oLLo^
Utilizator Inregistrat
Utilizator Inregistrat
Mesaje: 91
Membru din: 16 Ian 2008, 13:08
Localitate: RAHOVA!
Contact:

Mesajde $oLLo^ » 24 Mar 2008, 00:08

Unk scrie::D :D EU cu gigi becali :')
SoSo
Utilizator Inregistrat
Utilizator Inregistrat
Mesaje: 14
Membru din: 30 Mar 2008, 22:10
Localitate: Lugoj

Mesajde SoSo » 26 Apr 2008, 04:28

Si yo cu GiGi
JokerasH
Member
Member
Mesaje: 465
Membru din: 21 Sep 2009, 22:57
Localitate: Spain
Contact:

Re: Bibliografii!

Mesajde JokerasH » 20 Noi 2009, 00:13

Imi trebuia thx ;)

Share This


Înapoi la “Sculptură”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator