Mesajde mykutz » 23 Oct 2015, 21:13
De ce să nu circuli NICIODATĂ cu rezervorul aproape gol. Ce riscuri există când ești “pe roșu” la carburant
Dacă ești unul dintre șoferii care circulă cu rezervorul aproape gol, ar trebui să ții seama de opinia specialiștilor, care avertizează că acest obicei poate duce la defecțiuni serioase ale motorului.
Primul lucru de care trebuie să ții seama este că indicatorul de bord nu este întotdeauna exact. Nivelul carburantului este stabilit cu ajutorul unui flotor. Acesta măsoară cât carburant se află în rezervor și transmite datele către computerul de bord.
Așa se explică, spre exemplu, de ce nivelul benzinei sau motorinei poate crește sau poate să scadă dacă mașina se află în pantă sau în rampă. De aceea, specialiștii spun că indicatorul este doar un instrument relativ.
Pentru a adăuga un element de incertitudine, distanța pe care o mașină o poate parcurge de când indicatorul de bord s-a aprins diferă de la un model la altul. Astfel, un Mercedes C-Class, spre exemplu, mai poate merge încă 60 de kilometri de când a trecut “pe roșu”, în vreme ce un Opel Astra s-ar putea opri după 40 de kilometri.
Mecanicii spun, așadar, că e mai bine să te oprești la prima benzinărie când observi că rămâni fără carburant decât să încerci să mergi mai departe sperând că o să găsești un preț mai bun la pompă.
Pompele și injectoarele unui motor diesel, spre exemplu, pot fi avariate serios în cazul în care mașina funcționează cu vaporii rămași în instalația de alimentare.
Motoarele pe benzină sunt mai puțin pretențioase din acest punct de vedere, cred specialiștii, care susțin însă că și în acest caz există totuși riscul de a deteriora motorul într-o astfel de situație.
Riscul este ca aerul rămas în instalație să împiedice alimentarea normală cu carburant chiar și după ce într-un final opriți la benzinărie.
De asemenea, când vă bazați pe benzina sau motorina rămase pe fundul rezervorului, riscați înfundarea filtrelor și pompelor cu sedimente.
sursa fb
