Creatii literare si cate ceva despre scriitori

Discuţii legate de sculptură, păreri şi opinii despre sculptorul preferat.
Avatar utilizator
Power User
Mesaje: 156
Membru din: 02 Mai 2007, 16:25
Localitate: ORADEA

Creatii literare si cate ceva despre scriitori

Mesajde 0NY » 22 Sep 2007, 23:11

Despre Mihail Sadoveanu




Mihail Sadoveanu
Aprecieri introductiveMihail Sadoveanu, scriitor deosebit de prolific, lasa posteritatii o opera care se intinde pe o jumatate de secol, avand ?amploarea unei intregi literaturi, a literaturii intregi a unui popor, ca si cea populara? (Garabet Ibraileanu) , indreptatind caracterizarea lui George Calinescu care aprecia ca ?esenta operei lui Sadoveanu sta in dimensionalitate, in granduare?. Raportat la curentele literare, Mihail Sadoveanu a fost caracterizat de critica literara drept un realist cu viziune romantica si un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ.

Caracteristici ale prozei Sadoveanu este in primul rand un povestitor, in traditia unor ilustri inaintasi, Ion Neculce si Ion Creanga, remarcandu-se printr-o extraordinara capacitate de a se contopi cu lumea evocata, astfel incat un singur narator, autorul insusi, in postura unui adevarat rapsod, povesteste viata de azi sau din trecut participand afectiv la cele povestite si inplicand cititorul-ascultator la o asemenea participare afectiv-subiectiva ce nu puermite detasarea obiectiva, ci indeamna adesea la o reflectie meditativa asupra conditiei umane. Povestirea sadoveniana capata rezonante de poem sau balada, pastrand accente de revolta si un profund sentiment de nemultumire, generat de nevoia de libertate si demnitate a eroului sadovenian, care este adesea taranul roman intr-o infinitate de ipostaze, confirmand marturisirea autorului: ?taranul a fost principalul meu erou?. Intr-o epoca in care se cultiva cu predilectie poezia citadina, Mihail Sadoveanu a imbogatit substantial traditia poeziei de inspiratie rurala. Eroii sadovenieni din povestirile de inspiratie rurala sunt oameni cu o anumita structura sufleteasca, oameni blajini si intelepti, cu un acut simt al dreptatii, al libertatii si demnitatii, aparatori ai unor principii etice fundamentale. George Calinescu considera ca ?miscarile regresive? sunt o caracteristica a literaturii sadoveniene. Rabdatori in suferinta, taranii lui Sadoveanu tin vesnic in sufletul lor dureri nestinse si se retrag in mijlocul naturii, fugind de forte ostile, fie rabufnesc cu violenta implinindu-si dreptatea si mentinand nealterat sentimentul demnitatii umane. De altfel titlul volumului de povestiri din 1904, ?Dureri inabusite? este sugestiv pentru retragerea in durerea interiorizata, devenita o taina ce greu se lasa dezvaluita, eroii izolandu-se in tacere si singuratate. Adevarul, dreptatea, demnitatea, iubirea patimasa alcatuiesc universul sufletului taranesc in povestiri dramatice ca: ?In drum spre Harlau?, ?Pacat boieresc?, ?O umbra?, ?Hotul?, ?O poveste de demult? cuprinse in volumele ?Dureri inabusite?, ?Povestiri?, ?O istorie de demult?. Sadoveanu neaga orasul, considerat ca un spatiu al instrainarii, in care eroii traiesc drame ale dezechilibrului sufletesc, in timp ce satul conserva cele mai valoroase elemente de spiritualitate romaneasca. In ceea ce priveste romanele lui Sadoveanu, George Calinescu le clasifica astfel: romane ale regresiunii, cu intriga lirica (?Apa mortilor?);romane patetice, cu intriga nestructurala (?Haia Sanis?); romanul miscarilor milenare, cu intriga antropologica (?Baltagul?); romanul nemiscarii milenare, cu intriga mitologica (?Noptile de Sanziene?). Tendinta de retragere din fata civilizatiei moderne alienate este evidenta si in romanul istoric sadovenian. Creator al romanului de evocare istorica in literatura romana, Sadoveanu asociaza trecutului natura, folclorul, filozofia populara, care se regaseste in permanenta in fundalul istoric. Cunoscator al cantecelor batranesti, al legendelor si al baladelor, scrierile de evocare istorica sadoveniana sunt constructii baladesti. Sadoveanu reconstituie mitica varsta a inceputurilor (?Creanga de aur?), vremurile de glorie ale domniei lui Stefan cel Mare (?Fratii Jderi?), decaderea falnica a tarii in timpul Ducai Voda (?Zodia cancerului?). Preocupat de figura celui mai stralucit voevod al nostru, Sadoveanu scrie trilogia ?Viata lui Stefan cel Mare?, avand ca reper evocarea unui moment din istoria nationala, legat de domnia lui Stefan cel Mare, in vremea caruia Moldova cunoscuse apogeul infloririi economice, spirituale, maximum de stabilitate, trilogia valorificand nu numai cronicile moldovene si in mod deosebit ?Letopisetul Tarii Moldovei? de Grigore Ureche, ci si creatia folclorica, oglindind figura marelui domn. Se simte mereu o existenta pe doua taramuri: real si fantastic, o atmosfera miraculoasa si legendara in care se proiecteaza o lume viteaza, mareata, care dezvaluie tainele naturii si ale oamenilor. O spiritualitate autohtona traieste in preajma padurii, muntelui, cu practici primitive. Istoria este proiectata in fantastic si monumental. Considerat de Garabet Ibraileanu ?cel mai mare poet si pictor din literatura romana?, Sadoveanu prin intreaga sa opera dezvaluie frumusetea si armonia peisajului natural romanesc, adanca comuniune a omului cu natura.



Concluzionand se poate afirma ca dincolo de marile teme ale creatii sadoveniene: viata satului romanesc, evocarea trecutului istoric, natura, targul de provincie monoton si asfixiat, teme care se regasesc in toata creatia sadoveniana caci ?ele se repeta in varietate? (George Calinescu), tot farmecul lui Sadoveanu, ca artist, sta in naratie, vocatia lui fiind aceea de povestitor. Prezentul este o realitate adesea trista, care are ca fundal o alta realitate, un trecut devenit obiect de filozofare si contemplatie. Din perspective ca acestea, scriitorul aude vocea lucrurilor si descifreaza tacerea oamenilor, practica plasticizarea fabulosului si transpune realul in legenda. In esenta, arta lui Sadoveanu, de natura simfonica, se releva intr-o viziune totala a istoriei si a luminii.
Cu buzunarul gol,intelegi repede schema,banul e drog,prostul siringa si femeia vena,in fine nu vreau rutina vreau petrecere latina sa vad grasele pe mese cum dau din gelatina!

Avatar utilizator
Power User
Mesaje: 156
Membru din: 02 Mai 2007, 16:25
Localitate: ORADEA

Creatii literare si cate ceva despre scriitori

Mesajde 0NY » 22 Sep 2007, 23:15

Pentru pustani kre mai dau examenu :D Comentariul "Popa Tanda"





POPA TANDA
-comentariu-

Scriitor transilvanean din a doua jumatate a sec. XIX. lea. Ioan Slavici a fost una dintre personalitatile proeminente ale scrisului romanesc intrat in randul marilor clasici ai literaturii noastre. Ziarist, autor de basme si povesti, Slavici s-a impus mai ales ca nuvelist. Cele sase volume de nuvele oglindesc in mod realist din viata sociala (vechi randuieli din lumea satului, obiceiuri, datini, credinte, atitudini, prejudecati si superstiti ale oamenilor simpli).
Nuvela este o opera epica culta in proza, mai intinsa decat schita, cu un singur fir narativ, cu o actiune mai complicata decat a schitei la care participa mai multe personaje, accentul cazand pe caracterul acestora nu pe actiune.
Fiind o opera epica, modul de expunere predominant este naratiunea prin intermediul careia autorul relateaza un sir de intamplari. Intamplarile narate si personaje care participa la actiunea constituie subiectul nuvelei structurat in cele cinci momente: expozitia, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant, deznodamantul.
Expozitia este momentul care fixeaza coordonantele principale ale actiunii (locul, timpul si unele personaje).
Actiunea din aceasta nuvela se desfasoara mai intai in satul Butucani, loc de origine al parintelui Trandafir, iar apoi in satul Saraceni. Parintele Trandafir este fiul dascalului Pintilie, ?cantaret vestit?, din Butucani, ?bun sat si mare?, cu ?oameni cu stare si cu socoteala?. Autorul face o sumara prezentare a personajului principal: ?este om bun, a invata multa carte si canta mai frumos decat chiar si raposatul tatal sau??; ?vorbea drept si cumpanit ca si cum ar citi din carte. ?Totodata era un om gospodar , priceput si strangator: strange drege si culege, casa aiba pentru sine si pentru altii?. Singurul defect al preotului este felul prea direct, prea deschis de a le spune oamenlor pararea despre ei, lucru care ii supara pe multi dintre ei: ?El nu mai suceste vorba, ci spune drept in fata daca i s-a pus ceva pe inima?.
Intriga este momentul care prezinta un fapt sau o intamplare care declanseaza actiunea.
Nemultumiri de aceasta comportare a preotului, satenii au intervenit la protopop pentru a-l muta din Butucani pe parintele Trandafir. Acesta a ajuns in satul Saraceni, asezat pe valea Seaca.
In desfasurarea ctiunii sunt prezentate in mod gradat faptele si intamplarile care decurg din intriga.
Stabilit aici, preotul a constatat saracia dezolanta a asezarii, dar si lenea grozava a oamenilor, care nu se osteneau sa schimbe situatia, casele erau darapanate, garduri nu existau, insa-si biserica era o cladire, mai mult o ingramadire de trunchiuri putrezite si de barne, prin care sufla vantul si bateau ploile. nIci un preot nu statuse acolo mai mult de trei zile. Parintele Trandafir a inteles de la inceput un lucru: ?cum ca in Butucani era mai bine decat in Saraceni. Oamenii aveau cate ceva: iara de unde este poti lua??. De aceea, el isi propune sa schimbe aceasta stare de lucruri si le predica oamenilor in biserica despre binefacerile muncii. Oamenii asculta, aproba, iar parintele Trandafir s-a simtit fericit in acea zi cand a vazut numarul mare de satenii care au venit la biserica si care il asculta ?cu atata luare aminte?.
In scurt timp, oamenii renunta sa mai participe la slujbe. Vazand aceasta, perintele a adoptat alta tactica: a inceput sa mearga pe la casele oamenilor, sfatuindu-i cu voia buna ce si cum sa faca, insa tot fara rezultat. Fara sa se dea batut, preotul a recurs la ironie, apoi la batjocura si la ocara, insa tot degeaba. Cand trece pe langa o casa care nu mai avea acoperis, preotul ii spune stapanului: ?Tare iubesti lumina si sfantul soare?; unei femei cu camasa nespalata: ?Uite mai, dar de cand ati inceput voi sa purtati camasi de postav?; cand de un om culcat la soare: ?Bun lucru?. Oamenii au inceput sa se fereasca din calea preotului. Dupa atata ?tandalitura?, oamenii i-au pus numele ?Popa Tanda?.
Vremea a trecut si preotul a ajuns la disperare, caci zestrea preotesei se terminase si alta sursa de trai nu mai aveau, iar familia trebuia hranita si ingrijita.
Impins de nevoi, parintele se apuca de treaba: repara peretii casei, ingrijeste curtea, cultiva gradina. Din impletitul nuielelor si vanzarea leselor scoare un preofit bun starnind mirarea satenilor care il califica ?popa e omul dracului?.
Punctul culminant este momentul de maxima tensiune.
Munca a dat in scurt timp roade. Casa preotului era curata si ingrijita, gradina plina de fructe si legume, de zarzavat si porumb. Reusise sa-si cumpere cai si trasura. Sarbatoarea Rusalilor a venit cu veselie si daruri pentru toata familia, acum multumita si fericita ?preuteasa a inceput sa planga ? nu stiu de ce- iar parintele Trandafir era sa planga cand a ajuns in biserica?. Oamenii l-au admirat pentru cantecul sau frumos, incat a ramasa vorba: ?canta ca popa la rusalii?.
Deznodamantul marcheaza sfarsitul actiunii. Timpul atrecut, iar calatorul care trece pe aceste meleaguri ramane uimit de situatia prospera a satului, caci exemplul preotului a fost urmat de sateni. Biserica cea noua are turn sclipitor, iar preotul locuieste intr-o casa mare, noua si aratoasa. Trei generatii traiesc acum in ea: parintele Trandafir, preoteasa, fiica lor, Mariuca cu sotul ei Coste, preotul cel tanar, vecinul si tovarasul din copilarie, feciorul lui Marcu Florii Cucului.
Acum, oamenii satului sunt mandrii de preotul cel batran, care a ramas ?tot verde, vesel si harnic?si pe care il binecuvanteaza cu orice prilej: ?tine-l Doamne, la multi ani, ca este omul lui Dumnezeu?.
Dupa cum afirma Ioan Breazu in Popa Tanda, Slavici a vrut sa dea si el copia chipului preotului ardelean nu numai asa cum este ci si cum ar trebui sa fie. Si a facut-o cu atata arta incat a introdus in literatura noastra un tip. Adeseori unele personaje literare sau din realitate sunt comparate cu Popa Tanda.
Cu buzunarul gol,intelegi repede schema,banul e drog,prostul siringa si femeia vena,in fine nu vreau rutina vreau petrecere latina sa vad grasele pe mese cum dau din gelatina!

Avatar utilizator
Power User
Mesaje: 156
Membru din: 02 Mai 2007, 16:25
Localitate: ORADEA

Creatii literare si cate ceva despre scriitori

Mesajde 0NY » 22 Sep 2007, 23:18

Demonstratia ca Romanul "Baltagul" este roman


Demonstratie ca e roman opera literara - Baltagul-Mihail Sadoveanu
Baltagul
-demonstratie ca este roman-
Mihail Sadoveanu (18880-1961) a fost cel mai mare povestitor scriitor al nostru. Opera sa cuprinde mai mult de o suta de volume cu o tematica diversa: istoria Moldovei (?Fratii Jderi?), natura patriei (?Tara de dincolo de negura?), viata monotona a oraselor de provincie (?Locul unde nu s-a intamplat nimic?), obiceiurile pastoresti (Baltagul).
Temele sale predilecte sunt istoria Moldovei si viata oamenilor simpli. 21261pdu32ltk5i
Baltagul este un considerabil roman mitic deoarece are la baza mitul pastoral din balada Miorita: conflictul economic intre ciobani urmat de moartea unuia dintre ei.
Opera este un roman monografic deoarece prezinta viata si obiceiurile muntenilor sub toate aspectele: datini, traditii, conceptii despre viata, etc.
Romanul are un caracter initiatic pentru ca unul dintre personaje - Gheorghita ? strabate drumul cunosterii, se maturizeaza treptat prin experientele acumulate.
Nechifor Lipan, pastor instarit din Magura Tarcaului, pleaca la Dorna sa cumpere oi dar nu se mai intoarce acasa. Banuind ca a fost ucis pentru bani, sotia sa, Vitoria, porneste in cautarea lui. Alaturi de fiul sau, Gheorghita, Vitoria reface drumul si ii gaseste ramasitele pamantesti ale lui Nechifor intr-o rapa. Ea reuseste sa-i gaseasca pe presupusii asasini, si ii determina sa marturiseasca crima. dt261p1232lttk
Romanul este o specie a genului epic in proza cu o actiune complexa desfasurata pe mai multe planuri, cu personaje numeroase, si cu conflicte sociale sau psihologice.
Firul central al actiunii este alcatuit din drumul Vitoriei: pregatirile pentru plecarea la drum alaturi de Gheorghita pentru a-si gasi sotul, nunta si botezul intalnite in drum, marturisirea crimei.
Exista actiuni retrospective: relatarile Vitoriei despre viata alaturi de Nechifor Lipan rea-lizate prin monologul interior si refacerea traseului strabatut de Nechifor din marturisirile oamenilor.
Sunt numeroase conflicte: conflictul social (imprumutat din balada Miorita) si altele psihologice. Unul dintre conflictele psihologice bine evidentiate de narator se gasesc in expozitiune: asteptandu-si sotul, Vitoria traieste sentimente contradictorii care penduleaza intre increderea lui Nechifor si presimtirile care o asalteaza.
Alt conflict psihologic evidentiat in roman este lupta interioara din constiinta asasinului intre sentimentul vinovatiei si speranta ca nu va fi descoperit. El se rezolva prin marturisirea crimei.
Vitoria este personajul principal al actiunii, ea participa la toate momentele subiectului. Personajul ei intruchipeaza o femeie simpla, de la tara, dar care stie sa se descurce in orice situatie datorita inteligentei, curajului si abilitatii pe care le are. Ea este o sotie fidela lui Nechifor si o mama buna pentru Minodora si Gheorghita.
Nechifor Lipan este personajul secundar, sotul Vitoriei. Nechifor reprezinta omul matur, gospodar, echilibrat, care are grija de casa si de familia sa. Datorita muncii, viata sa era prospera, negotul cu oile aducandu-i un venit important. Este personajul absent, portretul lui fiind realizat retrospectiv din relatarile Vitoriei si ale celor care l-au cunoscut.
Gheorghita este fiul Vitoriei, singurul sprijin pe durata calatoriei. La inceput, el este prezentat ca un copil ce sta pe langa casa pentru a invata tainele oieritului. La capatul drumului, el trece de la inocenta la maturitate.
Minodora, fiica Vitoriei, este o fata gata de maritis, care isi ajuta mama la treburile gospodaresti.
Calistrat Bogza si Ilie Cutui sunt asasinii lui Nechifor. Ei intruchipeaza personaje cu caracter josnic, dispusi a savarsi o crima cu scopul de a fura banii si oile victimei.
Romanul are o tenta psihologica importanta: crima infaptuita in vederea castigului care va fi in final descoperita.
Baltagul are toate trasaturile speciei care ii apartine. Este un text epic cu o actiune construita pe baza celor cinci momente ale subiectului. Expozitiunea consta in prezentarea locurilor si a personajelor. Intriga este alcatuita din ingrijorarea Vitoriei pentru sotul ei. Desfasurarea actiunii este constituita din plecarea la drum alaturi de fiul sau, Gheorghita, si gasirea ramasitelor pamantesti ale lui Nechifor. Punctul culminant il reprezinta marturisirea crimei infaptuita de cei doi criminali iar deznodamantul o infatiseaza pe Vitoria cu planurile ei de viitor.
Modul de expunere dominant este naratiunea. Dialogul are si el rol in caracterizarea indirecta a personajelor iar descrierea prezinta locurile si aspectul fizic al personajelor. Naratiunea este modul de expunere prin care se realizeaza fapte si intamplari intr-o succesiune logica.Descrierea este modul de expunere prin care se infatiseaza trasaturile caracateristice ale unor obiecte, privelisti, fenomene din natura, chipuri de oameni, stari sufletesti. Dialogul este modul de expunere ce consta in convorbirea dintre doua sau mai multe personaje.
Baltagul este un roman ce ofera o imagine ampla asupra vietii, avand in acelasi timp si un puternic caracter moralizator.










Mihail Sadoveanu:
Caracterizarea Vitoriei Lipan din Baltagul


?n tot ce face şi spune este dragoste şi inteligenţă nativă şi o vitalitate care este a naturii ?nsăşi. Vitoria Lipan este exemplară prin tărie şi perseverenţă.
Conform unui calendar natural ea ?şi dă seama că ?nt?rzierea soţului său are o singură explicaţie: moartea. Ea se adresează preotului, face vrăji, apelează la autorităţi, dar experienţa o ?nvaţă că trebuie să se bazeze pe ea ?nsăşi, pentru că la ea e durerea.
?n ad?ncul sufletului ei e convinsă de moartea soţului, dar dragostea, omenia, datoria nescrisă ?i dictează că trebuie să-l caute şi să-i dea ultima cinstire cuvenită. Dragostea ei este profundă, păstrată de-a lungul anilor, după propria mărturisire: ca banul cel vechi.
Ştie să-şi r?nduiască treburile gospodăriei, ?nainte de a pleca la drum. ?nzestrată cu o inteligenţă nativă, ea ?şi stabileşte opririle ?n locuri, unde ştie că va primi c?t mai multe informaţii. Vitoria ştie să ?ntrebe, să scoată adevărul de la oameni, să lege faptele şi să reconstituie mental drumul soţului ei. Ştie să fie prietenoasă, la nevoie umilă, chiar să mintă şi să ?nvrăjbească pe cele două femei, soţiile lui Bogza şi Cuţui. ?n discuţiile cu cei doi simulează naivitatea şi neştiinţa, c?nd ?n realitate este convinsă de vinovăţia celor doi. Treptat ea reconstituie faptele: ?n ?ntuneric, ?ncepea să i se facă lumină. La Sabasa fuseră trei. Dincoace, peste muntele Stănişoara, la Suha, Nechifor Lipan nu mai era? aici, ?ntre Sabasa şi Suha trebuia să găsească ea cheia adevărului.
?n descoperirea crimei ea intuieşte că rolul decisiv ?i va reveni c?inelui pe care din fericire ?l găseşte.
La ?nceput Vitoria se poartă prietenos cu cei doi ciobani, pentru a le adormi bănuielile. Tot timpul ea dovedeşte o stăp?nire de sine ieşită din comun: Avea de căutat, de găsit şi de r?nduit. De ****?ns a ****?nge mai pe urmă, acuma n-are vreme.
Vitoria este neobosită şi necruţătoare ?n descoperirea vinovaţilor. Trăsăturile femeii reies şi din secvenţa finală a romanului, aceea a dezvăluirii crimei şi a pedepsirii vinovaţilor. La ?nceput Vitoria se poartă frumos, invit?ndu-i pe Bogza şi Cuţui să măn?nce şi să bea. Treptat ?nsă vorbirea ei devine aluzivă: spune despre baltagul lui Bogza, că e mai vechi, ştie mai multe despre trecut; mai t?rziu vede pe el pete de s?nge. Vitoria ştie că cei doi sunt ucigaşii dar nu-i numeşte din prima clipă, ci ?i supune unei tensiuni psihologice, care ?i determină să-şi mărturisească vinovăţia.
De la insinuări, aluzii, Vitoria trece la povestirea faptelor şi numirea vinovaţiilor. Şi ?n această scenă dovedeşte inteligenţă nativă, isteţime şi stăp?nire de sine.
Vitoria este o foarte bună cunoscătoare a oamenilor, ghicind adevărul din gesturi, vorbe, din expresia feţei. Ştie să desfăşoară o gamă largă de atitudini pentru a-şi atinge scopul. Este o femeie autoritară, voluntară, pe care nu o ?nfr?nge nici drumul lung şi greu, nici oboseala, nici informaţiile rare şi puţine. Ea ?şi pregăteşte drumul cu un adevărat ritual p?nă ?n cele mai mici amănunte. ?n afară de inteligenţa nativă ?i este de mare ajutor o bogată experienţă de viaţă.
?n hotăr?rea ei de a-şi căuta soţul este nu numai iubire ci şi un aprig dor de dreptate, de pedepsire şi de răzbunare. Ea reconstituie cu ochii minţii itinerariul soţului şi crima care a avut loc.
Prin energie fizică şi morală, prin intelogenţa ei practică, hotăr?re fermă şi consecvenţa cu care-şi urmăreşte scopul, Vitoria este un personaj reprezentativ pentru colectivitatea din care face parte.
Cu buzunarul gol,intelegi repede schema,banul e drog,prostul siringa si femeia vena,in fine nu vreau rutina vreau petrecere latina sa vad grasele pe mese cum dau din gelatina!

Avatar utilizator
Power User
Mesaje: 156
Membru din: 02 Mai 2007, 16:25
Localitate: ORADEA

Creatii literare si cate ceva despre scriitori

Mesajde 0NY » 22 Sep 2007, 23:21

Rascoala de Liviu Rebrean


RASCOALA Liviu Rebreanu

-structura echilibrata,roman alcatuit din doua parti cu titluri simbolice: Se misca tara! ? Rasaritul,Pamanturile,Luminile, Friguri,Vestitori
Focurile - Scanteia,Flacari,Focul,Sangele,Petre Petre,
Apusul
-momentele romanului: starea pregatitoare a rascoalei,izcucnirea si reprimarea ci,intr-o constructie sferica,inchisa.
-romanul incepe si se incheie cu dezbaterea problemei taranesti,in trenul de Craiova spre Bucuresti.
-personaje:Ilie Rogojinaru(arendasul mosiei Olena-Dolj),Simion Modreanu(director in Ministerul de Interne),Grigore Iuga,Titu Herdelea,Nadina,Dragos(invatatorul),Cosma Buruiana(arendas),
Aristide(fiul arendasului Platamonu)??
-Rebreanu asigura romanului o formula moderna,obiectiva,de un realism zguduitor.Eugen Lovinescu il considera pe Rebreanu:?cel mai epic al literaturii noastre?,iar G.Calinescu despre romanele lui Rebreanu:?mari poeme epice?.

-viata taraneasca din Amara ocupa primul plan al partii I (Se mis-ca tara!),argumentand si motivand miscarile taranesti si drama ce se apropia.Naratiunea curge lent la inceput, in medii sociale diferite.Satul si orasul se intalnesc pe aceeasi coordonata-problema taraneasca devenita acuta.
-Titu Herdelea-legatura dintre diversele medii sociale
-poet-gazetar venit la Bucuresti si care inregistreaza opticile variate in problema taraneasca.

-tehnica contrastului sustine si motiveaza evenimentele ce vor urma .Scriitorul observa,noteaza si strange cu grija elementele de viata,reactii care alcatuiesc o stare de spirit pregatitoare razmeritei.
-Rebreanu construieste o epica de tensiune progresiva.El este un mare creator de atmosfera.
-in satul prezentat de Rebreanu circula diferite zvonuri,intamplari marunte capata proportii neobijnuite si produc iritare,reactii violente.Discutiile aprinse ii aduna pe oameni din ce in ce mai des in batatura carciumii ,unde veneau toti din batrani,cu toate durerile(cei din Lespezi,cei din Vaideei si Barlogu,din Gliganu sau Babaroaga,din Ruginoasa).
-nemultumirea taranilor este starnita de vestea ca Nadina are de gand sa vanda mosia Babaroaga,de faptul ca invatatorul Dragos a fost arestat ,pentru ca arendasul Cosma Buruiana este acuzat de un furt inventat si din cauza arestarii unor tarani nevinovati.

Partea aII-a a romanului (Focurile),incepe prevestitor sub semnul focului si al sangelui.Tudor Vianu observa:?ceea ce aduce Rebreanu cu totul nou,in afara de putinele schitari in aceeasi directie cu Duliu Zamfirescu,este viziunea starilor de multime si a omului ca element al grupului social?.
-eroul colectiv este genial surprins in existenta sa dramatica.Evenimentele se precipita tot mai mult.Ritmul lent al primei parti al romanului devine alert in partea a doua.Scenele in care sunt surprinsa multimea sunt tot mai numeroase:pedepsirea tanarului Aristide,feciorul arendasului Platamonu,care necinstea fetele,este exemplara.Rebreanu aduce in prim-planul imaginii,din ce in ce mai aproape,diverse figuri de tarani,surprinse printr-o mscare,gest,vorba,expresie a fetei(Toader Strambu,Melentie Heruvimu,Trifon Guju,Ignat Cerel,Leonte Orbisor,Ion Pravila,Petre Petre).

-psihologia multimii-nehotarata,nedumerita,fara sa stie ce vrea.Mosiile Lespezi,Gliganu,Amara,Ruginoasa,Babaroaga sunt cuprinse de furia stihiala a taranilor,care dau foc,davasteaza.Nelinistea,spaima se rapandeste peste tot.Razbunarea taranilor este cumplita.Petre Petre o siluieste pe Nadina,Toader Strambu o ucide..

-desfasurarea rascoalei-se dezlantuie focul si furia oarba a oamenilor.Rascoala se realizeaza panoramic,dar si in secvente cinematogrfice izolate,surprinse cu incetinitorul.Autorul noteaza miscarea colectiva in care indivizii actioneaza ca un singur organism.Ei asculta tacuti si nemiscati discursul demagogic al prefectului:?sutele de fete au aceeasi expresie,pareau a fii ale aceluias cap,cu aceleasi ganduri si simturi,un singur si acelasi om in infinite exemplare,ca un produs,in mare,al unei uzine uriase?.

-scena navalirii multimii in curtea conacului lui Miron Iuga si uciderea acestuia e memorabila.La inceput apare in prim-planul imaginii Miron Iuga,incercan sa-i linisteasc pe tarani,ca din ce in ce sa devina tot mai proeminent Trifon Guju,intr-un crescendo al indraznelii,ostilitatii si provocarii.Rebreanu noteaza gesturile,vocea acestuia,atitudinea in intregul ei.De la aceste noutati individuale,scriitorul trce brusc la descrierea multimii:?miscarea multimii se involbura.Oamenii se imbulzeau val-vartej intr-o innebunire subita?.
-G.Calinescu sintetizeaza trasatura definitorie a stilului lui Rebreanu,semnaland limpezimea,simplitatea si conciziunea ansamblului,maretia lui coplesitoare,rod al imbinarii deavarsite:Frazele considerate singure sunt incolore ca apa de mare tinuta in palma,cateva sute de pagini au tonalitatea neagra-verde si urletul marii.

-limbajul este expresiv si aluziv,de esenta populara(?viermuiau?.?adulmecau?,?dadeau tarcoale?);compartiile sunt concrete: ?Multimea framantata ca o balta rascolita de furtuna napraznica?.
-exprimare eliptica,intrebarile si raspunsurile monosilabice,punctele de suspensie,exclamatiile si interogatiile,toate inchid in ele o simtire omeneasca dureroasa,suferinda,incarcata de afectivitate expresiva.Dialogul viguros cuprinde complexitatea starilor sufletesi in constructii scurte.Simplitatea ,claritatea,solemnitatea stilului slujesc intentia scriitorului de obiectivare totala,de sinceritate si adevar in opera literara,conturand realismul sau rascolitor.
Cu buzunarul gol,intelegi repede schema,banul e drog,prostul siringa si femeia vena,in fine nu vreau rutina vreau petrecere latina sa vad grasele pe mese cum dau din gelatina!

Avatar utilizator
Power User
Mesaje: 156
Membru din: 02 Mai 2007, 16:25
Localitate: ORADEA

Creatii literare si cate ceva despre scriitori

Mesajde 0NY » 22 Sep 2007, 23:22

Padurea spanzuratilor -Demonstratie- Liviu Rebreanu


Padurea spanzuratilor
de Liviu Rebreanu


Tema războiului, prin bogatul ei material de viaţă, cu nesf?rşitele implicaţii de ordin sufletesc şi social, prin ceea ce reprezintă ca dramatică ?ncleştare de forţe, a atras ?n chip deosebit preocupările artistice ale lui Rebreanu at?t ?n nuvelă c?t şi ?n roman. Momentul suprem obţinut de scriitor ?n această direcţie este romanul Pădurea sp?nzuraţilor.
Tema romanului a fost experimentată de Rebreanu iniţial pe spaţiul mai restr?ns, mai uşor de stăp?nit, al unei nuvele: Catastrofa.
Geneza romanului se poate reconstitui cu precizie după destăinuirile directe ale scriitorului, reluate şi de alţi membri ai familiei, ?ntre care de către soţia sa Fanny Rebreanu. Un prim strat genetic ?l constituie impresia profundă lăsată asupra scriitorului de ororile războiului pe diferite c?mpuri de luptă şi mai ales de uciderea ?n masă prin sp?nzurătoare a unor ostaşi cehi, scenă ?nregistrată pe o fotografie care i-a căzut ?n m?nă. Manuscrisele sale păstrează c?teva schiţe, inclusiv planul acestei ?nt?i faze, ?n care eroul reprezentativ se numea Virgil Bologa. Cel de-al doilea strat formativ l-a constituit vestea execuţiei fratelui său Emil de către austro-ungari şi dezvăluirea p?nă ?n amănunt, prin cercetări la faţa locului, a felului ?n care s-a ?nt?mplat tragicul eveniment.
Al treilea strat formativ l-a constituit ?ncercările de viaţă prin care a trecut scriitorul ?n timpul războiului şi cărora le-a dat expresie directă, poate prea directă, ?n paginile nuvelei Calvarul.
C?t despre modelele artistice care au luminat efortul său creator, suger?ndu-i tehnica şi procedeele de investigaţie psihologică, fundamental este Dostoevski din care Rebreanu a şi tradus.
Subiectul:
Aşadar romanul Pădurea sp?nzuraţilor prezintă drama rom?nului transilvănean ?nrolat ?n armata imperiului austro-ungar, asemănătoare cu drama altor naţionalităţi subjugate ?n aceea odioasă "?nchisoare a popoarelor".
Această dramă, prezentată mai ?nt?i ?n nuvela Catastrofa, a fost reluată ?n romanul Pădurea sp?nzuraţilor, publicat ?n 1922.
Mijlocul prin care se accentua, drama era războiul imperialist, ?n care au fost atraşi sau obligaţi să participe ofiţeri şi soldaţi din diferite naţionalităţi.
Dacă pentru David Pop din Catastrofa războiul, nu putea fi ?nţeles din cauza mediocrităţii, pentru Apostol Bologa, eroul din Pădurea sp?nzuraţilor, războiul nu putea fi ?nţeles, sub aspectele sale cauzale, din pricina efectului negativ al educaţiei. Apostol Bologa primise o educaţie rigidă, cu caracter religios, dar şi de valoare etică pe care adolescentul nu putea s-o reţină corespunzător, deşi amintirea ideilor persistă ?n conştiinţa lui.
Fire sensibilă şi meditativă, Apostol a suferit ?ncă din copilărie accesele unor "crize de misticism". Av?nd un fond cinstit, pasionat de aflarea adevărului şi de săv?rşirea dreptăţii, Apostol este un personaj superior lui David Pop, deşi, ca şi aceasta, are la un moment dat convingerea că naţiunile - căutate - adevărul, dreptatea şi scopul vieţii - ar fi sintetizate ?n noţiunea de datorie faţă de stat. Dar statul era austro-ungar şi Apostol era ...rom?n.
Interesele statului nu coincideau cu interesele de cucerire a independenţei, spre care aspirau popoarele subjugate. Acest aspect politico-social nu a fost luat ?n consideraţie nici de David Pop şi nici Apostol Bologa c?nd s-au dus la război, David Pop, obligat, iar Apostol Bologa voluntar. Gestul lui Apostol este prezentat de autor ca un act al cutezanţei tinereşti, ca o ?nfruntare a logodnicei, Marta, orbită de uniformele ofiţerilor unguri, ca un pas ?n sfera voluntarismului, ca un aparent spirit de decizie matură. Cu conştiinţa datoriei şi a obligaţiilor ce-i revin ?n faţa legilor civile ale statului unit-naţional ?n care trăieşte, A. Bologa obţine decoraţii pe frontul din Galiţia şi Italia şi ?ncearcă un sentiment de m?ndrie, c?nd este numit ?n completul de judecată al unui tribunal militar. Condamnarea cehului Svoboda pentru că ?ncercase să dezerteze la inamic, i se pare un act de dreptate. A. Bologa supraveghează el ?nsuşi executarea pedepsei capitale mustrări de conştiinţă nu are, deocamdată, dar eroul ?şi aminteşte de cazul Svoboda şi de pădurile de sp?nzuraţi despre care-i vorbise căpitanul Klapka. C?nd află că regimentul său va fi dislocat, să ?ntărească frontul din Transilvania, ?mpotriva rom?nilor, ştirea ?l zdruncină, şi-l descumpăneşte. Ar fi voit să răm?nă unde este, dar n-a obţinut ?ncuviinţarea. Acum eşafodajul pe care şi-a clădit "convingerile" sale se clatină din ce ?n ce mai mult, justeţea lor, viaţa i-o arată brutal ca nulă şi inumană. Dar nici ?n acele momente Bologa nu a ?nţeles monstruozitatea războiului imperialist şi actul odios al ordinului habsburgic, care pune faţă ?n faţă pe fronturi duşmane fii ai aceluiaşi popor.
?n dilemă, deci, ca şi David Pop din Catastrofa, ?ncearcă să dezerteze pe frontul rusesc. Rănit, a fost mutat cur?nd la o coloană de muniţii, unde Bologa credea că nu luptă direct pe front, din coloana lui alimenta frontul cu arma ucigaşă, aruncată zilnic ?n liniile rom?neşti. Intr-o criză de naţionalism, el se desparte de logodnica lui, Marta, pentru că aceasta a cochetat cu un ofiţer maghiar, dar cur?nd se logodeşte cu unguroaica Ilona, fiica unui ţăran. In purtările lui, ?n aparenţă contradictorii, se simte tendinţa nelămurită de a rupe cu trecutul şi de a afla o nouă cale, care să scape de şovăiri şi inconsecvente. Adăpostul ?nşelător pe care socotea că l-a aflat ?napoia frontului e sfăr?mat brusc: Bologa e numit judecător la curtea marţială şi e obligat să judece nişte ţărani rom?ni din zona frontului, sub acuzaţia de fraternizare cu inamicul. Acum ?ncepe o grea confruntare ?ntre sentimentul datoriei faţă de ordinea de stat şi sentimentul datoriei faţă de neamul, de poporul din care făcea parte ?ncă ?nainte de a deveni ofiţer. Conştiinţa datoriei faţă de popor ?nvinge, determin?ndu-l pe Bologa să ?ncerce trecerea la rom?ni, pentru a ieşi din dilemă. Dar planul său nu izbuteşte, este prins şi condamnat la moarte prin sp?nzurătoare, aşa cum el ?nsuşi condamnase anterior pe alţii, pentru aceeaşi faptă.
Romanul Pădurea sp?nzuraţilor ?nfăţişează războiul ca o absurditate s?ngeroasă, condamnat deopotrivă at?t de ţăranii rom?ni ?n spatele frontului c?t şi de cei care luptau pe front, indiferent de naţionalitate. Ţăranii şi soldaţii rom?ni sau maghiari nutresc aceeaşi ură faţă de război, faţă de propaganda şovină, ce n-a influenţat pe soldaţi, pe oamenii din popor.
Cauza dramei lui Apostol Bologa este obiectivă, deci, şi ea este justificată psihologic, prin comportamentul eroului, ea devine şi o problemă de psihologie socială. Moartea devine astfel o izbăvire, căci absoarbă eroul de orice posibilă mustrare de conştiinţă şi de aceea A. Bologa o aşteaptă cu seninătate.
Cu buzunarul gol,intelegi repede schema,banul e drog,prostul siringa si femeia vena,in fine nu vreau rutina vreau petrecere latina sa vad grasele pe mese cum dau din gelatina!

Avatar utilizator
Power User
Mesaje: 156
Membru din: 02 Mai 2007, 16:25
Localitate: ORADEA

Mesajde 0NY » 22 Sep 2007, 23:25

Nuvela fantastica de De Mircea Eliade "La Tiganci"


NUVELA FANTASTICA

?LA TIGaNCI?
de Mircea Eliade
- apartenenta la specie -
Mircea Eliade este un scriitor de mare valoare a poporului roman. In literatura romana proza fantastica a fost creata in perioada de inflorire a romantismului. In acest sens, Mihai Eminescu a lasat ?Sarmanul Dionis?, prima nuvela fantastica si filosofica din literatura romana. De asemenea si marele nostru dramaturg, I.L.Caragiale, a lasat nuvele fantastice reprezentative: ?Calul dracului?, ?La hanul lui Manjoala?, etc. Mircea Eliade va aduce ceva nou in specia literara denumita nuvela fantastica. Fantasticul eliadesc are radacini mitice, fiind creat pe simboluri esentiale. Pentru evidentierea elementelor fantastice, Eliade considera Bucurestiul (locul natal), ca fiind perfect, el reprezinta un?oras al melancoliilor?, o ?geografie sacra?, ?centrul unei mitologii inepuizabile?. In acest spatiu al realitatii mitologizate, se desfasoara actiunea din majoritatea scrierilor fantastice ale lui Eliade. Fantasticul este o categorie estetica care se realizeaza prin redarea, recrearea lumii dintr-o perspectiva imaginara. Intr-o opera fantastica realul este imbinat cu o latura ireala. Straniul este construit prin intermediul unor evenimente care vor schimba destinul personajului central. Teme fantastice des intalnite: parasirea timpului prezent, existenta unui cadru ireal in care personajele isi implinesc destinul, motivul nunta-moarte prin care omul este supus initierii(cunoasterii). Asadar o creatie fantastica este o creatie aflata sub semnul miraculosului, inexplicabilului, imaginarului. Personajele din nuvela fantastica sunt persoane care au cunoscut cel putin o data in viata sentimentul de ideal neimplinit, au o viata banala, construind un ciclu care reprezinta destinul nefavorabil al personajului.
In nuvela ?La tiganci?, Eliade construieste subiectul in 8 secvente prin intermediul carora realul se imbina cu irealul. Camuflarea sacrului in profan(hierofania), trecerea din real in ireal si incapacitatea omului de ?a trai mitul?, constituie punctul de plecare in opera lui Eliade. Prima secventa din nuvela este dominata de planul real in care personajul principal savarseste un ritual fara insa a realiza acest lucru. Gavrilescu merge de 3 ori pe saptamana cu tramvaiul, aceasta cifra reprezentand totalitatea ritualurilor sacre. Banalitatea in care viata personajului se desfasoara poate fi considerata drept o consecinta a unei greseli care i-a schimbat cursul vietii. Elementele fantastice care apar pe parcursul secventei sunt sugestive in conturarea personajului. El merge cu tramvaiul intr-o zi caniculara de vara, participa la o discutie despre un anumit colonel Lawrence si de asemenea se face referire cu o oarecare retinere la locul numit ?la tiganci?, unde timpul pare a fi suspendat: ?Avem timp. Ca n-am ajuns inca la tiganci??. Pentru ceilalti pasageri din tramvai casa tigancilor este un loc rau famat, pentru Gavrilescu este un refugiu impotriva canicului. In momentul in care el realizeaza ca si-a uitat partiturile la eleva lui, Otilia, va schimba cursul destinului sau, intrand intr-o noua etapa existentiala. Este ?prea tarziu? sa se intoarca din drum, astfel se produce o ruptura de realitate in momentul in care patrunde in spatiul miraculos de ?la tiganci?. Inainte de a intra in sacru este ?lovit? de lumina, producandu-se asadar o sciziune in existenta personajului. Prima secventa sta sub semnul unui destin ratat, soarta nefiindu-i favorabila din pricina ?firii lui de artist?. Urmatoarele 3 secvente stau sub semnul fantasticului, personajul traind o experienta stranie, fiind prins intre realitate si mistic. Intrand la tiganci, el cunoaste o noua dimensiune existentiala. Este intampinat de o baba care ii cere bani - ea semnifica cerberul care ia bani celor care trec dintr-un spatiu(viata) intr-altul(moarte). Tigancile s-au stabilit in Bucuresti de 21 de ani (adica de 3 ori cate 7), semn al perfectiunii , al creatiei perfecte. Aceste indicii sunt ignorate de Gavrilescu care nu poate face diferenta dintre realitate si fantastic. Amestecul de real si mitic va conduce la ambiguitate, personajul fiind derutat pe parcursul intregii nuvele.
La tiganci timpul nu are limite, asadar acest loc sacru dispune de atemporalitate ?Avem timp. Nu e nici trei.?. Gavrilescu va fi prins intr-un joc pe care nu-l cunoaste. Cele trei fete il atrag intr-o hora care in folclorul romanesc reprezinta jocul ielelor. Deoarece este incapabil sa deosebeasca cele trei fete prin etnie, el este condamnat sa strabata un labirint, nu insa inainte de a cunoaste experinta onirica.
El isi va reaminti tragedia vietii sale: pierderea lui Hildegard, iubirea vietii lui.Preocuparea pentru neimplinirea sufleteasca il va impinge pe un drum greu de strabatut, devenind prizonierul unui univers labirintic. Jocul tigancilor i-a trezit sentimentul de tradare, care a fost refulat in banalitatea cotidiana. Intrarea in labirint este asociata cu sentimentul abandonului; el este parasit de cele trei fete, se pierde si el la randul lui printre paravane, este sufocat de caldura si se dezbraca, semn al pierderii identitatii si individualitatii. In aceste conditii grele, personajul se simte mai batran, sleit de puteri, insetat, dar si schimbat din punct de vedere fizic: ?se privi mirat in oglinda, parca i-ar fi fost greu sa se recunoasca?. Pentru a-si potoli setea, cere apa: ? band direct din cana, indelung, galgaind, dandu-si capul pe spate?; apa detine calitatea magica de a reda fiintei putinta renasterii. Pentru Gavrilescu, experienta de la tiganci este un joc, de aceea nu percepe rostul identificarii celor trei fete, sensul ratacirii prin labirint si experienta onirica care va duce la crearea unei noi identitati. Trairea sa in locul sacru de la tiganci seamana cu o mistuire, cu moartea, insa legaturile cu realitatea nu sunt definitiv rupte: aude ?voci si zgomote si scaune trase pe parchet?. In ratacirea prin labirint primeste semnele apropierii sfarsitului: este atras de un giulgiu care ii acopera goliciunea corpului asemenea unui mort. Asadar, experienta lui Gavrilescu echivaleaza cu initierea in moarte, caci a iesi si a intra intr-un labirint este un ritual initiatic prin excelenta. Secventele V, VI, VII reprezinta confruntarea lui Gavrilescu cu o realitate ambigua. Timpul petrecut in bordeiul tigancilor si ratacirea personajului in labirint este o avertizare asupra a ceea ce-l asteapta in lumea profana, caci intors in realitate eroul se va confrunta cu un nou labirint: in locurile cunoscute el intalneste alti oameni, banii se schimbasera, tramvaiul se scumpise, in casa lui locuiau alti oameni, Elsa este plecata in Germania, iar pe strada Preoteselor, la doamna Voitinovici locuiau niste straini. El nu este recunoscut de crasmarul Costica, care ii relateaza ca Gavrilescu a disparut de 12 ani. In acest moment eroul realizeaza ca cele cateva ore petrecute la tiganci echivaleaza cu 12 ani, adica un ciclu cosmic. Isi da seama ca a pierdut legatura cu realitatea si vrea sa se intoarca in spatiul sacru de la tiganci. In drumul sau initiatic va fi dus de un fost dricar (reprezentandu-l pe Charon) care nu ii ia bani. Vor trece pe langa o biserica si simbolurile **** sunt sesizabile usor:regina noptii, locul de veci in care o persoana a fost ingropata de dimineata. Schimbarea la care Gavrilescu este supus reprezinta intoarcerea la momentul de gratie: iubirea lui Hildegard, inainte de a fi ales ca sot de Elsa, el acceptand din lasitate si din lipsa de bani. Conditia materiala nu l-a lasat sa-si implineasca iubirea, el pierzandu-si astfel firea de artist.

Revenirea la casa tigancilor reprezinta ultima secventa, momentul in care trece din real in sacru, primind o a doua sansa de a-si implini destinul. El este pregatit, in initierea in moarte cunoscand desavarsirea. Intalnirea cu Hildegard inseamna dreptul de a intra in eternitate prin iubire, prin nunta care se realizeaza sub semnul visului ?Asa incepe. Ca intr-un vis??. Plecarea cu Hildegard spre padure(simbol al eternitatii), reprezinta a doua sansa in implinirea destinului sau cosmic. La Eliade nunta este un simbol de patrundere in moarte, in inteles mitic, de contopire a individului cu Fiinta suprema, Dumnezeu.

?La tiganci? este o nuvela fantastica, deoarece exista elemente ce definesc categoria estetica, numita fantastic: planul real-ireal, trecerea din viata in moarte, motivul nunta-moarte, ritualul initiatic pentru desavarsirea destinului cosmic. Aceasta nuvela are ca element original modul in care Eliade vede fantasticul: mitul si imbinarea sacrului cu profanul reprezinta esenta spiritualitatii.
Cu buzunarul gol,intelegi repede schema,banul e drog,prostul siringa si femeia vena,in fine nu vreau rutina vreau petrecere latina sa vad grasele pe mese cum dau din gelatina!

Avatar utilizator
Power User
Mesaje: 156
Membru din: 02 Mai 2007, 16:25
Localitate: ORADEA

Mesajde 0NY » 22 Sep 2007, 23:40

Maitreyi de Mircea Eliade

Maitreyi

A aparut in 1933, cind deja M. Eliade era celebru, pentru ca scrisese numeroase studii si eseuri, studiase in India si calatorise foarte mult. Romanul este o capodopera a ciclului Indian ce cuprinde volumele: ?Izabele si apele diavolului?, ?India?, ?Secretul doctorului Hanigberger?. Maitreyi este o experienta morala si un roman care a sporit seria miturilor umanitatii. Protagonistii sunt misterioasa indianca Maitreyi (personaj real, fica unui mare filozof) si continentalul Allan, alias M. Eliade, care o cunoaste in perioada studiilor din India. Povestea lor este ?o monografie a tulburarii? desfasurata dealungul a 15 capitole. Stilul este original, subordonat autenticului, imbinind jurnalul, corespondenta, eseul, reportajul si povestirea la persoana I, a unor amintiri a eroului. Mitul fecioarei bengaleze se constituie treptat si dramatic, incepind cu primele capitole unde notatiile din jurnal sunt lapidare si reci si sunt complectate cu amintirile eroului. Pe Allan Maitreyi nu-l atrage initial, gasind-o chiar urita ?cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase, cu sinii puternici de fecioara bengaleza, crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt?. Devine apoi curios pentru ca ?nu izbuteam sa inteleg ce taine ascunde faptura aceasta?. O urmareste tot mai atent, mai ales dupa ce va locui in casa inginerului Narenda Sen, protectorul si tatal fetei. Este pentru el tot mai fermecatoare, datorita cunostintelor vaste pe care le are, dar uneori ii este antipatica din cauza ca elita calcutei o considera chiar geniala. El constata cu luciditate ?fara indoiala e cea mai talentata si enigmatica fata din cite am cunoscut, dar eu pur si simplu nu pot sa fiu casatorit?. Allan o invata pe Maitreyi franceza in schimb invata de la ea bengaleaza, isi schimba autografe pe carti si reviste, isi viziteaza reciproc camerele, isi spun istorisiri, rid si pling, vorvbesc despre casatoria indiana. Allan este hotarit sa renunte la celibat, trairile lui sunt din ce in ce mai incandescente, asa cum este cea cunoscuta de erou intr-o seara pe veranda intr-un ceremonial al atingerii picioarelor goale. Jocul acesta, cunoscut numai indienilor, este insusit de europeanul Allan cu beatitudinea simturilor. El devine astfel fericitul partener al Maitreyiei. In copila indiana coexista nevinovatia virginala si rafinamentul trairii patimase, copila de 16 ani de o inocenta primitiva, ce traieste fericirea pomului ei numit ?7 frunze?, dar si eruditia, care tine conferinte profund apreciate de un auditoriu select. Unul dintre momentele care ne apropie de punctul culminant al apropierilor este acela cind fata ii povesteste despre iubirea si veneratia ei pentru Guru-ul ei Robi (Tagore) de la care primise acea manta aparatoare de pacate si protectoarea destinului ei. Odata cu aceasta destainuire Maitreyi ii da si cutia cu insemnele amintirilor, o suvita din parul ei alb. Ea ii daruieste astfel iubitului prezentul ei purificat prin ruptura cu trecutul. Eroul este tot mai dezorientat, se hotareste s-o ceara in casatorie, convins ca familia abia asteapta acest moment insa apare un nou moment de deruta cind Maitreyi il roaga disperata ?lor sa nu le spui ... n-au sa primeasca niciodata sa fiu sotia ta?, ? trebuia sa te iubest tot timpul, de la inceput, ca un frate?. Acest posibil recurs ii revitalizeaza sentimentele. Allan se hotareste sa treaca la hinduism. Maitreyi este hotarita sa-l infrunte pe tatal ei si intreaga familie, raminind devotata doar implinirii cuplului prin casatorie. Urmeaza pagini pline de poezie in care sunt descrise plimbarile celor doi, plimbari care vor fi platite scump mai tirziu, cind Chabu va divulga parintilor scena vazuta in padure si va determina declansarea rupturii. La Lacuti Maitreyi oficieaza mirifica lor logodna, dupa un ceremonial sacru, ireal de frumos, eveniment care marcheaza punctul culminant al iubiriilor. Una din cele mai frumoase pagini ale romanului prezinta acest ritual al ?nuntii in cer?. Allan se retrage in Himalaya pentru a se ?vindeca? printr-o singuratate deplina; din octombrie pina in februarie aude si simte un singur suflet, cel al Maitreyiei, care ii telefoneaza si ii scrie. Ea sufera pedepse tiranice de la tatal ei pentru ca incalcase legile traditionale. In numele iubirii ei pentru Allan incearca sa forteze destinul prin toate mijloacele. Daruindu-se vinzatorului de fructe spera sa fie izgonita de tatal ei pentru a-l urma pe Allan. Nefericita Maitreyi amestec de mister al eternei feminitati, este totodata purtatoarea enigmei unei Otilii asiatice dar si a dramelor eroinelor care au devenit si au ramas un mit prin marea lor dragoste cunoscute sub denumire de cupluri celebre ca Tristan si Izolda sau Romeo si Julieta. In Himalaya Allan se va vindeca doar la o a doua incercare de a iubi o femeie. Prima incercare il arata in relatia cu o tinara muzicanta evreica tinara care-l ispiteste prin neobisnuitul ei idealism. Eroul se simte dezgustat de sine dupa aventura pa care o are cu evreica, pentru usurinta cu care a avut aceasta legatura. Cea de-a doua incercare este o tinara care ii ofera mincare, adapost si dragoste. De la ea dobindeste puterea credintei ca ?viata aceasta e o minune?. Asteapta plecarea din India ca pe o izbavire, dar cu acelasi sentiment al nedumeririi in fata Maitreyiei, un mit etern inchis pentru el. Pe Allan nu-l mai atinge vraja sacrei Devi, chiar cind il numeste soarele ei, zeul de aur si pietre scumpe. Neputindu-se intilni in acest spatiu, tinarul european se desparte de aceasta fata cu sentimentul culpei, usor de descifrat in cuvintele asezate ca motto penttu roman: ?iti mai amintesti de mine Maitreyi? Si daca da ai putut sa ma ierti??. I se da un raspuns celebru dupa 42 de ani cu o replica ce poarta semnatura Maitreyi Devi, intitulata ?Dragostea nu moare?.
Cu buzunarul gol,intelegi repede schema,banul e drog,prostul siringa si femeia vena,in fine nu vreau rutina vreau petrecere latina sa vad grasele pe mese cum dau din gelatina!

Avatar utilizator
Power User
Mesaje: 156
Membru din: 02 Mai 2007, 16:25
Localitate: ORADEA

Mesajde 0NY » 22 Sep 2007, 23:43

Patul lui Procust
de Camil Petrescu

Aparitia celui de-al doilea roman(1933) al lui Camil Petrescu la scurta vreme de primul succes obtinut prin ,,Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi??, a insemnat un eveniment cu totul deosebit, novator in fundamentarea romanului romanesc modern.
Prin ,,Patul lui Procust?? patrunde in literatura noastra prima influenta identificabila a artei literare al lui Marcel Procust(T.Vianu). Exprimarea adevarului in literatura este norma morala fundamentala a lui Camil Petrescu. Autenticitatea si substantialitatea, realitatea inteleasa ca flux al constiintei (,,Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai??) il situeaza pe Camil P. ca un scriitor de prima marime in innoirea formulelor estetice ale romanului romenesc in sincronizarea cu spiritul european. Cel mai relevat din acest punct de vedere este,, Patul lui Procust?? care este o forma de garantare autenticitatii realitatii impresiilor, inraulita de Stendhal si de(Gate) Gade creatoru ( dosarului de existente).
Tehnica romanului .Compozitia
Tudor Vianu sublinieaza faptul ca tehnica,, Patul lui Procust?? este aceea a relativismului modern.
Consecvent ideii conform careia sa nu descrie decat ceea ce vezi, ceea ce auzi ? singura realitate pe care o pot povesti, cartea este scrisa la persoana intai, realizandu-se perspectiva unica asupra evenimentelor.
Daca in,, Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi?? naratorul ? personaj era o singura constiinta, care filtra evenimentele, in,, Patul lui Procust?? tehnica este complexa. Camil P. largeste sfera de observare a realitatii prin prezentarea unor marturii deosebite, fiind astfel un perspectiv (T.Vianu).
Romanul nu urmeaza drumul clasic, traditional, al nararii succesive, deci nu se poate povesti.
,,Patul lui Procust?? se compune din 2 confesiuni ale unor personaje deosebite relative la aceleasi evenimente. Trei scrisori ale doamnei T., catre autor si jurnalul lui Fred Vasilescu ( in care sunt induse si scrisorile lui G.D.Ladima.Doamna T., Emilia Rachitaru, Penciulescu, Ciobanoiu, procurorul, prieteni sau cunoscuti) , dar si prin prisma autorului care este si el protagonist si isi expune ideile cu privire la literatura in subsolul paginii. Realitatea se dezvaluie in aceste unghiuri diferite de vedere, ca o reflectare a realitatii umane.
Fundalul social al romanului indica Romania de dupa primul razboi mondial privita prin, coordonate esentiale pentru scriitor afacerismul, parlamentarismul, intelectualitatea, viata mondena ( ca si in ,,Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi??).
Pe acest fundal se desfasoara realitatea afectiva a fiecarui personaj reflectata diferit in constiinta :Emilia vazuta de Ladima, de Fred ;Ladima privita de Emilia, de doamna T., de Fred Vasilescu ; Fred urmarit de Emilia , de doamna T., de Valeria si de el insusi.Un eu se defineste prin altul .
Prin ,,Patul lui Procust?? , Camil P. continua problematica sa preferata, fundamentala : drama iubirii, drama intelectualului, personajele se definesc, in esenta lor, prin neputinta de realizare , prin comunicare, ele au o existenta paralela. Astfel, Fred o iubeste pe doamna T., dar nu isi marturiseste dragostea ;Fred o dispretuieste pe Emilia, dar o accepta pentru a lua date despre Ladima ; doamnei T. ii repugna D., dar il accepta chiar si in intimitate.
Ca dosar de ezistente, romanul nu are un personaj principal.Cele mai multe dintre ele sunt nenominalizate (doamnaT., D. , X.) numele lor integral il aflam pe parcurs (sublini-indu-se relativizarea ).
Personajele
Sunt realizate prin reflectarea lor in multe constiinte.Ele se constituie antiteic, impletindu-si destinele.
Poet si gazetor intransigent, devenit incomod prin corectitudine si onestitate , avid de adevar si dreptate, nerealizat social, orgolios si lucid, fara simtul realitatii. Ladima traieste autoiluzionandu-se, in lumea ideilor pure fiind un inadaptal.
Personalitatea lui Ladima se contureaza din mai multe perspective : Ladima este vazuta de Fred ca un om misterios, grav pedant de bine crescut , om de superioritate intelectuala, privind o fotografie a acesteia, la Emilia, Fred este surprins ca un om ca Ladima poate sa scrie unei astfel de femei ( vulgare, total inferioara acestuia). Emilia vorbeste despre Ladima cu compatimire,, saracul ,era mereu necajit, si atunci mustata ii cadea pe gura, pentru ea este un netot, avea aerul unui profesor inacrit, de geografie de provinciei, demodat, arata ca un tata.
Pentru Nae Ghiorghidiu si Tanase Vasilescu este insignifiant, un om de paie, pana cand scrie un articol care deranjeaza pe oamenii de afaceri.
Poet si gazetar la ,,veacul??, de un ,, curaj aspru??, Ladima scria cu infrigurare , surprinzand interesul si atentia publicului. In scandalul iscat eu Nae Ghiorghidiu pentru articolul care dezvaluia afaceri veroase, Ladima raspunde deschis, crezand in sinceritatea scrisului gazetaresc :,, eu sunt un om care scrie?si dac nu scriu aea ce gandesc, de ce sa mai scriu ?Nu pot astfel ! Si demisioneaza??.
Amanunte despre articolul lui Ladima aflam din subsolul cartii pe cateva pagini. Ladima nu poate scrie 2 randuri, daca nu vin dintr-o convingere adanca. Strabate aici insasi conceptia scriitorului, preocupat constant de problema intelectualului , a omului care gandeste care are ceva de spus .
Si moartea lui Ladima (sinuciderea) e motivata din mai multe cauze : a femeilor vulgare (Fred), a doamnei T (avocatul), pentru ca Ladima isi pierduse credinta in Dumnezeu (Ciobanoiu), de mizerie (altii). Cele 3 unghiuri prin care este conturat personajul apar la un moment dat simultan , dand complexitate viziunii. Citind scrisorile lui Ladima in patul Emiliei, Fred descopera un om sensibil, naiv, duios, indragostit de o fiinta idealizata, plasmuire a mintii lui.
Interventiile Emiliei, vulgare si simpliste demitizeaza profilul reusit din scrisori. Fred corecteaza parerile Emiliei.
Intelectualul cinstit , cu principii ferme de viata si etica profesinala , Ladima incearca sa evadeze din mizeria existentei cotidiene, traieste spiritual in alta lume , proiectandu-si visurile in viata .
Ca si Ghiorghidiu traieste intens tortura in propria constiinta . El isi accepta lucid destinul , se auto iluzioneaza dar nu poate rezista . Pentru el, existenta este unicata .
Fred da o sugestie verosimila ,, Socat ca el se amagea cu oarecare luciditate . Imprumutata Emiliei tot ceea ce-i trebuie ca s-o poata iubii si o iubeste anume pentru ceea ce i-a imprumutat .??
Deci Ladima se autoiluziona constient. Ca si Ghiorghidiu, el si-a rupt axa sufleteasca . E un invins. Din orgoliu si-a lasat bani in buzunar (pentru a nu se crede ca din mizerie s-a sinucis) si o scrisoare de dragoste pentru doamna T femeie superioara (in total contrast cu vulgara Emilia).
Fred Vasilescu apare ca un fel de intersectie a tuturor celorlalte personaje (Pompiliu Constantinescu). Fred traieste pri memoria afectiva si recompune retrospectiv viata Emiliei, a lui Ladima , a doamnei T , a unchiului sau , politicianul Lumanararul. Fred era fiul unui mare industrias , Tanase Vasilescu, aflam di notele din subsolul cartii. El era enigmaticul X de care era indragostita doamna T . Din convorbirea cu autorul Fred ii lasa aceasta impresie unica de traire ,, adevarata ?? de sinceritate a vietii, de loialitate si delicatete.
Diplomat, aviator, jucator excellent de tenis , placut de femei , integrat si adaptat societati in care traia, el face parte din aceeasi familie spirituala cu Ladima si Ghiorghidiu Si el iubeste si e convins ca nu e iubit , deci neimplinit, si el sfarseste enigmatic intr-un accident de avion . Caietul sau dezvaluie o fire hipersensibila.
Citirea scrisorilor lui Ladima il surprinde , dar il face sa-si rememoreze iubirea. Si pentru Fred Vasilescu , dragostea este experienta fundamentala , cunoastere.
Intalnirea cu doamna T este un punct de referinta in existenta sa ,,notiunea de normal eu nu o am decat comparand existenta mea de dinainte de a intalni pe doamna T , cu existenta mea de acum??. Iubirea pentru doamna T ,a dat sens vietii sale, largandu-i sfera spirituala???.nici nu banuiam atatea intelesuri cate imi sar in ochi de atunci incoace .
Prietenii il considera un Don Juan . In realitate Fred este un om de o mare delicatete si profunzime intelectuala .
Pentru doamna T , el este o enigma. Pentru Emilia este tanarul bogat , monden, care te poate introduce in societate . Deplin lucid in privinta pasiunii puternice pe care o traieste pentru doamna T, dar temandu-se poate de aceasta pasiune , Fred isi recunoaste iubirea altora, dar femeii nu-si poate marturisi dragostea renuntand la ea , pentru ca de fapt , Fred sacrifica definitiv pasiunea de altarul vanitatii : in loc sa se piarda pe sine , prefera s-o piarda pe ea ? Fred n-a vrut sa devina sclavul erotic al doamnei T .
Personalitatea lui Fred ramane misterioasa si enigmatica . In cel de-al doilea epilog al romanului aflam ca Fred a murit intr-un accident de avion chiar a doua zi dupa ce predase manuscrisul .
Jurnalul lui Fred ajunge la doamna T?,care afla ca fusese iubita tot atat de puternic cum il iubise ea, dar taina lui nu este dezvaluita , ea merge poate in cea universala .
Doamna T este si ea o enigma . Pentru D ea este o femeie exceptionala , iubita de toti barbatii .
Pentru Fred ea este unica , lucid ca este femeia vietii sale , de care fuge mereu , cu taina lui .
Si ea ca si Fred isi ascunde dragostea simuland indiferenta.
Iubirea a transifurat-o ca si pe Fred , traind si simtind la cotele cele mai inalte ale luciditatii interioare sentimentul deplin si devorant al dragostei. Dragostea dintre Fred Vasilescu si doamna T , o cunoastem atat din partea barbatului , cat si din cea a femeii. Scrisorile doamnei T in care isi povesteste iubirea ei nefericita pentru Fred , dezvaluie o fire sensibila, deliucata si discreta , puternic interiorizata .
Este un personaj feminin complex, viabil, cu toate imaginile partiale obtinute prin relativizare .
Emilia ? pentru Ladima este o femeie frumoasa si talentata , uneori un copil cu suflet mare. Pentru Fred este suficienta si vulgara , falsa .
Imprumutandu-se , oamenii se masoara intre ei , se definesc reciproc prin dimensiunile celuilalt .
Ceea ce reuseste Camil Petrescu sa puna in lumina prin aceasta structura este ca orice om este vazut diferit de fiecare din cei pe care-i intalneste , dintr-o imposibilitate a cunoasterii totale . Unghiurile de vedere se produc pentru a discerne cat mai precis adevarul despre personaj . Umanitatea apare astfel ca o lume complexa .
Titlu
Titlul romanului este o metafora , semnificand nepotrivirea. Sensul simbolic este cuprins in poemul de acelas nume a lui Ladima , din care intelegem structura contradictorie a lumii, a fiintei umane.
Sentimentul iubirii , ca forma a cunoasterii, poate fi si el un spatiu al nepotrivirii si al mutilarii. Ladima trebuie sa-si modeleze spiritul , ca sa-l aduca la dimensiunile sufletesti ale Emiliei, inferioara lui , Fred este dominat de ideea ca i se cere mai mult decat poate da in dragoste .
Eroii lui Camil P. contin in structura lor o lume ideala careia nu-i gasesc corespondent in lume reala . De aici drama fiecaruia.

Patul lui Procust este o adevarata arta poetica a romanului .
Concluzii
Patul lui Procust ? este o sinteza originala a formulelor estetice moderne .
Camil Petrescu este un analist lucid , utilizand observatia , introspectia, tehnica de jurnal .
Asezarea in centrul romanului a eului narator dar si personaj implicat ? de aici continuitateta de ansamblu a perspectivei .
Cu buzunarul gol,intelegi repede schema,banul e drog,prostul siringa si femeia vena,in fine nu vreau rutina vreau petrecere latina sa vad grasele pe mese cum dau din gelatina!

Avatar utilizator
Power User
Mesaje: 156
Membru din: 02 Mai 2007, 16:25
Localitate: ORADEA

Mesajde 0NY » 22 Sep 2007, 23:44

Hortenzia Papadat-Bengescu


Generalităţi şi despre ?Concert din muzică de Bach?

Alături de Camil Petrescu, Hortenzia Papadat-Bengescu a contribuit la modernizarea prozei rom?neşti. Prozatoarea s-a format ?n asmotfera cenaclului literar Sburătorul, al cărui mentor spiritual a fost Eugen Lovinescu.
Prin creaţia sa, Hortenzia Papadat-Bengescu se plasează la confluenţa tradiţiei cu inovaţia. Astfel ?n proza Hortenziei Papadat-Bengescu se pot identifica o sumă ?ntreagă de procedee de o surprinzătoare noutate: interiorizarea lumii ?ntr-o conştiinţă; exteriorizarea sufletului; autoanaliza (pers. I); personajul reflector; multiplicarea vocilor subiective.
Alături de aceste modalităţi moderne, ?nt?lnim elemente specifice romanului tradiţional: analiza psihologică a celor mai fine mutaţii sufleteşti (pers. a III-a); interesul pentru social, pentru descrierea mediului, a societăţii; interesul pentru construcţia de personaje, personaje caracter: parvenitul, snobul, ipocritul, amanta, etc.

Opera:
Nuvele şi schiţe: Ape ad?nci (1919), Sfinxul (1920), Femeia ?n faţa oglinzii (1924)
Mici romane: Balaurul (1923), Romanţa provincială (1925)
Contribuţia cea mai valoroasă: Ciclul Hallipa- Fecioarele despletite (1926), Concert din muzică de Bach (1927), Drumul ascuns (1933), Rădăcini (1938)
Piese de teatru: Bătr?nul
Cea mai importantă contribuţie este proza de faptură psihologică, prin care se dovedeşte un analist subtil al sufletului feminin.

Ciclul Hallipa
Ciclul Hallipa este al doilea roman ciclic din literatura rom?nă, după ciclul Comăneştilor a lui Duiliu Zamfirescu. Este vorba despre un roman-cronică de familie, care urmăreşte existenţa unor familii pe mai multe generaţii.
a). Preistoria familei...
...Hallipa şi a familei Drăgănescu nu este prezentată ?n roman, dec?t sugerată. ?n fiecare familie ?nsă există un bătr?n sau o bătr?nă, un ?naintaş a cărui existenţă trebuie ascunsă cu grijă. Astfel una din preocupările noilor ?mbogăţiţi este de a ascunde originea joasă, descendenţa obscură. Astfel, indirect aflăm informaţii despre tatăl Leonorei, care a fost perceptor la Mizil; tatăl lui Drăgănescu a fost c?rciumar; bătr?na Gramatula s-a ?mbogăţit fabric?nd alcool din cereale; baba Smoala, prin numele ei, indică sursa ?mbogăţirii.
b). Generaţia următoare...
...reprezentată de Drăgănescu şi Doru Hallipa munceşte ?ncă pentru a menţine şi pentru a spori averea acumulată de ?naintaşi. Pe măsura ?mbogăţirii cresc şi pretenţiile şi paralel dorinţa de a ascunde un trecut compromiţător. Alături de parvenitismul primei generaţii, se conturează o nouă trăsătură: snobismul. Urmaşii primei generaţii se preocupă de salvarea aparenţelor, de ?nsuşirea unui mod de viaţă monden. Bătr?nii, bolnavii, bastarzii sunt marginalizaţi şi ascunşi cu grijă. Modelul lumii mondene este Elena Drăgănescu. Astfel ea ?şi face un adevărat program de ?ndatoriri mondene: ?şi fixează o zi şi o oră de primire; copilul este crescut de o guvernantă londoneză; organizează reuniuni mondene, concerte, la care participă lumea bună. Toată existenţa ei se desfăşoară conform etichetei, codului monden.
c). A treia generaţie...
...cuprinde exemplare devitalizate. Reprezentanţii acestei generaţii nu mai trebuie să muncească pentru averea moştenită, le permite o existenţă de lux şi ****ăceri. Pe plan sufletesc aceste personaje se caracterizează prin sterilitate, prin imposibilitatea de a trăi sentimente autentice, profunde. Se pare că aceste personaje, care nu mai găsesc un sens viabil existenţei lor. P?nă şi iubirea se reduce la satisfacerea unor instincte primare. Stăp?nite de plictiseală, aceste personaje nu mai ştiu cum să-şi omoare timpul.
d). In ultimul roman...
...al ciclului Hortenzia Papadat-Bengescu ?ncearcă să găsească o soluţie de salvare prin revenirea la rădăcini, respectiv prin re?ntoarcerea Elenei Drăgănescu la ţară pe moşia familiei. Revenirea este ?nsă tardivă şi imposibilă.
Cel mai reuşit roman al ciclului este:


Concert din muzică de Bach


?n acest roman interesul prozatoarei se concentrează asupra cuplurilor: Elena-Drăgănescu, Lina-Rim, Ada Razu-Maxenţiu. Nici unul din aceste cupluri nu se bazează pe iubire, ci exclusiv pe interes. Astfel Elena s-a căsătorit cu Drăgănescu, pentru a ascunde o dezamăgire senitmentală, şi pentru a face o partidă bună; Lina se căsătoreşte cu dr. Rim pentru a ascunde existenţa unui copil nelegitim, Sia, făcut cu Lică Trubadurul. Ada Razu se căsătoreşte cu prinţul Maxenţiu pentru a dob?ndi un titlu nobilar unei averi c?ştigate prin mijloace dubioase de tatăl ei.
După cum sugerează şi titlul, este vorba despre organizarea unui concert de către Elena Drăgănescu, la care să ia parte familia şi lumea bună.
Romanul nu are acţiune propriu-zisă pentru că romanciera cultivă a proză de observaţie psihologică.
Lumea prezentată de Hortenzia Papadat-Bengescu se defineşte prin c?teva trăsături specifice: parvenitismul, reprezentat prin Lică Trubadurul, snobismul - Elena Drăgănescu, Nory, Mini, Coca-Aime?, boala - Maxenţiu, gemenii Hallipa, Sia.
Hortenzia Papadat-Bengescu este prima romancieră, care acordă o atenţie deosebită bolii. Ea nu este interesată de apectul clinic al bolii, de echilibrul fragil dintre viaţă şi moarte, ci este preocupată de echilibrul dintre fizic şi psihic, dintre exterior şi interior. Alături de cazuri de degeneraţi, ca Sia, gemenii Hallipa, romanciera urmăreşte cazul lui Maxenţiu, decimat de TBC. Pentru bolnavii din clinica doctorului Walter, boala devine un mod de existenţă.
Cu totul particulară este situaţia lui Maxenţiu. Din momentul descoperirii bolii, personajul renunţă la orice altă preocupare pentru a urmări toate manifestările bolii sale. ?ntreaga sa atenţie se concentrează exclusiv asupra propriei persoane, asupra interiorului sau: Pentru el interiorul era accesibil. Nu-l vedea aşa, cum vede chirurgul un trup deschis, ?l vedea cu un fel de apuitate tactilă ca şi cum, pe fiecare parte a trupului, sensibilitatea ?i dezvolta mii de ochi, ?ntorşi ?năuntru. Erau ?n adevăr acolo, caverne şi gropi, precipitări de ape roşii, vaduri pe care Maxenţiu, ca un turist tragic, le vizita amănunţit ?n fiecare zi...
O altă trăsătură a acestei lumi este erotismul. Sunt prezentate diferite cazuri de la iubirea senzuală la decepţia sentimentală, de la deplina comuniune spirituală la gheaţa instinctuală.

Elena Drăgănescu

Este personajul, care deţine atenţia romancierei, fiind prototipul lumii mondene. După a decepţie sentimentală (ruperea logodnei cu Maxenţiu), şi din motive materiale, se căsătoreşte cu Drăgănescu. Fiinţă rece, care se stăp?neşte perfect, judec?nd lucid pe cei din jurul său, Elena-şi construieşte o existenţă mondenă, refugiu dintr-o căsătorie lipsită de iubire. Existenţa zilnică se desfăşoară după un adevărat cod de obligaţii mondene: ?şi fixează o zi şi o oră de primire, copilul este crescut de o guvernantă londoneză, organizează reuniuni mondene, la care participă lumea bună.
O altă modalitate de a evada din căsnicia cu Drăgănescu este muzica. Pasiunea pentru muzică are ?nsă şi un aspect particular de diferenţiere faţă de ceilalţi. ?ncontestabil, că Elena trăieşte cu pasiune muzica, dar reuniunile mondene ?i dau un aer de snobism.
Existenţa ordonată ?n at?tea constr?ngeri mondene, atitudinea distantă faţă de ceilalţi, pasiunea pentru muzică, de care face prea mult caz, o fac pe Elena reprezentanta snobismului acestei lumi. Cu toate acestea, prin cultură, sensibilitate, maniere, ea este superioară celor din jurul său. Pasiunea pentru muzică o apropie de Marcian, ?n care se pare că descoperă sensibilitatea, tandreţea, rafinamentul, care-i lipseau lui Drăgănescu. ?n această fiinţă rece, care ?şi stăp?neşte perfect reacţiile sufleteşti, iubirea faţă de Marcian va provoca o tulburare şi o schimbare profundă.
Elenei i se pare că descoperă o deplină comuniune spirituală cu muzicianul Marcian. Luciditatea, stăp?nirea de sine se opun la ?nceput invaziei iraţionalului, dar treptat, Elena nu mai poate stăp?ni anarhia sentimentelor. Evadarea ?n lumea muzicii şi iubirea pentru Marcian se dovedesc a fi iluzorii, nereuşind să o salveze dintr-o existenţă lipsită de căldura sentimentului.
După această experienţă intimă, Elena revine la aceeaşi calm netulburat, la aceeaşi stăp?nire de sine de la ?nceput: din ad?ncul ei voinţa urca fermă, sigură de ea ?nsăşi.
Organizarea concertului trebuia să reprezinte iniţial doar un eveniment monden şi o modalitate de a introduce pe Marcian ?n lumea bună. Ulterior, el devine o modalitate de a demonstra forţa şi coeziunea familei, de a masca moartea ruşinoasă a Siei.

Lică Trubadurul

Este reprezentantul tipic al parvenitismului; vărul doctoriţei Lina Rim, tatăl Siei şi mai t?rziu amantul Adei Razu. ?n roman asistăm la o transformare spectaculoasă a lui Lică Trubadurul dintr-un t?năr impertinent vagabond inofensiv, adept al amorului liber, lipsit de principii morale, ?ntr-un domn bine, viitor candidat al partidului conservator. Lică Trubadurul este un parvenit, un haiduc modern a cărui pădure e oraşul. Trecerea dintr-o categorie ?ntr-alta nu se face uşor; viclean, Lică Trubadurul ?şi vinde scump pielea. El rezistă ?ncercărilor Adei Razu de a-l introduce ?n lumea bună si ?n familie; el acceptă acest lucru doar c?nd obţine un profit maxim.
Ajuns şambelanul hergheliei princiare, Lică Trubadurul prinde gustul luxului şi al banilor. Amantul oficial al Adei Razu se transformă total: vestimentar, psihologic şi comportamental: trecuse pragul despărţitor al celor două medii sociale şi prinsese gust să răm?ne dincoace, unde-l condusese destinul său de parvenit de care destin ?ncepea să aibă conştiinţă.
Paralel cu averea, cu bunăstarea, personajul dob?ndeşte şi conştiinţa noii sale condiţii sociale. El p?ndeşte moartea prinţului Maxenţiu pentru a-i lua locul. Probabil că va realiza visul amantei sale: ar putea ajunge ministru.

Tehnica

O scenă semnificativă pentru ?mbinarea procedeelor vechi cu cele moderne este ?nt?lnirea dintre Maxenţiu şi Ada Razu şi Lică Trubadurul. ?n scena respectivă există un strat exterior al discuţiilor şi un strat interior al adevăratelor intenţii. Fiecare personaj disimulează - spune una şi g?ndeşte altceva.
Alături de ?mpletirea vocilor subiective, autoarea intervine cu apreciere: căci făinăreasa era cam avară?.
Lumea romanului stă sub semnul salvării aparenţelor. Fiecare vrea să pară altceva, dec?t este ?n realitate. P?nă şi concertul devine o modalitate de a demnstra forţa şi coeziunea familiei, a clanului. Departe de a fi o reuniune a melomanilor, concertul maschează interese personale.
Cele mai rezistente pagini ai romanului se remarcă prin analiza subtilă a sensibilităţii feminine.
Cu buzunarul gol,intelegi repede schema,banul e drog,prostul siringa si femeia vena,in fine nu vreau rutina vreau petrecere latina sa vad grasele pe mese cum dau din gelatina!

Avatar utilizator
Power User
Mesaje: 156
Membru din: 02 Mai 2007, 16:25
Localitate: ORADEA

Mesajde 0NY » 22 Sep 2007, 23:47

Drama intelectualului ?n
Ultima noapte de dragoste, ?nt?ia noapte de razboi

Caracterizarea lui Ştefan Gheorghidiu

Ştefan Gheorgidiu face parte din familia personajelor lui Camil, fiind şi el un intelectual orgolios, interiorizat, un spirit lucid şi absolutizant. Ştefan Gheorgidiu aplică absolutul iuburii, cunoaşterii oamenilor din jurul său. Aceştia nu corespund exigenţelor sale şi rezultă drame ale incompabilităţii ?ntre: el şi Ela, el şi societatea mondenă, el şi realitatea tragică a frontului.
Trăind o profundă dramă a cunoaşterii, Gheorgidiu descoperă caracterul relativ al sentimentelor umane. El aspirase la o simbioză sentimentală, văz?nd ?n iubire un sentiment unic, irepetabil: Simţeam că femeia această era a mea ?n exemplar unic, aşa ca eul meu, ca mama mea, că ne ?nt?lnisem de la ?nceputul lumii, peste toate devenirile am?ndoi şi vrem să pierim la fel am?ndoi.
Spirit lucid, inflexibil, personajul trăieşte profund drama incertitudinii (nesiguranţa) (?l chinuie mai mult că nu ştie adevărul), a geloziei chinuitoare. Neputincios asistă la tranformarea femeii iubite: dintr-o t?nără sensibilă, atrăgătoare, ?ntr-o femeie avidă de ban, de lux şi de distracţii: Vedeam cum femeia mea se ?nstrăina de zii şi zii ?n toate preocupările şi admiraţiile ei, de mine. Suflet hipersensibil, Gheorgidiu suferă din cauza schimbării Elei, oscilănd dramatic ?ntre sperantă, tandreţe, dispreţ, chiar ură. ?ncearcă să se comporte la fel, chinuind-o pe Ela cu bănuierile şi reprosurile lui. ?ncearcă şi răzbunări penibile ca de exemplu: o ?nlocuieşte pe Ela cu altă femeie. ?n sf?rşit crede ?ntr-o ultimă iluzie: chemat de Ela el trăieşte frenezia viitoarei ?nt?lniri la care descoperă profund dezamăgit că soţia l-a chemat pentru a-şi asigura viitorul printr-o donaţie.
După discuţiile cu colonelul la ?ntoarcerea la front, Gheorgidiu trăieşte deziluzia toatală. Experienţa dramatică a frontului, ?i aduce adevărata vindecare sufletească. Suferinţa personajului provine din faptul că el este un inadaptat pe plan social şi sentimental, din faptul că se raportează mereu la o ierarhie spirituală şi nu una socială, bazată pe avere şi bani, ca ceilaţi din jurul său. Alături de drama intimă, Gheorgidiu mai suferă şi drama omului superior, dominat pe plan social de indivizi inferiori. Exigenţele personajului sunt absolute, pentru că ?n fond viaţa este alc?tuită dintr-o sumă de mici compromisuri, care ?i fac acceptabilă. ?n fond personajul trece prin două procese opuse: unul de mistificare, mai exact de automistificare şi unul de demistificare.
Din roman aflăm numai varianta lui Gheoghidiu care este subiectiva. Elei nu i se oferă această posibilitate. Şi ?n acest roman există tehnica perspectivistă, deşii ?n mai mică măsură dec?t ?n Patul lui Procust. Astfel toate frăm?ntările lui Gheoghidiu pot fi puse pe seama inclinaţiei sale recunoscute spre exagerare. ?n ai doilea rănd personajul este contradictoriu: pe de o parte ?i cere femeii iubite inteligenţă, pe de altă parte ?l deranjează orice manifestare de ?ndependenţă sau de maturitate, care devin incomode pentru orgoliul bărbatului.
Ignoranţă fermec?toare a femeii place bărbatului: Aşa o doream răzbrătind fermec?tor, lacomă pachetele de la băcămie. Bărbatul ?şi etalează superioritatea ?n lecţia de filozofie. Idealul lui Gheoghidiu este egoist şi acapator. C?nd Ela intervine ?ntr-o discuţie de familie Gheoghidiu observă: ?cu un fel fe maturitate care mă jignea oarecum. Intelctualul obsedat de lumea ideilor pretinde femeii o pasivitate de obiect de lux: Aş fii vrut-o mereu femenină, deasupra discuţiilor aceea vulgare, ****ăp?ndă şi av?nd nevoie să fie ea protejată, nu să intervină at?t de energic, interesată. Ela din această perspectivă ar trebuii să dovedească supunere, dociditate continu?nd să fie un spectacol minunat. Feminitatea ar ?nsemna ?n această variantă o poartă amorfă ?n m?inile bărbatului. Din momentul ?n care se declanşează criza sufletească, paginea se ?ncarcă de note negative privind transformarea fizică a femeii şi lipsită de intelectualitate.
?n război Gheoghidiu participă la o experienţă colectivă din dorinţa de a nu se simţii inferior generaţii sale: N-aşi vrea să există pe lume o experienţă definitivă de la care să lipsesc. ?n război Gheoghidiu ?şi reconstituie atitudinea faţă de lume, făţă de Ela, faţă de sine ?nsuşi. Drama sa individuală i se pare minoră comarativă cu drama colectivă. Pe front el descoperă sentimentul solidalităţii umane ?n suferinţă. Astfel referindu-se la prietenia cu Orşican, Gheoghidiu notează ?ntre noi e o prietenie definitivă, ca viaţa şi ca moartea. Revenind de pe front, Gheoghidiu ?l vizitează la spital pe fostul său camarad de luptă Nicolae Zamfir. Despărţirea de Ela nu mai produce nici o suferinţă: ?n ambele experienţe (iubire şi război) personajul trăieşte nişte revelaţii dureroase, descoperind contrastul dintre imaginile preexistente (teoretice) şi propriile imagini rezultată din experienţa directă. Drama războiului nu e numai ameninţarea continuă a morţii, măcelul şi foamea, c?t această permanentă verificare sufletească, acest continuu conflict al eului său care cunoaşte altfel ceea ce cunoaşte ?ntr-un anumit fel.
La capătul acestor experienţe, al unor dureroase clarificări interioare, Ştefan Gheoghidiu nu este un ?nvins, pentru că revanşa sa este ?n spirit. El adepăşit nişte experienţe care l-au marcat profund, dar ?şi păstrează disponibilitatea pentru noi experineţe. Drama sentimentală nu se rezolvă ?n drama colectivă, ci se anulează.


Prezentarea războiului

Partea a două a romanului este un jurnal de front, scris din perspectiva participantului direct la prima conflagraţie mondială. Ca şi ?n cazul iubirii şi acum se confruntă două imagini total diferite despre aceeaşi realitate: prima cuprinz?nd ceea ce personajul cunoştea ?nainte de la alţii, c?nd spera chiar ?ntr-o afirmare de sine, acoperită de glorie, de eroism; imaginea a doua rezultă din cunoaşterea proprie, directă, personală prin care războiul i se dezvăluie ca un fenomen tragic, absurd, iraţional, care anilihează personalitatea umană. ?ncă de la ?nceputul romanului Gheoghidiu reţine mistificarea adevărului de c?tre oficialităţi, de c?tre gazete, şi politicieni. Ajuns pe front el descoperă o realitate tragică, total opusă limbajului bombastic, demagogic din presă şi din parlament. Astfel fortificaţiile de care s-a făcut de atătea caz sunt ca şi inexistente. Ordinele se contrazic; unii superiori dovedesc o nepricepere tactică incredibilă. Lupta ?n sine nu are nimic eroic.
Referindu-se la prezentarea războiului, Gheoghidiu se detaşează at?t de idealizarea luptelor, c?t şi de exagerarea grozăviilor războiului care falsifică adevărul: Cărţile care exagerează masacrele sunt tot at?t de duşman ale adevărului, c?t şi cele care idealizează luptele. Discuţia din tren cu Predescu dezvăluie mistificarea adevărului şi lipsa de responsibilitate a oamenilor politici, care susţineau că armata rom?nă este capabilă să c?ştige războiul fără tunuri, fără mitariere, fără cartuşe numai prin moral. Contribuţia lui Camil ?n proza de război este remarcabilă prin imaginea nefalsificată a războiului lipsită de eroismul de paradă, de orice exaltare nepotrivită.
Gheoghidiu este preocupat nu at?t de prezentarea luptelor, c?t mai ales de surprinderea realităţii interioare, a stării sufleteşti, a participanţilor războiului. Semnificative sunt ?n acest sens paginile care notează starea sufletească a lui Gheoghidiu ?nainte de a intra ?n luptă: este un moment al ?ntrebărilor chinuitoare, al incertitudinii. Proximitatea morţii esenţializează g?ndurile personajului: el nu mai are timp să se g?dească la frăm?ntările sale intime, pentru esenţial devine instinctul de supravieţuire. El nu are timp nici pentru speculaţii filozofice; este preocupat exclusiv de problema fundamentală a vieţii şi a morţii. Camil Petrescu surprinde depersonalizare individului (pierderea individualizării) anonimarea lui ?n masa combardanţilor confruntaţi cu mizeria, caosul, spaima de moarte. ?n aceste condiţii personajul descoperă valoarea prieteniei, a solidarităţii ?n suferinţă cu ceilalţi. ?nstrăinarea de familie, de femeia iubită sunt ?nlociute ?n partea două printr-o adevărată terapie a ?nţelegerii şi apropierii umane: Aşi devasta un muzeu, aşi jefui o biserică, pentru cei pe care-i văd cu ochii lor frumoşi şi credincioşi de ch?ini os?ndiţi l?ngă mine.;?căci oamenii aceştia, convoi cu mine, camarazii mei, sunt singurul spirit acum pe lume, pentru mine şi orice gest a lor mă ?nduioşează ca gestrurile unui copil drag.- Suntem morţi de foame şi de sete. - Vreau să provoc admiraţia sfioasă a camarazilor, singurii care există acum real pentru mine, căci tot restul lumii e numai teoretic.
Cel mai semnificativ capitol pentru prezentarea războiului este Neacoperit păm?ntul lui Dumnezeu. Capitolul cuprinde trei momente esenţiale: discuţia dintre ofiţerii ?naintea luptei; al doilea moment prezintă retragerea armatei din faţa inamicului, şi este realizat vizual şi auditiv; al treilea moment surprinde imaginea unui om care merge ?ncă după ce i s-a retezat capul.
Camil Petrescu reuşeşte să folosească un limbaj plastic, pentru a fixa ecoul interior puternic al fenomenului exterior: Ne prăbuşim? Nervii plesnesc, păm?ntul şi cercul se despică, sufletul a ieşit din trup ca să revină imediat, ca să vedem că am scăpat?deasupra ta ?ntăia explozie ?ţi sparge urechile, te năuceşte, a doua te acoperă de păm?nt? animalic oamenii se ştr?ngunii lăngă alţii?nu mai e nimic omenesc ?n noi?
Gheoghidiu este preocupat de ecoul interior pe planul conştienţei. El ?mbină notaţia rapidă de jurnal cu introspecţia, dar de data această ea este mult mai redusă dec?t ?n prima parte. Din aceste pagine se desprinde idea că războiul este drama personalităţii. ?n acest sens paginile redau tramatismul moaral al soldatului, pe care nu-l ajută nici lozincile din presă, nici discursurile parlamentarilor: La orice atac nu se pornea cu discursuri, soldaţii nu chinuiau de bucurie c?nd primeau ordin de luptă. Şi pe front Gheoghidiu răm?ne intelectualul lucid şi sensibil, străin de demagogia patriotardă a politicienilor. El nu răm?ne un simplu observator, ci trăieşte intens o experienţă asumata (acceptată) şi consumată total. Şi ?n această parte conştiinţa personajului este interogativă. Dacă ?n prima parte ?ntrebările obsedante vizau aflarea adevărului, dacă Ela ?nşeală sau nu, ?n partea a doua ?ntrebările se referă la război ca experienţă adevărată, la absurditatea suferinţei şi a morţii la posibilitatea supravieţuirii. Descrierea luptei propriu zise se realizează printr-o aglomerare de verbe, prin imagini vizuale, prin folosirea timpului prezent şi a persoanei ?ntăi: nervii plesnesc, sufletele rupte, cobor?m speriaţi, ?mprăştiaţii, nu ?ndrăznim să dezlipim obrazul de păm?nt, ne aruncăm jos.
Introspecţia: nu pot g?ndii nimic; creierul parcă mi s-a zemuit (strors), nervii de at?ta ?ncordare s-au rupt ca nişte sfori putrede; numai ?mi dau seama dacă oamenii au obrazurile murdare de păm?nt, sau de funingime?
Romancierul trece de la persoana ?nt?i plural, al colectivităţii, notaţia interioară, la persoana ?nt?i singular. Sentimentul dominat este cel de groază. Oamenii evoluiează de la depersonalizare p?nă la animalitate. Imaginea este apocaliptică. Sentimentele sunt de groază, de laşitate sau de solidalitate. Frazele sunt alc?tuite din propoziţii scurte, principale. Imagini auditive: trăsnete de obuze prăbuşesc; exploziile se succed; şuierănd groaznice ca ceva şarpe de fier; exploziile ca prăbuşiri de locomotive ?mi ?nfig cu lovituri de baros cuie ?n timane şi cuţite ?n măduva spinării; o explozie de obuze e ca o ciocnire de trenuri. Drama lui Gheoghidiu se consumă pe fundalul unui societăţi mediocre, animată de scopuri meschine (necinstite). Romancierul realizează imaginea de ansablu unei societăţi dominate de instinctul de parvenire. ?n prezentarea acestui societăţi romancierul face concesii metodelor clasice, tradiţionale: ?nt?lnim adevărate personaje caracter - bătr?nul avar Tache, afaceristul şi politicianul Nae Gheoghidiu, milionarul analfabet Vaisile Lum?naru, mondenul Grigoriade. Nae este tipul afaceristului ?n stare de orice, pentru a-şi mării veniturile. Lipsit de orice moral vinde aramă nemţilor, cu care ţară va intra ?n război. Abil politician este ?n relaţii bune şi cu guvernul şi cu opoziţie. Ştie să facă avare, să facă bani, manifest?nd un dispreţ profund pentru cultură: Cu filozofia dumitale nu faci doi bani. Cu Kant, ală al dumitale, şi cu Schopenhauer nu faci ?n afaceri nici o br?nză. Eu sunt mai deştept de ei c?nd e vorba de parale.
Cu buzunarul gol,intelegi repede schema,banul e drog,prostul siringa si femeia vena,in fine nu vreau rutina vreau petrecere latina sa vad grasele pe mese cum dau din gelatina!

Avatar utilizator
Power User
Mesaje: 156
Membru din: 02 Mai 2007, 16:25
Localitate: ORADEA

Mesajde 0NY » 22 Sep 2007, 23:47

Drama intelectualului ?n
Ultima noapte de dragoste, ?nt?ia noapte de razboi

Caracterizarea lui Ştefan Gheorghidiu

Ştefan Gheorgidiu face parte din familia personajelor lui Camil, fiind şi el un intelectual orgolios, interiorizat, un spirit lucid şi absolutizant. Ştefan Gheorgidiu aplică absolutul iuburii, cunoaşterii oamenilor din jurul său. Aceştia nu corespund exigenţelor sale şi rezultă drame ale incompabilităţii ?ntre: el şi Ela, el şi societatea mondenă, el şi realitatea tragică a frontului.
Trăind o profundă dramă a cunoaşterii, Gheorgidiu descoperă caracterul relativ al sentimentelor umane. El aspirase la o simbioză sentimentală, văz?nd ?n iubire un sentiment unic, irepetabil: Simţeam că femeia această era a mea ?n exemplar unic, aşa ca eul meu, ca mama mea, că ne ?nt?lnisem de la ?nceputul lumii, peste toate devenirile am?ndoi şi vrem să pierim la fel am?ndoi.
Spirit lucid, inflexibil, personajul trăieşte profund drama incertitudinii (nesiguranţa) (?l chinuie mai mult că nu ştie adevărul), a geloziei chinuitoare. Neputincios asistă la tranformarea femeii iubite: dintr-o t?nără sensibilă, atrăgătoare, ?ntr-o femeie avidă de ban, de lux şi de distracţii: Vedeam cum femeia mea se ?nstrăina de zii şi zii ?n toate preocupările şi admiraţiile ei, de mine. Suflet hipersensibil, Gheorgidiu suferă din cauza schimbării Elei, oscilănd dramatic ?ntre sperantă, tandreţe, dispreţ, chiar ură. ?ncearcă să se comporte la fel, chinuind-o pe Ela cu bănuierile şi reprosurile lui. ?ncearcă şi răzbunări penibile ca de exemplu: o ?nlocuieşte pe Ela cu altă femeie. ?n sf?rşit crede ?ntr-o ultimă iluzie: chemat de Ela el trăieşte frenezia viitoarei ?nt?lniri la care descoperă profund dezamăgit că soţia l-a chemat pentru a-şi asigura viitorul printr-o donaţie.
După discuţiile cu colonelul la ?ntoarcerea la front, Gheorgidiu trăieşte deziluzia toatală. Experienţa dramatică a frontului, ?i aduce adevărata vindecare sufletească. Suferinţa personajului provine din faptul că el este un inadaptat pe plan social şi sentimental, din faptul că se raportează mereu la o ierarhie spirituală şi nu una socială, bazată pe avere şi bani, ca ceilaţi din jurul său. Alături de drama intimă, Gheorgidiu mai suferă şi drama omului superior, dominat pe plan social de indivizi inferiori. Exigenţele personajului sunt absolute, pentru că ?n fond viaţa este alc?tuită dintr-o sumă de mici compromisuri, care ?i fac acceptabilă. ?n fond personajul trece prin două procese opuse: unul de mistificare, mai exact de automistificare şi unul de demistificare.
Din roman aflăm numai varianta lui Gheoghidiu care este subiectiva. Elei nu i se oferă această posibilitate. Şi ?n acest roman există tehnica perspectivistă, deşii ?n mai mică măsură dec?t ?n Patul lui Procust. Astfel toate frăm?ntările lui Gheoghidiu pot fi puse pe seama inclinaţiei sale recunoscute spre exagerare. ?n ai doilea rănd personajul este contradictoriu: pe de o parte ?i cere femeii iubite inteligenţă, pe de altă parte ?l deranjează orice manifestare de ?ndependenţă sau de maturitate, care devin incomode pentru orgoliul bărbatului.
Ignoranţă fermec?toare a femeii place bărbatului: Aşa o doream răzbrătind fermec?tor, lacomă pachetele de la băcămie. Bărbatul ?şi etalează superioritatea ?n lecţia de filozofie. Idealul lui Gheoghidiu este egoist şi acapator. C?nd Ela intervine ?ntr-o discuţie de familie Gheoghidiu observă: ?cu un fel fe maturitate care mă jignea oarecum. Intelctualul obsedat de lumea ideilor pretinde femeii o pasivitate de obiect de lux: Aş fii vrut-o mereu femenină, deasupra discuţiilor aceea vulgare, ****ăp?ndă şi av?nd nevoie să fie ea protejată, nu să intervină at?t de energic, interesată. Ela din această perspectivă ar trebuii să dovedească supunere, dociditate continu?nd să fie un spectacol minunat. Feminitatea ar ?nsemna ?n această variantă o poartă amorfă ?n m?inile bărbatului. Din momentul ?n care se declanşează criza sufletească, paginea se ?ncarcă de note negative privind transformarea fizică a femeii şi lipsită de intelectualitate.
?n război Gheoghidiu participă la o experienţă colectivă din dorinţa de a nu se simţii inferior generaţii sale: N-aşi vrea să există pe lume o experienţă definitivă de la care să lipsesc. ?n război Gheoghidiu ?şi reconstituie atitudinea faţă de lume, făţă de Ela, faţă de sine ?nsuşi. Drama sa individuală i se pare minoră comarativă cu drama colectivă. Pe front el descoperă sentimentul solidalităţii umane ?n suferinţă. Astfel referindu-se la prietenia cu Orşican, Gheoghidiu notează ?ntre noi e o prietenie definitivă, ca viaţa şi ca moartea. Revenind de pe front, Gheoghidiu ?l vizitează la spital pe fostul său camarad de luptă Nicolae Zamfir. Despărţirea de Ela nu mai produce nici o suferinţă: ?n ambele experienţe (iubire şi război) personajul trăieşte nişte revelaţii dureroase, descoperind contrastul dintre imaginile preexistente (teoretice) şi propriile imagini rezultată din experienţa directă. Drama războiului nu e numai ameninţarea continuă a morţii, măcelul şi foamea, c?t această permanentă verificare sufletească, acest continuu conflict al eului său care cunoaşte altfel ceea ce cunoaşte ?ntr-un anumit fel.
La capătul acestor experienţe, al unor dureroase clarificări interioare, Ştefan Gheoghidiu nu este un ?nvins, pentru că revanşa sa este ?n spirit. El adepăşit nişte experienţe care l-au marcat profund, dar ?şi păstrează disponibilitatea pentru noi experineţe. Drama sentimentală nu se rezolvă ?n drama colectivă, ci se anulează.


Prezentarea războiului

Partea a două a romanului este un jurnal de front, scris din perspectiva participantului direct la prima conflagraţie mondială. Ca şi ?n cazul iubirii şi acum se confruntă două imagini total diferite despre aceeaşi realitate: prima cuprinz?nd ceea ce personajul cunoştea ?nainte de la alţii, c?nd spera chiar ?ntr-o afirmare de sine, acoperită de glorie, de eroism; imaginea a doua rezultă din cunoaşterea proprie, directă, personală prin care războiul i se dezvăluie ca un fenomen tragic, absurd, iraţional, care anilihează personalitatea umană. ?ncă de la ?nceputul romanului Gheoghidiu reţine mistificarea adevărului de c?tre oficialităţi, de c?tre gazete, şi politicieni. Ajuns pe front el descoperă o realitate tragică, total opusă limbajului bombastic, demagogic din presă şi din parlament. Astfel fortificaţiile de care s-a făcut de atătea caz sunt ca şi inexistente. Ordinele se contrazic; unii superiori dovedesc o nepricepere tactică incredibilă. Lupta ?n sine nu are nimic eroic.
Referindu-se la prezentarea războiului, Gheoghidiu se detaşează at?t de idealizarea luptelor, c?t şi de exagerarea grozăviilor războiului care falsifică adevărul: Cărţile care exagerează masacrele sunt tot at?t de duşman ale adevărului, c?t şi cele care idealizează luptele. Discuţia din tren cu Predescu dezvăluie mistificarea adevărului şi lipsa de responsibilitate a oamenilor politici, care susţineau că armata rom?nă este capabilă să c?ştige războiul fără tunuri, fără mitariere, fără cartuşe numai prin moral. Contribuţia lui Camil ?n proza de război este remarcabilă prin imaginea nefalsificată a războiului lipsită de eroismul de paradă, de orice exaltare nepotrivită.
Gheoghidiu este preocupat nu at?t de prezentarea luptelor, c?t mai ales de surprinderea realităţii interioare, a stării sufleteşti, a participanţilor războiului. Semnificative sunt ?n acest sens paginile care notează starea sufletească a lui Gheoghidiu ?nainte de a intra ?n luptă: este un moment al ?ntrebărilor chinuitoare, al incertitudinii. Proximitatea morţii esenţializează g?ndurile personajului: el nu mai are timp să se g?dească la frăm?ntările sale intime, pentru esenţial devine instinctul de supravieţuire. El nu are timp nici pentru speculaţii filozofice; este preocupat exclusiv de problema fundamentală a vieţii şi a morţii. Camil Petrescu surprinde depersonalizare individului (pierderea individualizării) anonimarea lui ?n masa combardanţilor confruntaţi cu mizeria, caosul, spaima de moarte. ?n aceste condiţii personajul descoperă valoarea prieteniei, a solidarităţii ?n suferinţă cu ceilalţi. ?nstrăinarea de familie, de femeia iubită sunt ?nlociute ?n partea două printr-o adevărată terapie a ?nţelegerii şi apropierii umane: Aşi devasta un muzeu, aşi jefui o biserică, pentru cei pe care-i văd cu ochii lor frumoşi şi credincioşi de ch?ini os?ndiţi l?ngă mine.;?căci oamenii aceştia, convoi cu mine, camarazii mei, sunt singurul spirit acum pe lume, pentru mine şi orice gest a lor mă ?nduioşează ca gestrurile unui copil drag.- Suntem morţi de foame şi de sete. - Vreau să provoc admiraţia sfioasă a camarazilor, singurii care există acum real pentru mine, căci tot restul lumii e numai teoretic.
Cel mai semnificativ capitol pentru prezentarea războiului este Neacoperit păm?ntul lui Dumnezeu. Capitolul cuprinde trei momente esenţiale: discuţia dintre ofiţerii ?naintea luptei; al doilea moment prezintă retragerea armatei din faţa inamicului, şi este realizat vizual şi auditiv; al treilea moment surprinde imaginea unui om care merge ?ncă după ce i s-a retezat capul.
Camil Petrescu reuşeşte să folosească un limbaj plastic, pentru a fixa ecoul interior puternic al fenomenului exterior: Ne prăbuşim? Nervii plesnesc, păm?ntul şi cercul se despică, sufletul a ieşit din trup ca să revină imediat, ca să vedem că am scăpat?deasupra ta ?ntăia explozie ?ţi sparge urechile, te năuceşte, a doua te acoperă de păm?nt? animalic oamenii se ştr?ngunii lăngă alţii?nu mai e nimic omenesc ?n noi?
Gheoghidiu este preocupat de ecoul interior pe planul conştienţei. El ?mbină notaţia rapidă de jurnal cu introspecţia, dar de data această ea este mult mai redusă dec?t ?n prima parte. Din aceste pagine se desprinde idea că războiul este drama personalităţii. ?n acest sens paginile redau tramatismul moaral al soldatului, pe care nu-l ajută nici lozincile din presă, nici discursurile parlamentarilor: La orice atac nu se pornea cu discursuri, soldaţii nu chinuiau de bucurie c?nd primeau ordin de luptă. Şi pe front Gheoghidiu răm?ne intelectualul lucid şi sensibil, străin de demagogia patriotardă a politicienilor. El nu răm?ne un simplu observator, ci trăieşte intens o experienţă asumata (acceptată) şi consumată total. Şi ?n această parte conştiinţa personajului este interogativă. Dacă ?n prima parte ?ntrebările obsedante vizau aflarea adevărului, dacă Ela ?nşeală sau nu, ?n partea a doua ?ntrebările se referă la război ca experienţă adevărată, la absurditatea suferinţei şi a morţii la posibilitatea supravieţuirii. Descrierea luptei propriu zise se realizează printr-o aglomerare de verbe, prin imagini vizuale, prin folosirea timpului prezent şi a persoanei ?ntăi: nervii plesnesc, sufletele rupte, cobor?m speriaţi, ?mprăştiaţii, nu ?ndrăznim să dezlipim obrazul de păm?nt, ne aruncăm jos.
Introspecţia: nu pot g?ndii nimic; creierul parcă mi s-a zemuit (strors), nervii de at?ta ?ncordare s-au rupt ca nişte sfori putrede; numai ?mi dau seama dacă oamenii au obrazurile murdare de păm?nt, sau de funingime?
Romancierul trece de la persoana ?nt?i plural, al colectivităţii, notaţia interioară, la persoana ?nt?i singular. Sentimentul dominat este cel de groază. Oamenii evoluiează de la depersonalizare p?nă la animalitate. Imaginea este apocaliptică. Sentimentele sunt de groază, de laşitate sau de solidalitate. Frazele sunt alc?tuite din propoziţii scurte, principale. Imagini auditive: trăsnete de obuze prăbuşesc; exploziile se succed; şuierănd groaznice ca ceva şarpe de fier; exploziile ca prăbuşiri de locomotive ?mi ?nfig cu lovituri de baros cuie ?n timane şi cuţite ?n măduva spinării; o explozie de obuze e ca o ciocnire de trenuri. Drama lui Gheoghidiu se consumă pe fundalul unui societăţi mediocre, animată de scopuri meschine (necinstite). Romancierul realizează imaginea de ansablu unei societăţi dominate de instinctul de parvenire. ?n prezentarea acestui societăţi romancierul face concesii metodelor clasice, tradiţionale: ?nt?lnim adevărate personaje caracter - bătr?nul avar Tache, afaceristul şi politicianul Nae Gheoghidiu, milionarul analfabet Vaisile Lum?naru, mondenul Grigoriade. Nae este tipul afaceristului ?n stare de orice, pentru a-şi mării veniturile. Lipsit de orice moral vinde aramă nemţilor, cu care ţară va intra ?n război. Abil politician este ?n relaţii bune şi cu guvernul şi cu opoziţie. Ştie să facă avare, să facă bani, manifest?nd un dispreţ profund pentru cultură: Cu filozofia dumitale nu faci doi bani. Cu Kant, ală al dumitale, şi cu Schopenhauer nu faci ?n afaceri nici o br?nză. Eu sunt mai deştept de ei c?nd e vorba de parale.
Cu buzunarul gol,intelegi repede schema,banul e drog,prostul siringa si femeia vena,in fine nu vreau rutina vreau petrecere latina sa vad grasele pe mese cum dau din gelatina!

emY

Mesajde emY » 23 Sep 2007, 00:20

copyright :(

Avatar utilizator
Power User
Mesaje: 156
Membru din: 02 Mai 2007, 16:25
Localitate: ORADEA

Mesajde 0NY » 23 Sep 2007, 00:24

emY scrie:copyright :(

Toate sunt facute de mine:D knd trebuia sa dau examenul:)
Cu buzunarul gol,intelegi repede schema,banul e drog,prostul siringa si femeia vena,in fine nu vreau rutina vreau petrecere latina sa vad grasele pe mese cum dau din gelatina!

kuniva

Mesajde kuniva » 23 Sep 2007, 00:46

ioo a am inteles...tocilarule...:)) da de unde ai dat copy paste?

Avatar utilizator
Power User
Mesaje: 156
Membru din: 02 Mai 2007, 16:25
Localitate: ORADEA

Mesajde 0NY » 23 Sep 2007, 00:54

Din my Document
Cu buzunarul gol,intelegi repede schema,banul e drog,prostul siringa si femeia vena,in fine nu vreau rutina vreau petrecere latina sa vad grasele pe mese cum dau din gelatina!

Următorul

Înapoi la Sculptură

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Alexa [Bot], Bing [Bot], Google [Bot], mitzuu